LOADING

Type to search

Nepregatita pentru moarte

Editoriale

Nepregatita pentru moarte

Share


Noapte de înfricoşare, prin năpădire de griji, pe care, oricât m-aş strădui, nu le mai pot controla. Vreau să-L iau ca model pe Hristos – Cavaler şi Boier. Aşa Îl numea părintele Nicolae De la Rohia. Hristos nu se încurca în mărunţişuri, lăsa de la el. Aşadar să nu mă supăr pe sluga care mă fură, „împrumutându-se” din banii cu care am rugat-o să achite facturile de gaz. Tocmai am aflat că mâine vin să mi-l închidă. Să acopăr cu haina mea greşeala ei.

Cât aş vrea să mă pot linişti, să nu devin fiica mâniei. Nu ţin să ştiu adevărul amănunţit al ispitirii unui suflet, altfel demn de încredere. Ar însemna să fac scenarii, să le întorc pe toate feţele… N-am nevoie de nici un detaliu din adevărul implacabil, care de mâine, îmi va schimba viaţa. Voi mânca doar fructe şi legume nefierte, laptele întotdeauna rece, voi ieşi cu ibricul la cerşit, ca să-mi fierb cafeaua la o vecină miloasă. Îmi pun necazul în mâinile Domnului şi mă grăbesc să iert.

Este vineri, ce bine, voi asculta acatistul sfintei Parascheva, protectoarea mea. Ea a găsit întotdeauna rezolvări, oferindu-mi o cale de renunţare la mai puţin decât mă temeam. Şi cât de nepregătită sunt pentru moarte, dacă o simplă pierdere a confortului mă face să nu mai văd frumuseţea unei nopţi cu lună. În fond, este o pierdere exterioară, nici măcar o luxaţie, nici o răceală a copilului, doar un timp al întoarcerii la primitivism, o căutare de soluţii mai simple, pentru a supravieţui.

Dacă mi l-aş fi putut asuma singură, ca Maica Tereza de Calcutta, îngrijorarea n-ar fi existat. În America, ea a refuzat până şi covoarele persane roase şi frigiderul vechi pe care îl oferea în dar comunitatea, unde fusese chemată să înfiinţeze un ordin al fiicelor carităţii, căci ea credea în eficienţa acestei reţete a sărăciei, pe care o descoperise în India.

Suntem înfăşuraţi în civilizaţia noastră, ca într-un costum de astronaut, fără de care nu mai ştim respira. Şi mai avem ipocrizia să ne temem şi să denunţăm lucrurile care creează dependenţă! Viaţa noastră este plină de ele – neactivate surse de nefericire.

Chiar la ceasul când mă rugam pentru copiii care nu se roagă, sună telefonul şi găsesc soluţia practică pentru acest absurd al vieţii. Mai am puţin de alergat, consimt să renunţ la o sumă mare de bani şi gata! Mă pot bucura iarăşi de viaţa mea. Este aceasta o ataşare? dorinţa ca silueta zilei de mâine să semene cu cea de ieri, să nu conţină sfâşieri prea mari… Pentru ca, străbătând lumea, cu faţa sub acest voal, să mă pot bucura, să mă pot ruga, să fac în continuare binele meschin şi zgârcit pe care, preţ de o clipă, Domnul meu nu l-a mai putut suporta.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *