Nu-mi e frica de eshaton

„Eshatologia este ca un prieten care ni se face simtit de dupa zid, indemnandu-ne sa mergem paralel cu el pana la capatul zidului, pentru ca sa il putem acolo imbratisa” (Pr. Staniloae).

Invatatura despre moarte si destinul final al lumii nu ne sperie: avem nadejde in Mesia cel inviat! Credinta nu postuleaza calcule (Cand va fi sfarsitul?), ci pregatire continua. Mai avem mult de lucru la capitolul smerenie. Si nu vrem ca Mirele sa ne scoata afara de la Nunta pentru ca nu avem haine adecvate (candela credintei).

Ne vom pastra calmul doar stand in familia sfintilor. Casnicii Domnului ne agata si ne trag la Tatal. Ei ne povatuiesc. Ne dau curaj. Si putere de invingatori.

In eshatologie, nu exista dificultati de comunicare: limbajul iubirii transforma si revigoreaza sufletul. A Doua Venire a Domnului Hristos este o ruga a primilor crestini: „Vino, Doamne Iisuse!”

Nu putem astepta Parusia ingrijorati de financiar si ignorand duhovnicescul. Sfarsitul lumii este un castig pentru martiri: sa nu ne lipim de materie.

Speranta in nemurire este o fagaduinta divina: si cand nu s-a tinut Domnul de promisiune?! Instaurarea Imparatiei lui Dumnezeu este cea mai mare sarbatoare a bucuriei, bunatatii si frumusetii. Dincolo de istorie, credem in transfigurare. Aceasta stare este obiectul rugaciunii noastre.

Aliniere de planete? Calendare mayase? Doar nici ingerii cei fara de prihana nu stiu Data… Starea finala nu poate fi pentru credincios decat o incununare, o maxima apropiere de Cel dorit, de Cel asteptat atat de mult timp!