LOADING

Type to search

Noi am fost şi vom fi !

Editoriale

Noi am fost şi vom fi !

Share

Iarna siberiana îşi începuse domnia strângând în chingile-i nemiloase pământul de la capătul lumii ,hotărâtă să curme orice formă de viaţă şi să spulbere orice nădejde a celui care s-ar încumeta să-i calce împărăţia.           O fetiţă rătăceşte singură prin zăpada mare căutând adăpost şi pe cineva s-o miluiască. Sleită de foame şi de frig, păşeşte în neştire mânată de un singur gând: să scape de fiara cu chip de om care o năpăstuia.

“N-a fost chinuit Hristos cum te va chinui ea dacă ai să-i cazi în mână !” îi spusese mama strângând-o la piept înainte de a se despărţi.Nu înţelegea copila de ce mama se ruga plângând la Dumnezeu ca s-o strângă şi pe ea, adică să moară.Va înţelege însă mai târziu când soarta o va purta pe căi necunoscute,primejdioase şi umilitoare şi lacrima din sufletul ei se va tot mări,se va tot  prelinge…
 
 
O durea disperarea mamei care vedea cum îi mor, unul după altul,copiii începând cu cel mai mic.
 
Moartea îşi făcuse cuib în familia lor şi se îndărătnicea să nu plece până nu-i va aduna pe toţi. Mureau de foame după ce se umflau căci nimic în pustiul acela nu-i ajuta să rămână în viaţă.
Dar oricât de mult se sălbăticise vrăjmaşa, cineva trebuia să rămână în viaţă ca să vadă şi să aducă mărturie pentru toate câte au fost şi s-au petrecut.Nu Cerului nici pământului ci,oamenilor căci de la ei începe şi cu ei se sfârşeşte lanţul fărădelegilor.                                                                     
 
Altfel, cei care au pătimit pe nedrept vor fi uitaţi şi istoria îşi va scrie rânjind isprăvile, măsluind adevărul.
Citesc câteva mărturii ale puţinilor supravieţuitori care au avut norocul se întoarcă din Siberia şi mă întreb cum a fost cu putinţă să fie asmuţit fratele împotriva fratelui cu atâta cruzime şi răutate.
Despărţiţi de familiile lor,bărbaţi, femei,copii basarabeni erau aruncaţi de-a valma în vagoane pentru vite pentru a lua drumul pribegiei,în Siberia. Acolo trebuia să li se piardă urma dar până atunci erau puşi, cu mic cu mare, să muncească pentru”a construi comunismul”. Şi din munca lor istovitoare să nu aibă parte de bucata de pâine pe care pământul o creşte pentru hrana fiecărui om.   
 
Ce balsam le-ar putea vindeca rănile acestor copii,ce cuvinte ar motiva faptul că au fost lăsaţi singuri în calea fărădelegii,ce mână le-ar şterge lacrimile,le-ar alunga spaimele,le-ar aduce pe cei dragi înapoi când ei au trecut prin iad şi au văzut cele ce nu sunt de văzut şi au simţit în suflet ascuţişul perfid al trădării?                                                                         
Cum au putut îndura aceşti martiri ai prigoanei bolşevice atâtea chinuri,foame,frig,batjocură,teroare,persecuţie,mizerie este greu de înţeles dar şi mai greu de exprimat.  
 
Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!                             
 
Mărturiile lor sunt surprinzător de despătimite,dezbrăcate de ură,lămurite ca argintul astfel încât să arate lumii adevărul ,lăsând pe fundul gropii din care au ieşit toată zgura şi amărăciunea.
Să-i credem,să ascundem mărturiile lor în inimă ca să nu fie spulberate de viforul nepăsării noastre.Şi să nu uităm că aici,lângă nevrednicia noastră stau ei: prigoniţii pentru dreptate,însetoşaţii de Adevăr,milostivii care n-au putut uita dar au iertat.
Iertarea ,sfânta iertare ce-şi întinde mâinile să-l treacă puntea pe călău !
Iertaţi-mă dacă v-am greşit cu ceva! Te iert,să te ierte Dumnezeu !
 
Vorbe simple,adânci ca fântâna înţelepciunii satului basarabean.Sat cu oameni gospodari unde toţi erau înstăriţi, toţi mergeau la biserică, unde hoţia,desfrâul sau beţia erau extrem de rare.
Dar Basarabia rămasă orfană de ţară avea încă de pătimit. Avea să-şi vadă vetrele pustii,bisericile pângărite,fiii ucişi iar în locul Crucii  – secera morţii şi ciocanul ţintuind semnul antihristului pe frunţile cărunte .
Floarea demnităţii neamului era strivită sub şenilele tancurilor ,nevinovăţiei i se opunea viclenia.Tot ce clădise acest popor în milenara lui existenţă era acum năruit,murdărit,desfiinţat,şters de pe faţa pământului.
Copiii rămaşi ai nimănui,”lepădături”, erau trimişi prin orfelinate ca să devină fii credincioşi ai tătucului Stalin şi să formeze o nouă generaţie de “ieniceri”crescuţi sub flamura partidului pentru a deveni buni ostaşi ai “luptei de clasă”.
 
Unii şi-au uitat limba şi rădăcinile iar ceilalţi ,având în inimă chipul Lui Hristos, au strigat: Voi îl aveţi pe Stalin dar noi Îl avem pe Dumnezeu !
 
Vezi, pentru că Tu priveşti la necazuri şi la durere ca să le iei în mâinile Tale căci în Tine se încrede săracul iar orfanului Tu i-ai fost ajutor!
 
Cum poţi să te rogi pentru oamenii care ţi-au făcut rău?Cum să nu-ţi mai simţi oasele trosnind,carnea smulsă cu cleştele,împunsăturile pe neaşteptate şi toate celelalte chinuri pe care minţile demonizate ale torţionarilor le născoceau? Nu poţi dar dacă n-o faci răul te poate cuprinde în mreaja lui perfidă şi odată atins nu mai ai scăpare, devii la rândul tău răzbunător şi nemilos. Şi atunci zadarnică este rezistenţa,răbdarea,suferinţa,nădejdea în vremuri mai bune.
 
Mântuitorul Iisus Hristos ne-a arătat prin jertfa Lui pe Cruce cum să ne iertăm duşmanii.El a văzut şi a suferit alături de fraţii Săi din Basarabia şi din toate lagărele şi închisorile comuniste . Le-a primit  lacrimile şi le-a strecurat în suflet nădejdea
 
Că nu până în sfârşit va fi uitat săracul iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri!
 

Noi am fost şi vom fi ! spunea la sfârşitul mărturisirii una din victimele gulagului siberian. Să fim încredinţaţi că vorbele rostite de cea care s-a întors de la moarte la viaţă cuprind în ele tot  Adevărul.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *