LOADING

Type to search

MARIAGE MISTIQUE

Editoriale

MARIAGE MISTIQUE

Share

Nu demult am înţeles: continuarea vieţii mele devine tot mai mult o favoare. Trebuie s-o trăiesc fără înălţarea minţii, lăsând-o să pâlpâie abia, cu ardere minimă. Este poate forma organică a smereniei, o stare nespus de grea şi de aceea,acceptată de mine atât de târziu.
S-a întâmplat ieri seară. Mintea, împovărată de zăbovirea în teritoriul matematic, a clacat iarăşi. Şi nu sunt calcule de speculare a vreunei realităţi, a vreunui interes, ci matematica pură în care însoţesc la teme copilul de clasa a şaptea. Ameţitoarea cădere s-a petrecut pentru a doua oară, la geometria unor proporţii, care părea simplă. De ce să fie spaimă că am uitat matematica, sau că n-o pot explica unui copil care îmi cere ajutor la teme?
În fapt, prăbuşirea minţii nu a fost completă, căci de cum m-am mutat în altă încăpere, în faţa icoanei lui Hristos, toate s-au aşezat la locul lor, mi-am recăpătat respiraţia, a dispărut senzaţia extragerii sufletului prin fontanela din creştetul capului, am putut face rugăciunea. Poate că numai prin ea sunt încă ţinută în viaţă şi când expiră timpul minim de uitare a Lui, prin concentrarea pe altă disciplină, să-i spunem ştiinţifică, (pentru că nu este distracţie lumească păcătoasă, doar că din preocuparea ei lipseşte cuvântul), atunci survine hiatul.
Îmi dau seama din această întâmplare repetată (data trecută a fost la algoritmul extragerii radicalului) că pretenţia de Iubire a Domnului, pentru a-mi cruţa viaţa, este totală. Şi consimt la ea fără ezitare. Se pare că Îngerul a devenit mai aspru, căci îmi arată apăsat:
-N-ai ce să cauţi în lume, dacă vrei să ajungi la capătul vieţii tale fără să te târăşti sau fără să încremeneşti într-un cărucior.
“Fiti, prin urmare, surzi cand vi se vorbeste de altceva decat de Iisus Hristos”, ne spune Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul. Îmi dau seama cât de mult mi se potriveşte.
Consemnez în jurnal noul simptom: ameţeală, de parcă m-aş prăbuşi de pe un bloc înalt.
-Cine te-a cocoţat acolo, mă întreb singură.
Este, aşadar, o lecţie de smerenie: corpul somatizează sfatul Îngerului, pentru o stare la care nu consimt de bunăvoie.
Matematica a fost o lucrare împotriva firii mele. În liceu, tata m-a silit s-o aleg, ca să urmez politehnica, pe când eu tânjeam la filologie. Mi-am îngropat adolescenţa în derivate şi integrale, tăindu-mi voia de a citi şi de a scrie. Îmi istoveam doar emisfera cerebrală a raţiunii. Acum, spre amurgul vieţii, mă sileşte spre matematică mila faţă de copilul care nu se descurcă la lecţii. Dar Îngerul nu mai îngăduie, îmi dă pe loc-repaus. Timpul s-a scurtat.
După licenţă, am lucrat în cercetare. Îmi amintesc delegaţiile în care plecam, să experimentez în fabrici, principiul teoretic, găsit în laborator. Acolo nu-mi trebuiau cele cinci discipline matematice, învăţate în facultate. Călătoream cu desaga de cărţi şi caietul de însemnări. Tot scriitor mă credeam.
Copilul mă recheamă insistent, dar de cum deschid culegerea, un gol apare în mijlocul pieptului şi simt cum viaţa dispare pe acolo, ca un curs de apă, înghiţit de arşiţa pustiului. Caut o sticluţă de mir şi fac trei cruci apăsate pe stern, iar golul către abis se închide.
Şi totuşi, există teritorii ale gândului meu, unde bucuria ţâşneşte neîntrerupt şi viaţa continuă să fie o luncă înflorită: contemplaţia, lectura, scrisul, plimbarea în parc cu rugăciunea continuă. Am pierdut doar emisfera cerebrală a logicii stricte, a calculului raţional. Dar eu cred că pot zbura şi cu un singur motor, dacă de pe cealaltă aripă îmi surâde, plin de încurajare, Hristos.

Un mistic medieval, Alphonse de Ligori (1696-1787) afirmă:
„În mariajul spiritual, sufletul este transformat de Dumnezeu şi este una cu El, aşa cum un vas cu apă, aruncat în mare, nu mai este decât una cu ea. Dumnezeu nu este simplu obiect al unor operaţiuni supranaturale ale inteligenţei şi voinţei. El Însuşi se arată ca fiind cauza conjuncţiei acestor operaţii, de al căror ajutor ne servim pentru a le produce. În mariajul mistic, noi avem conştiinţa că actele noastre sunt, într-un anume mod, acte divine; facultăţile noastre sunt ramuri, în care simţim circulând seva divină. Noi credem că-L simţim pe Dumnezeu în noi, trăind atât pentru noi, cât şi pentru El.
Din acest text înţeleg că ceea ce mi se întâmplă este fenomenul de mariage mistique. Am pierdut abilitatea şi memoria matematică. Dar sunt una cu Hristos. Însoţirea noastră s-a desăvârşit, fără să ştiu măcar, sub scuza mea repetată: Doamne, atâta pot, mă mai suporţi?
Da, da, da. E gândul meu, e Glasul Lui?! Prin mariage mistique, lucrul acesta este stabilit: gândul meu, Glasul Lui sunt una.
Cred că bat câmpii. Marş înapoi la smerenie.

Elena Frandeş

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *