Vitezda: Ocarina nu ocărăște

Vitezda. Timp frumos pentru mântuire. 1054¹ de spectatori. Îngerul care tulbură apa întârzie de data aceasta. Bolnavii vociferează și scandează lozinci anti-romane. Un singur beteag stă deoparte, de multă vreme.

Se simte izolat, inutil, dar încă nu și-a pierdut nădejdea. Nu e sigur la ce mai speră, dar focul inimii lui încă nu s-a stins. Nu întâmplător îl cheamă Jar. Domnul Hristos vine în întâmpinarea necazului lui și îi anulează suferința, valorificându-i personalitatea (Ioan 5, 1-15).

Jar este vindecat, nu prin înger, ci direct prin Cel ce îl trimite pe înger să tulbure apa (ca la sfeștanie). Ne-am fi așteptat ca Jar să Îi mulțumească Doctorului, să psalmodieze. Să cânte de bucurie din toate instrumentele muzicale.

În schimb, peste puțin timp, vindecatul de la Vitezda va fi primul care îl va huli și îl va lovi peste obraz pe Hristos. În loc să cânte la psaltirion și ocarină laude, Jar ocărăște. Orice fluier, chitară sau țambal poate psalmodia, mai degrabă decât să hulească.

Ocarina este mai mult îngerească, cheamă oile în turmă, nu panichează. Ei, cam asta face omul vindecat: uită repede calvarul și devine hulitor.

Mulți vindecați uită de ocarina psalmilor și de rock-ul milosteniei și ocărăsc tocmai pe cei pentru care ar fi trebuit să se roage și pe care să îi hrănească. În Vitezda noastră (biserica parohială), tot cam 1054 de suflete sunt așteptate la tulburarea apei și la Jertfa Mielului. Cam trei sferturi preferă alte scăldători (băile publice romane, pline de impietăți). Dar sunt și mulți vindecați, cu inimile pline de jarul recunoștinței, nu al hulei. Ocarina rugăciunii este fermecată, cea a milosteniei este miraculoasă. Când e bucuros, omul cântă și la cimpoi și la trifoi. Când este vindecat, omul nu mai ocărăște doctorii, ci își manifestă recunoștința. Muzica ocarinei (instrument din argilă arsă) este expresia de mulțumire a omului din lut însuflețit. Rugăciunea armonioasă este exteriorizarea dragostei pure.

Vitezda Nouă atribuie o importanță crucială capacității omului de a iubi în familia sfinților, nu de a prospera pe cont propriu, în interes egoist, ocărând pe ceilalți². Cel ce ocărăște, în loc să cânte la ocarină, nu a scăpat de sclavia Spânului³. Cel vindecat a recâștigat harul și este bucuros (a regăsit paradisul, este eliberat de ocară⁴). Hristos Vindecătorul este fratele nostru, iar un frate este întotdeauna cu frații⁵. Dar Hristos durează în veșnicie, iar Duhul dragostei lui Se odihnește în noi. Vom fi și noi psalmodiind în veci cu îngerii, nu ocărând cu hulitorii. Ocarina și psaltirionul, fluierul și diapazonul armonizează viața ca un psalm, nu ca o pradă, ca o muzică, nu ca o ocară. Ca să fie înțeleasă, muzica (agapisul) nu poate fi dată pe repede înainte. Ocarina ne convertește la bunătate infinită⁶. Cel ce cântă la ocarină va crede mereu în armonia evanghelică.

Umanismul a început în Eden⁷. Omul crede că îl poate înlocui pe Dumnezeu. Că nu mai are nevoie de El după vindecare. Crede că Vindecătorul este doar un instrument (o ocarină din argilă arsă) de care te poți folosi după ce l-ai folosit, pe care îl poți arunca la coșul istoriei. Omul uită că se recontaminează și nu are leacul. Ocarina este dorința omului de a nu mai ocărî.

pr. Marius MATEI

Note:

1. Număr simbolic, anul Marii Schisme.

2. Roy Baumeister, Sensuri ale vieții, Editura ASCR, Cluj-Napoca, 2011, p. 197.

3. Preot Constantin Necula, Pedagogia poveștii, Editura Agnos, Sibiu, 2016, p. 77.

4. Preot Ilie Moldovan, Iubirea, Taina Căsătoriei, vol. I, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 1996, p. 142.

5. Preot Dumitru Stăniloae, Studii de teologie dogmatică ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991, p. 381.

6. Mihai Neamțu, Bufnița din dărâmături, Editura Polirom, Iași, 2008, p. 170.

7. Preot Gheorghe Șanta, Preot Dorel Man, Educație, conștiință, mărturisire, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2014, p. 95.