LOADING

Type to search

Lecţia sârbilor. Dar şi a românilor.

Editoriale

Lecţia sârbilor. Dar şi a românilor.

Share

Da, şi când sunt îndureraţi poţi afla multe despre oameni, despre colectivităţi, despre popoare întregi. Moartea, dar mai ales înmormântarea Patriarhului Pavle al Serbiei pot fi o lecţie de comportament. Pot fi o lecţie de demnitate în durere. Pot fi o lecţie de solidaritate în credinţă. Pot fi un liant al neamului întreg, ortodox.

La funeraliile de la Belgrad au participat între 700.000 şi 1.000.000 de oameni. Au stat cu toţii într-o exemplaritate a nemişcării, a solemnităţii acelui moment al despărţirii. Sârbii au pierdut, în istoria lor recentă, mulţi oameni. Multe vieţi au fost curmate în anii de război. Însă pierderea suferită acum este o pierdere identitară. Se identificau cu patriarhul lor, cu credinţa ortodoxă, cu neamul. Toate, la un loc, reprezentau sufletul sârb dintre milenii. Acum, o parte din el s-a dus la Domnul. A rămas sufletul colectiv al unei naţiuni de o vitalitate ieşită din comun. Oare ce-i ţine, ce-i motivează astfel?

Martorii oculari mi-au relatat – alături de poze – că ordinea a fost desăvârşită. Şi nu a fost impusă cu forţele de ordine, ci a fost autoimpusă. Ore întregi, sârbii cu capul plecat, au stat nemişcaţi pe platoul din faţa catedralei, unde a fost prohodit patriarhul defunct. Spunea un preot (ardelean), martor al evenimentului: „Domnule Bucuroiu, la noi nici la prefacere nu stă lumea aşa nemişcată. Tot se mai foieşte. La toată sârbimea aceeea, vă jur, nu a mişcat unul!”

Asta a fost partea sârbilor. Dinspre noi, românii, ce să zic? Faptul că la funeralii au participat foarte mulţi compatrioţi de-ai noştri (chiar şi din redacţia noastră au fost prezenţi) este un lucru mişcător şi… iertător. Cu atât mai mult cu cât Patriarhul Pavle, cu puţină vreme în urmă, s-a aliniat fără echivoc poziţiei Patriarhiei Moscovei în disputa referitoare la Mitropolia Basarabiei. Atunci, Biserica Ortodoxă Română a fost pusă la zid, acuzată pe nedrept de imixtiune canonică în jurisdicţia unei alte Patriarhii. Se pare că sângele slav a curs mai repede prin vinele Patriarhului nonagenar decât spiritul de dreptate şi dragoste frăţească.

Dar, dacă aşa cum am văzut, sârbii sunt solidari, ordonaţi şi bărbătoşi, românii sunt smeriţi, răbdători şi iertători.

Doamne, îţi mulţumesc că m-ai făcut român…!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *