Maria Egipteanca – un looping pe cerul inimii
Share
Toată suflarea creștină vorbește aproape numai de coronavirus, de închiderea bisericilor și de slujba de Paști. Dar tot creștinii, în această duminică au a prăznui o făptură care a depășit cu mult condiția umană, în plus și în minus: Sfânta Maria Egipteanca. Este limpede că Dumnezeu are o aplecare aparte fie spre marii sfinți – vârfurile ascezei, ale științei de carte, ale muceniciei – fie spre marii păcătoși. Aceștia din urmă par a fi asistați, par a avea un plus de protecție în situațiile extreme în care viciul îi poartă. Pare că nu li poate întâmpla nimic, deși viața lor este o suită de cascadorii cu pericolele extreme, o serie de jonglerii cu moartea.
Așa și Maria Egipteanca: 17 ani de nebunie a păcatului, de trai în hrubele promiscuității, de bălăceală în glodul depravării. Și i-a plăcut acea viață! A făcut-o cu pasiune, fără rest, fără să trișeze. Până la capăt, cu totul. Apoi s-a întors cu fața către lumină. Oare ea s-a întors? Sau Domnul a bătut-o pe umăr, deferent și prietenos? Ori poate i-a arătat ceea ce nici unul dintre numeroșii ei amanți nu i-a arătat: dragoste! Dragoste sinceră, necondiționată, care nu așteaptă nimic în schimb. Așa înțelegem și marea păcăleală din sloganurile ideologice care susțin, sus și tare: Iubirea contează, dragostea e totul. Așa a crezut și Maria Egipteanca, așa s-a păcălit și ea. Căci aceea nu era dragoste, nu era iubire, ci doar părea că este… Ce graniță fină, insesizabilă, ce looping suav pe cerul inimii această dorință de iubire sinceră și, totodată prăbușirea în sevrajul păcatului, care te poartă spre neființă.
Uimitoare poveste, incredibil deznodământ, mare e pilda acestei duminici. Dacă Maria a putut, atunci cu siguranță că putem și noi, cu o condiție: aceea de a fi sincer, până la capăt.
Răzvan Bucuroiu
