LOADING

Type to search

Editoriale

Omilii despre umilință (XI)

Share
Dumnezeu cheamă, adună, dăruiește, transformă: ne susține în viață, dăruindu-Se ca hrană. Să ne identificăm cu Dumnezeu, nu cu păcatul: apreciem lucruri pe care înainte nici nu le observam. Omul nu mai vrea să Îl studieze pe Dumnezeu, se studiază doar pe sine și cioplește idoli: strategia autonomă (planuri omenești), idolatrizarea talentului (falsa perfecțiune), capcana autosuficienței, competiția oarbă (comparația și invidia), opulența (prea multe haine), progresismul (încrederea în grafice mai mult decât în Dumnezeu), eschivarea (comoditatea).
Nicidecum Dumnezeu nu vrea să ne înspăimânte, ci să ne facă să înțelegem pericolul păcatului. Trezirea acestei conștiințe este atât scopul Evangheliei, cât și al întregii propovăduiri apostolice: să nu ne lipsească evlavia, nici blândețea, nici perseverența, nici bucuria. Dumnezeu ne ajută să nu ne poticnim, să nu ne fie frică, să nu ne îngrijorăm, să nu punem la îndoială minunile.
În măsura în care ne unește cu Hristos, rugăciunea ne desparte de cel rău. Sfinții vorbesc despre trei etape în acest proces vital: trezirea, pocăința și curățirea. Așadar, renunțăm la orice veleitate personală, ne golim de orice dorință de dominare și nu uităm de îndatoriri: să slujim tuturor, să nu smintim pe nimeni și să ne adunăm în numele Lui. Pentru a intra în Împărăție, va trebui să ne schimbăm până în adâncurile ființei noastre. Doar cei ce lucrează cu Hristos vor putea trăi o veșnicie cu El. Cei ce Îl iubim devenim de nebiruit. Dumnezeu intervine, Dumnezeu ocrotește, Dumnezeu împărățește, Dumnezeu încurajează.
Furtul ca obișnuință nenecesară: o persoană șterpelește din reflex hârtia igienică din toaleta din curtea bisericii, doar pentru a își face provizii peste provizii, deși acum are o pensie bună și un trai decent: traumele netratate nu se vindecă.
Disciplina este felul plin de dragoste în care Dumnezeu își întoarce copiii de la rebeliune la ascultare. Prin disciplină, ochii noştri se deschid mai clar asupra perspectivei lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră. Dacă un credincios fură ceva, Dumnezeu îl va ierta şi îl va curăţa de păcatul furtului, restaurând părtăşia dintre El Însuşi şi hoţul care se îndreaptă. Totuşi, consecinţele din partea societăţii pot fi severe, având ca rezultat amenzi sau chiar întemniţare. Acestea sunt consecinţele naturale ale păcatului şi trebuie suportate.
Să nu ne panicăm din cauza zvonurilor alarmiste: dincolo de toate știrile, nimic nu îl împiedică pe cel credincios să se mântuiască (Ioan Krestiankin, Astăzi este începutul mântuirii noastre, Ed. Doxologia, Iași, 2018, p. 98). Toți se sperie de pecetea care este sau nu, care va fi cândva, dar de pecetea păcatului nu se mai sperie nineni. Astăzi avem tot ce ne trebuie ca să ne mântuim (Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 11). Să nu îi iubim doar pe cei care ni se pare că merită, că într-adevăr corespund criteriilor noastre, ci pe toți.
În Biserică, timpul curge diferit. În Biserică, timpul curge minunat. În Biserică, timpul poartă ceva din veșnicie (Nicole M. Rocas, Timpul și deznădejdea, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 16). Păcatul ne fărâmițează și – din această cauză – există o fragmentare între noi și aproapele nostru, care ne împiedică să simțim bucuria.
Avem nevoie de Biserică, pentru că este lucrarea lui Dumnezeu în lume (Siluana Vlad, Cunoaște-L pe Domnul cel Viu, pe viu, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 95). Omul poate comunica cu Dumnezeu oriunde, dar numai în Biserică se poate îndumnezei.
Credința ne ajută să înțelegem mai bine cuvintele lui Hristos din Evanghelie (Fericitul Augustin, Predici despre virtuțile creștine, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 41). Milostenia lui Dumnezeu a pus capăt lenei noastre. Pentru a începe să Îl iubim pe Dumnezeu, trebuie să începem prin a-L iubi pe aproapele. Iubirea de Dumnezeu îl poartă pe om în locul în care nu poate pieri niciodată. Dacă nu avem puterea de a iubi, trebuie să o cerem de la Dumnezeu.
Aceasta este petrecerea celor care poartă numele lui Hristos: a stărui în rugăciune (Sf. Grigore Palama, Omilii, vol. II, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 21). Să nu ne amăgim cu lucruri deșarte: fericirea lumească este iluzorie. Hristos ne-a arătat că ascultarea înseamnă nemurire.
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *