Numai în Hristos ne găsim pacea

Ţinta noastră este Împărăţia unde Mielul stă pe tron: nu ne vom poticni, ci îi vom ajuta pe fraţii Lui mai mici. Sfinţii sunt rudele noastre mai înţelepte, care ne sfătuiesc cum putem să ajungem Acasă.

***

H. Keller mărturisea: „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru handicapurile mele, pentru că prin ele m-am descoperit pe mine, munca mea şi pe Dumnezeul meu.” Fără minusurile noastre, nu L-am fi căutat pe Plusul nostru. Crucea este un plus, un plus de iubire și de pace.

Locurile pierzării sunt pline de victime ale propriei ignoranțe, în timp ce bărcile de salvare se golesc.

Prea multe suflete se pierd fără luptă. Omul modern e mult prea comod să mai lupte cu propriile păcate.

Ateii nu cred în Dumnezeu, ca să nu Îi plătească drepturi de autor!

***

Pacea sufletească vine după un război duhovnicesc. Pot iubi păsările fără să fiu membru în vreo asociație de ocrotire a lor, dar nu Îl pot iubi pe Hristos fără să aparțin Bisericii Lui.

Drama nu este că nu am ajuns manageri, drama este că nu am devenit noi înșine.

Dumnezeu vrea să fim față în față cu El, zice sfântul Grigore Palama. El Se identifică cu cei curați, oferindu-le lumina harului. Așa cum în viața aceasta vedem sufletul prin trup, în viața viitoare vom vedea trupul prin suflet. Omul va avea o cunoaștere deplină.

***

Civilizația creștină nu va muri niciodată, deoarece este unica care păstrează pacea iubirii veșnice.

Abia după ce se liniștește, omul poate decanta limpede lucrurile profunde.

Dincolo de aparențe, realitatea este că NICI UN LUCRU RĂU NU ARE SUCCES ȘI NICI UN LUCRU BUN NU EȘUEAZĂ (Henry Wadsworth Longfellow).

Dumnezeu nu stă cu o botă și așteaptă să greșim. El e pace, nu conflict, nu pedeapsă, nu durere. El e iertare, nu neliniște, nu depresie, nu panică.

Hristos ne iartă specific fiecare păcat, bucată cu bucată, conflict cu conflict. Pacea va fi la finalul războiului, dar câștigătorul e cert deja.

Să scutim lumea de răutatea noastră. Dacă un miliard de oameni ar face asta constant, ar scădea semnificativ problemele cauzate de violență și de ură. Iar ceilalți ar copia acest model. Pentru miliardele de persoane necreștine, creștinismul este o teorie frumoasă, dar care nu se aplică în viețile multor creștini și nu poate explica conflictele sângeroase dintre creștini, pentru o palmă de pământ, într-o manieră gen Iulius Cezar sau Ginghis Han, nicidecum Iisus Hristos.

Și ce să zică thailandezii sau alții despre turiștii creștini, câtă vreme nu i-au văzut rugându-se sau ajutând săracii, ci doar lacomi și plini de vicii?

Este vina comună a celor aproape două miliarde de creștini că nu ard de dorul lui Hristos, că nu sunt făcători de pace. Este rezultatul secularizării din ultimul secol. Mulți conducători nu mai gândesc în duh creștin și asta se vede.

Nu trebuie să fim mai mulți, ci mai rugători.

În 1870 a avut loc ceea ce azi am numi un summit în Westfalia. Aici s-au constatat prima dată aceste lucruri. Nu le-am inventat eu și bine ar fi să mă înșel. Soluția propusă acum 152 de ani este încă valabilă: reîncreștinarea Europei, dar nu formală. Din păcate, mișcarea de trezire duhovnicească încă nu a început. Deocamdată continuă descreștinarea accelerată, pe toate planurile și nimeni nu zice nimic, probabil de frică.

Eu sunt convins că ateismul va fi curând în colaps. Și toată viața mi-o voi dedica acestei lucrări de reîncreștinare, bucată cu bucată, atât cât pot eu. Parentingul duhovnicesc are un sistem piramidal: legiuni de ucenici. Duhovnicul meu are 100 de ucenici. Eu am 100 de ucenici (din 3000 potențiali). Compensează diferența marii duhovnici, care au mii de ucenici.

Dar sunt încă cel putin 25 la sută care nu vor să fie ucenicii nimănui. Pentru aceștia mă lupt eu, cu îngăduința Domnului. Încerc să le captez atenția prin lucruri interesante. Nu le pot vorbi din prima despre apofatism. Cine caută, să știe că are unde găsi, că sunt mii de biserici deschise lângă ei. Lucrarea va reuși, pentru că este misiunea Celui care nu eșuează niciodată.

Această luptă va continua până la Parusie. Tu în care tabără ești?

Nu car morți în spate, cum îmi spune un coleg de școală. Duc răniți cu targa în fața lui Hristos, sparg acoperișuri și prejudecăți și nu cedez la presiunea fariseilor.

Ce ar face Iisus? A întrebat Karl Bart nu cu mult timp în urmă. Exact, WWJD. What would Jesus do? Was würde Jesus tun?

Eu nu știu, așa că recitesc mereu și mereu Biblia și mă hrănesc din ea. Și ca să nu o înțeleg greșit, citesc explicațiile sfinților inspirați de Dumnezeu. Apoi aplic principiile în viața reală.

Eu inseminez, dar roua harului face să rodească fiecare sămânță.

Avraam a făcut o singură investiție: Macpela, loc de veci pentru soția lui. În rest, l-a lăsat pe Dumnezeu să investească în el har peste har. La fel s-a petrecut cu Pavel sau cu miliarde de sfinți, care sunt în Rai deja.

De 30 de ani popularizez mii de nume de sfinți canonizați, ca să nu credem că doar puțini au ajuns la sfințenie. Este singura soluție pașnică posibilă, într-o lume ostilă adevărului.

Copil fiind, zburam după fiecare Liturghie. Era pacea desăvârșită. Am dorit doar să nu o pierd și să învăț și pe alții să o cucerească, așa cum Părintele-din-sat ne-a învățat pe noi, puținii copii din cătun, care acum suntem toți preoți: Dorinel la Măguri Răcătău, Florin la Hida, Gabriel la Panticeu, Rareș în Mărăști, Ciprian la Dumbrăvița, Emanuel la Bârlad.

Metoda părintelui a funcționat, pentru că smerenia dânsului a înmulțit harul și pacea interioară.