LOADING

Type to search

Nu te teme!

Editoriale

Nu te teme!

Share

Simt nevoia să aplic la viaţa mea profeţia sf. Serafim de Vâriţa, privind prigoanele cu caracter subtil şi neprevăzut, cele care pot genera amărăciunea şi boala. A spune pe nume acestor prigoane, apărute de unde mă aştept mai puţin, ba chiar unde găsisem altădată ajutor şi bucurie, înseamnă a scurta timpul suferinţei, a le da pe faţă ca frici netrebnice.

O singură dată poate ataca cel rău, cu subtilitate, păcălindu-te. De cum o păţeşti, starea sufletului tău trebuie să fie „în gardă”. Vedeţi câtă nevoie avem de îngerul păzitor? Dacă cel care-mi vânează bucuria mă prinde cu sufletul în stare de ascultare către Dumnezeu, de comunicare cu El, răutatea cuvintelor şi jignirilor lui mi-l sfâşie până la os, cât să nu-mi mai trebuiască să–L caut. Da, este probă de mântuire să te întorci, când chiar în faţa altarului, cu buzele întredeschise ca să primeşti sfânta împărtăşanie, protosinghelul îţi spune cu voce metalică:

-Să nu mai vorbeşti în biserică!

Te aşteptai să-L întâlneşti în bucurie pe Hristos, să te umpli de lumină, căci te mărturisiseşi altui părinte, care te dezlegase de toate păcatele, încă din copilărie până acum.

 Aşadar a mai rămas ceva de plătit? (încă o factură?).

Ce caut aici, în această mitropolie, unde moaştele sfintei Parascheva m-au ajutat de atâtea ori şi unde n-am deschis gura, decât ca să mă spovedesc?! Şocul este atât de mare, încât nu pot răspunde la nedreapta certare. Chirurgical, sufletul meu a fost golit de toată bucuria şi viaţa sa. Poate fi depus la morgă.

Mai există momente când sufletul este ascultător: atunci când trupul este hrănit şi mulţumeşte fără cuvinte Domnului, pentru bucuria pe care o încearcă. Ei bine, aproapele meu a găsit acest pârleaz şi, în vremea cinei, a năvălit cu îngrijorări:

-Ţăranii aruncă laptele pe câmp, nimeni nu-l mai cumpără! Au desfiinţat fabricile de lapte! Nu vei mai găsi lapte să cumperi!

-De ce faci asta? Ştii cât îmi place laptele! N-ai mai găsit cu ce să mă înfricoşezi? Şi o faci chiar în timp ce mănânc?! Lapele este un simbol al maternităţii, este o nevrednicie să-l pui în discuţie, în orice mod pământesc, casnic sau industrial.

Înţeleg în fine, cât poate îngrijorarea şi frica inconştientă să distrugă într-un suflet.

De ce să transmiţi altora spaima ta? Şi de ce cu o asemenea voce apocaliptică?! Nu trebuie să-i imiţi pe comentatorii TV, iubitule, când te aşezi la cină cu ai tăi, nu trebuie să-i crezi, să-i citezi, tu crede doar în Iisus şi în Maica ta, Sfânta Fecioară. Ei deţin Adevărul asupra vieţii tale şi a modului fericit de-a o continua şi nu canalele de ştiri.

A-ţi înfricoşa aproapele cu îngrijorări este un mod de a-l îmbolnăvi.

Mai ales când acesta nu are garda pusă, când îşi dezbracă armura şi o lasă alături, când se deschide ca să primească bucuria. Iar tu profiţi şi arunci peste sufletul acesta de sugar, pânza murdară a îngrijorărilor, ba chiar a culpabilizării.

Când eşti înfricoşat, priveşte icoana Maicii Domnului şi iubirea cu care ea îşi strânge Pruncul în braţe: ai deîndată sentimentul că te afli în locul Lui. Oricât de egoişti şi geloşi ar fi alţi copii, Pruncul Iisus este gata să îţi ofere oricând locul în care să te simţi cel mai apărat din lume: chiar în braţele Mamei Lui. Apoi să crească uriaş în faţa ta, rostind cu Vocea Lui dulce:

 -Nu te teme! Eu Sunt lângă tine în fiecare zi, până la sfârşitul veacurilor!

Elena FRANDEȘ

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *