LOADING

Type to search

Lampagii cereşti

Editoriale

Lampagii cereşti

Share

Ştiţi ce mi-a fost cel mai greu în viaţă? Să aprind o candelă.

Să pun uleiul cel sfinţit la maslu şi să tocmesc fitilul spre arderea cea curată. Şi de ani de zile port această neîndemânare. În ciuda faptului că m-au privit atâţia mii de ochi ai sfinţilor din icoane. Cu degetele frângeam firul şi aprindeam chibritul, dar de foarte puţine ori am reuşit să duc la bun sfârşit această nevoinţă.

De atunci mă gândesc că Dumnezeu îsi alege proprii lampagii. Că a aprinde o candelă este o vocaţie la fel de importantă cu aceea de a aduce lumină în suflete. Pentru că ochii sfinţilor au nevoie de luminile noastre, de candele ce străjuiesc la icoane, aşa cum o dragoste umană nesfârşită a făcut ca la Putna, la mormântul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, candela să nu se stingă niciodată.

Într-o vreme în care oamenii caută să aducă focul din cer, într-un timp în care ne umplem casele de becuri multicolorele şi străzile de panouri publicitare, infernal de fosforescente, mă întreb, cine ori fi fost sufletele care vreme de de 507 ani au ţinut aprinsă candela de la Putna. Acele maici, acei călugări, sau acei acei anonimi din popor, care cu siguranţă că acum doxologesc în cer lângă scaunul sfântului voievod. Fie şi numai pentru că au făcut acest lucru minunat. Sau vorba Părintelui Nicodim: „Cine dă o lumânare, aprinde o lumină în inimi!

Catalin Dumitrean

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *