Maicii Domnului – Grabnica Ajutătoare

Deşi o vedeam pe mama închinându-se în fiecare seară şi o auzeam şoptind în rugăciune numele Maicii Domnului niciodată, cât am fost copil, n-am simţit nevoia să mă rog.

Spuneam Îngeraşul apoi Tatăl nostru printre picoteli şi căscături împreună cu invariabilul: ”dă Doamne să trăiască mama şi tata” şi atât.

Eram ocrotită prin simpla prezenţă a părinţilor şi nu-mi trecea prin minte că aş putea obţine ceva prin rugăciune pentru mine sau pentru fraţii mei.

Desigur că şi nevoile noastre erau legate strict de mijloacele de subzistenţă pe care ni le asigurau cu trudă,părinţii şi dacă mai aveam din când în când o hăinuţă nouă (că la jucării nu ne puteam gândi) şi puţină afecţiune eram fericiţi.

Oriunde priveam,găseam tot ce ne trebuia chiar şi atunci când eram necăjiţi. Dacă mă supăra cineva evadam în ţarcul mieilor sau în grădină printre păpuşile de porumb cărora le făceam cele mai năstruşnice coafuri şi totul trecea de la sine.

Nu era nevoie de psihologi sau de consilieri şcolari toată lumea ştia una şi bună:să-i dai copilului cele necesare creşterii şi dezvoltării sale, să-l fereşti de orice rău iar el să-ţi răspundă cu respect şi ascultare.

N-avea nimeni timp să despice firu-n patru ca să vadă ce dorinţe are copilul sau de ce este supărat totul urma firesc o  tradiţie sănătoasă şi îndelung experimentată.Munca sub orice formă de activitate era medicamentul pentru toate “boalele”care răneau şi sufletele atinse de mândrie ale copiilor.

Mişcarea în aer liber,lucrul efectuat alături de cei mari,sărbătorile şi toate evenimentele sociale petrecute împreună,povestirile,micile bucurii uneau familia şi făceau ca orice vrăjmăşie venită dinafară să nu mai aibă loc în casă.Se rugau părinţii pentru noi si pentru ei căci altfel n-ar mai fi putut răzbi printre atâtea încercări una mai aprigă decât alta.

Copilăria era copilărie cu inocenţa şi neastâmpărul ei,cu inconştienţa şi curiozităţile ei şi oricât de multe necazuri apăsau pe umerii părinţilor noştri acestea treceau repede,repejor pe lângă noi făcând loc propriilor griji. Mă frământam,de exemplu,cum s-o gătesc pe sora mea care era ca o zânişoară,cu flori şi spice de mohor că alte podoabe nu aveam sau cum să lipesc la loc creanga  corcoduşului care se rupsese în timp ce mă legănam agăţată de ea.

O, sfântă şi nevinovată copilărie binecuvântată şi ocrotită de Maica Milostivirii!Mai târziu când am devenit mamă şi am început să mă confrunt cu asprimile vieţii,cu grijile şi neliniştile legate de copii,am simţit acut nevoia să am pe cineva mai mare decât mine,o autoritate care să-mi arate cum să fac,să mă ajute,să mă certe şi să mă ţină şi pe mine “în braţe”.

Abia după ce am ajuns la duhovnic am auzit, ca răspuns la potopul de pâre revărsate de-a valma în faţa cuvioşiei sale,cuvântul care m-a intrigat: Maica Domnului.

Atât. Mi s-a părut cam ciudat că în loc să-mi rezolve una câte una problemele care mă aduseseră acolo şi să-mi dea dreptate pentru că eu ştiam că am dreptate,tot pe mine mă punea la treabă şi mă îndemna să apelez,după mintea mea, la “o instanţă inferioară”.

”Rugaţi-vă Maicii Domnului că ea este Grabnic Ajutătoare! mi-a spus şi mai tare m-a derutat.”Cum să mă ajute Maica Domnului dacă Dumnezeu nu m-a ajutat? îmi tot spuneam eu fiind în totală necunoştinţă de cauză.

Mi se părea inutil să cer ajutorul Maicii Domnului sau chiar Lui Dumnezeu pentru bunul mers al familiei mele sau pentru sănătate.Nu eram eu fiica Lui şi El Tatăl meu?Nu ştia ce-mi trebuie?

Atunci de ce mă lăsa cu toate pe cap să mă lupt şi să mă zbat singură?Că eram”fiul rătăcitor” sau “smochinul neroditor”nici nu-mi trecea prin cap . De altfel cred că nu auzisem pe atunci de acestea sau de alte pilde şi pasaje din Sfânta Scriptură. Tot părintele duhovnic m-a scos din încurcătură .

Întâi mi-a dăruit nişte cărţi îndemnându-mă să le citesc apoi mi-a recomandat altele din care să citesc în fiecare zi dacă pot sau măcar la câteva zile. Printre aceste cărţi era Psaltirea mare şi Psaltirea Maicii Domnului.

Încet,încet am putut să mă adun şi să-mi privesc la rece viaţa şi atitudinea.Am aflat că înaintea mea au fost oameni care au suferit mai mult decât mine şi nu s-au revoltat, ba dimpotrivă .

Citind şi străduindu-mă să pătrund înţelesul cuvintelor am căpătat dor de rugăciune şi am înţeles puterea ei. Şi  mi s-a descoperit să văd lămurit ajutorul Maicii Domnului în momentele cruciale şi să conştientizez că nu meritam acest ajutor. Cu toate că eu,păcătoasa,continuam s-o ignor şi cinstirea pe care i-o acordam se rezuma doar la sărutul fugar deasupra icoanei ,în biserică.

Acum nu mai pot trăi fără Ea. Orice doresc să intreprind o chem să mă ajute. Am atâtea exemple de minuni pe care le-a făcut cu mine! Din multe necazuri m-a scos şi multă dragoste mi-a arătat.

Când auziţi pe cineva spunând că Maica Domnului este Grabnic Ajutătoare , să credeţi pentru că aşa este. Dar oricât am vrea s-o lăudăm şi s-o mărim neputincioase ne sunt vorbele pe lângă cuvântul Psaltirii.

”Lăudaţi ortodocşilor pe Maria,Doamna Stăpâna Fecioară,pe puternica noastră Apărătoare,pe Împărăteasa cerului şi pe prea milostiva noastră mamă, pe Grabnica Ajutătoare…. lăudaţi-o toţi credincioşii din toate straturile ,lăudaţi-o pruncilor şi toate sufletele neprihănite care sunteţi cetăţeni cereşti…. toată suflarea să laude pe Domnul şi pe cea Plină de Dar ,Pururea Fecioară Maria”.