LOADING

Type to search

Nevoință în vremea distracției

Editoriale

Nevoință în vremea distracției

Share
Creștinul trăiește după Legea lui Dumnezeu, nu după legea lui Murphy. Totul de bună voie, fără constrângere: Poți duce un cal la apă, dar nu îl poți face să bea. Libertatea ne este oferită prin adevărul divin, nu se obține doar prin stăpânire de sine. Este șansa de a alege fericirea nesfârșită și de a respinge nefericirea.
Cu cât cunoaștem mai bine povestea nașterii noastre, precum și a nașterii universului, cu atât mai mult simțim că facem parte din povestea adevărată a veșniciei și putem ajuta pe deaproapele. Pentru aceasta, vom evita narațiunile anticreștine, pentru că nu suntem pregătiți să digerăm otravă.
Deși știm că vom muri, ne pricepem de minune să ne prefacem că am uitat acest lucru. Viața devine o amânare și o tergiversare. Ca să scăpăm de acest coșmar, trebuie să ne trezim, încă nu e prea târziu azi. Dar mâine s-ar putea să fie.
Modul în care privim moartea este fie cel mai mare avantaj, fie principala greșeală. Această decizie este extrem de importantă.
Paul Curcă scrie azi un text fenomenal:
1. Nu este suficient să știm că Dumnezeu există, dacă nu facem din căutarea Lui scopul suprem al vieții noastre (degeaba știm că există o soluție, dacă nu o căutăm, distrași fiind mereu de altceva).
2. Pentru a intra în Rai trebuie să ne nevoim, dar cine mai vrea azi nevoință? Reducem totul la confort și la prosperitate, la un paradis terestru niciodată realizabil.
3. Ne cultivăm iluzia că suntem implicați în ceva important, semnând petiții și comentând din fotoliu. Cu multe griji pe cap, uităm de viața de apoi.
4. Indiferent dacă avem o poziție progresistă sau conservatoare, tot viața de aici o avem în vedere. Salvarea prioritară ar trebui să fie cea a sufletelor, nu a calotei glaciarei, a barierei de corali și a hamsterilor.
5. Nu Îl vedem pe Iisus în fiecare flămând, ci căutăm pretexte pentru a ne justifica lipsa de generozitate și lăcomia sufocantă. În loc să fugim de bogăție, alergăm după ea.
Dacă azi ar veni îngerul să ne ducă în Rai ne-am bucura și am merge degrabă sau am încerca o amânare, să mai bifăm realizarea celorlalte dorințe, chiar cu riscul pierderii invitației?
Dacă mai stăm pe pământ, e doar pentru a îi ajuta pe alții, care nu se pot ajuta singuri.
Dumnezeu ne izbăvește de toate ororile posibile. Dezlănțuirea forțelor malefice în istorie confirmă că Raiul nu e aici. Trebuie să pierdem lutul, ca să câștigăm Cerul. Iar misiunea principală este bandajarea oropsiților.
Pacea sufletească vine după un război duhovnicesc, nu după o croazieră. Însărcinarea noastră este răspândirea Evangheliei. Când auzi o veste bună, cea mai mare bucurie este să o împărtășești cu alții.
Hristos se identifică cu învinșii istoriei, cu muribunzii și marginalizații, cu exclușii și nebăgații în seamă (Radu Dorin Micu, 55 de predici, Ed. Cromatica, Baia Mare, 2016, p. 23). El este întotdeauna cel persecutat, cel întemnițat și gol, cel înfometat și nedreptățit: este singurul care își revendică această categorie nedorită. Așadar, El este prezent deghizat printre noi.
Toate profețiile vor deveni de realitate, iar de Judecată ne apropiem fie dacă credem sau nu, fie dacă ne place sau nu, fie dacă vrem sau nu (Stelian Tofană, Evanghelia lui Iisus, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2015, p. 355).
Mesajul evanghelic este limpede: Lucrurile păcătoase, interzise explicit prin Porunci, să nu ne mai atragă, să nu ne mai seducă, să nu ne mai înșele, să nu ne mai tulbure.
Dumnezeu ne șoptește în visele noastre, ne vorbește în conștiința noastră, dar strigă în durerile noastre. Este megafonul său să trezească o lume surdă. Un șoc adesea ne amintește nimicnicia și netrebnicia noastră și ne alimentează speranța în puterea nemărginită a lui Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu nu ar iubi lumea, toată lumea ar fi deja în iad.
Credința este modul de a nu accepta viața ca pe o înfrângere inevitabilă. Este curajul de a lupta chiar atunci când totul pare pierdut. Este bucuria de a gusta o victorie mult sperată.
Prin fiecare depărtare învățăm cât de mult trebuie să prețuim apropierea. Prin fiecare tristețe învățăm cât de mult trebuie să prețuim bucuria.
 
Spovedania și Împărtășania nu sunt probleme, sunt soluții. Sunt bucuriile împăcării. Sunt reîncărcarea bateriilor. Sunt împlinirea poruncii: Aceasta, nu cealaltă, să faceți în pomenirea Mea.
 
Avem zece porunci. Primele nouă sunt ca să găsim dragostea. A zecea, ca să nu o pierdem iar.
 
Orice am face, trebuie să Îl punem pe Dumnezeu pe primul plan.
Nu ni se spune că universul nostru spiritual este invadat sau nu, ci că există un invadator posibil, de care trebuie să ne ferim.
Pr. Ioan Bădilița are dreptate: Telefonul e primul pe care îl atingi când te trezești, și ultimul atunci când te culci. Îl ții ferm și cu mare grijă, ca nu cumva să-ți alunece din mână. Devii neliniștit atunci când îl pierzi, și ești în stare să răscolești un oraș întreg pentru a-l regăsi. Te asiguri în permanență că nu îl uiți când pleci de acasă. Telefonul e prietenul tău din zori și până-n seară. Acum, mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă vom reuși să înlocuim cuvântul „telefon” cu „Dumnezeu”. Ce minune ar fi viața!
 
Oare toți oamenii care sunt convinși că au găsit fericirea chiar au găsit-o? Sau folosesc acest cuvânt pentru alte sensuri? Iar dacă găsesc fericiri diferite, există mai multe fericiri? Oare au căutat unde trebuia sau au găsit nisip și sunt convinși că e aur?
Este momentul să renunțăm la strategiile pesimiste. Să nu ne mai imaginăm agravarea necazurilor.
Iisus nu e neconvingător în nici o împrejurare. Pentru noi, cuvintele Lui au o forță mai mare decât oricare alte cuvinte. Chiar asta a vrut să spună: mântuirea e un dar de împăcare.
Iisus nu ne spune că nu vom avea necazuri, dar ne dă puterea să le depășim. Mai mult, ne ridică din gunoi și ne așează la loc de cinste.
Dumnezeu nu L-a trimis pe Iisus la noi cu mâna goală: ne-a adus mântuirea. Iisus nu ezită să îi caute pe oameni exact acolo unde se află. Doar prin El putem ajunge în Rai.
Dumnezeu vede suferinţa noastră. Încă de când oamenii au început să sufere, nici o lacrimă nu a trecut neobservată.
Dumnezeu suferă alături de noi.
Dumnezeu va pune capăt tuturor suferinţelor.
 
Hristos ne oferă trei lucruri: iertare pentru trecut, sens pentru prezent și Casă pentru viitor.
 
Nevoința duhovnicească este o necesitate: nu există viață creștină adevărată fără înfrânare de la patimi, rugăciune, post, milostenie, citirea Scripturii, cultivarea valorilor evanghelice, părăsirea obiceiurilor păgâne, răbdarea necazurilor și dorința de a găsi mântuirea sufletului. Dar mulți fug după distracții, în loc să fugă de ele, ca să nu se îndepărteze de Dumnezeu. Doamne al milei, ocrotește pe toți fiii risipitori și pe toate fiicele risipitoare și dă-le gând de pocăință și râvnă după cele veșnice!
Pr. Marius Matei
 
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *