Despre umilință

Dacă nu suntem în stare de alertă duhovnicească, nu suntem în stare de nimic concludent pentru suflet. Dacă nu cerem iertare pentru păcate, nu putem găsi bucuria veșnică (John Behr, Crucea lucrează în lume, Ed. Doxologia, Iași, 2016, p. 27. Vezi și Laurean Mircea, Arta predicării. Exigențe pentru mileniul al III-lea, Ed. Doxologia, Iași, 2015, p. 190, precum și Sfântul Simeon Noul Teolog, 24 de cuvinte despre viața duhovnicească, Ed. Doxologia, Iași, 2014, p. 51). Dacă părăsim adevărul, dăm de anomalii: copii fără copilărie, tineri fără tinerețe, bătrâni fără bătrânețe. Doar adevărul ne maturizează, înainte de a ne elibera: câtă vreme ne lăsăm mințiți, nu putem scăpa vreodată. Chiar dacă suntem disprețuiți pentru numele de creștin, să nu disprețuim niciodată Legea divină. Povățuirile scripturistice sunt mereu demne de luat în seamă.

Zi de zi, internauții încalcă porunca a treia, repetând la nesfârșit aceleași atacuri împotriva Bisericii și generând aceleași comentarii injurioase. Este deja o adicție: nici o cafea fără măcar o știre antibisericească. Nici măcar nu se plictisesc: reiau de sute de ori aceleași lozinci, sunt perseverenți, dar nu în virtute. Greu de înțeles de ce nu sunt blocați pentru limbaj indecent. Doamne miluiește!

Ispita înseamnă inversare: suntem amăgiți să facem des ceea ce nu ar trebui să facem niciodată și să urâm ceea ce ar trebui să iubim. Zgomotul insultelor nu garantează nici pe departe vreun avantaj strategic, nici nu are cum: Hristos i-a învins deja pe demoni, să nu uităm asta, să nu ne aliem cu învinșii zgomotoși, să nu lipsim de la întâlnirea liturgică, să nu uităm să Îi citim scrisorile și să Îi vizităm frații. Noi iubim armonia și nu suntem complicii celor ce o sabotează, inventând mereu dezbinări inutile. Suntem și vom rămâne în echipa biruitoare, chiar dacă uneori mai fentăm la antrenamente.

Biserica este adăpostul care ne oferă siguranță, unde simțim magnetismul luminii divine, unde uraganul urii nu ne zdrobește, unde ne bucurăm că – în micimea noastră – ne înminunăm de atotputernicia Lui. Ne micșorăm pe noi înșine, ca El să crească în noi, ne detașăm de povară, ne dezlipim de grotesc. Aici este locul nostru și este suficient că Îi aparținem Lui. Cei care nu se opresc din înotat, nu se vor îneca. Cei care nu se opresc din doxologie, nu vor fi nimiciți. Cei care vor rămâne în Arcă, nu vor naufragia.

Mesajul evanghelic este unul de salvare: nici o victimă! Doar că unii refuză această veste și îngroașă rândurile victimelor. Problema oamenilor este că nu recunosc că au nevoie de ajutor și – drept urmare – nu îl solicită și rămân cu problema nerezolvată, nereușind să își depășească propriul orgoliu, chiar dacă suferă atât ei, cât și apropiații lor. Este momentul să intensificăm rugăciunea și caritatea, nu mai putem amâna.

Dumnezeu nu este ceva, o parte dintr-un întreg, El este Totul (Sever Negrescu, Fărâmituri de cuvinte, Ed. Doxologia, Iași, 2011, p. 205). În fața Lui fie suntem tot, fie nu suntem nimic. Nu există jumătăți de măsură în raport cu veșnicia. Creștinismul este o prefacere, nu o prefăcătorie: devenim ceea ce nu am fost, din păcătoși devenim sfinți. Suntem orbi și cerșim lumina: vrem vindecare, nu orbecăială. Avem de recuperat lecțiile neînvățat (smerenia, milostenia, evlavia).

Veșnicia a început, dar de terminat nu se va termina niciodată, nici pentru cei răsplătiți, nici pentru cei osândiți. Doamne, scapă-ne de grandomanie! Doamne, eliberează-ne de propriile nesăbuințe! Slavă Ție, Doamne, Cel ce pe toate le întocmești cu înțelepciune, Cel ce din șapte miliarde de oameni ai grijă ca jumătate să fie femei și cealaltă jumătate bărbați!

Umilința salvatoare de pe Cruce este rezumatul indispensabil al mântuirii. Dumnezeu ne scapă de tot ceea ce este josnic în noi. Sfântul nu doar găsește Taina, ci o și trăiește. Sfinții ne călăuzesc către Dumnezeu, iar Dumnezeu ne călăuzește către sfințenie. Sfinții cunosc regulile prin care sufletul ajunge în starea de mântuire. Moartea este a zecea fericire: cei săraci cu duhul, cei ce plâng, cei blânzi, cei însetați de dreptate, cei milostivi, cei curați cu inima, cei făcători de pace, cei prigoniți, cei batjocoriți pentru Hristos sunt oameni care știu să moară (Sever Negrescu, Prolog din Proloage, Ed. Doxologia, Iași, 2011, p. 75). E imposibil să învățăm să trăim creștinește: de fapt, învățăm să murim creștinește.

Adevărații cuceritori ai Marii Rome sunt Petru și Pavel, sfinții apostoli care au evanghelizat capitala păgânismului (Ibidem, p. 121). Doamne, ajută-ne să ne îndreptăm privirea, pașii și viața spre Sfânta Ta Față triumfătoare, iar nu spre tulburata față a lumii! Creștinismul a apărut ca un crez antipăgânism: ateismul contemporan apare drept un anticrez, un anticreștinism.

Există iertare pentru orice greșeală. Dar există anual în țară și 480 de avorturi la 1500 de nașteri, 15% abandon școlar, 16000 de sarcini în rândul minorelor, 1 din 5 adulți apți de lucru plecat în diaspora, 2 milioane de creștini care se spovedesc. Doamne miluiește! Degeaba este pomul frumos, dacă nu are roade