Orice Biserică naţională trebuie să aibă catedrala ei!

Acum ies la iveală caracterele, acum se developează adevăratele conştiinţe: când vorbim despre lucrurile care contează cu adevărat. Unul dintre ele este marele şantier al Catedralei Mântuirii Neamului.

Proiectul are o miză uriaşă pentru noi, ortodocşii, dar parcă nu toată lumea se regăseşte în el. Ce‑i drept, a şi făcut primul pas în comunicarea publică cumva stingher, marginal, cu un aer tolerat, aproape ca un moft de om bătrân al unui Teoctist cuprins de remuşcări. Asta a fost acum mai bine de 15 ani…

Între timp, s‑a arătat faptul că Biserica Ortodoxă Română are dreptul legitim (istorie, fapte, număr de credincioşi, potenţă financiară) de a ridica o Catedrală reprezentativă şi utilă. De ce să o facem – e mai mult decât clar! O scurtă vizită în Dealul Patriarhiei, la o slujbă oarecare, şi ai înţeles motivele. Nu e clar însă de ce să nu o facem… Cine se opune, şi de ce, unui asemenea proiect?

Mai întâi, ar fi chiar ceata „ultraortodocşilor”, care văd în orice iniţiativă de creştere, de a ţine pasul cu vremurile, semnul laicizării Bisericii, al intrării ei în lesa vremurilor. Adică dacă cei care vin la Liturghie şi sunt bătuţi de ploaie, frig, vânt sau soare ar sta de aici înainte sub o cupolă aerisită şi frumos pictată ar fi o piedică în calea mântuirii… că nu suferă, nu?! Că nu e smerenie edilitară, că nu e precaritate a condiţiilor de rugăciune, umilinţă şi modestie? Că ne lăfăim şi ne trufim în spaţii vaste, curate şi aerisite? Şi asta pe când strămoşii noştri, bieţii de ei, umblau prin bordeie fără gârlici…

Bun, ar mai fi ceata politicienilor, care este „plastică” şi nu are convingeri în sine. Dacă se lasă cu avantaje electorale, e bună Catedrala. Dacă nu (vezi cazul fostului primar T. Băsescu), nu!

În fine, o altă categorie este cea a intelectualilor, a esteţilor, a celor bine intenţionaţi şi animaţi de principii sănătoase de urbanism, care au aspiraţii civilizaţionale reale, sunt doldora de istoria artelor, ideilor şi religiilor, de cultură adevărată. La ei chiar trebuie să fie atentă Biserica noastră!

La sfârşit, intră pe uşa din faţă „societatea civilă”, o armată de activişti, ideologizaţi din creştet până în tălpi, care vor progresul cu orice preţ şi schimbarea orice‑ar fi. Hrăniţi cu globalizare, copiii teribili ai facebook şi linkedin, purtătorii noutăţii IT & C, mâncători de aplicaţii pe pâine, aceştia au un singur tip de turnesol: tot ce ţine de tradiţie trebuie de îndată înlocuit. Nu contează că e „tradiţia” recentă, comunistă, sau că e chiar Tradiţia – ceea ce contează este ca aceasta să se schimbe cât mai repede. La pachet intră, evident, şi Biserica Ortodoxă, cu toate „fumurile” ei de mega‑ONG sau de „mamă spirituală a poporului român”…

Dacă până azi Patriarhul Daniel a dus aproape singur proiectul pe umeri (cu tenacitatea‑i binecunoscută), mişcând lucrurile alături de o mână de preoţi şi laici devotaţi, acum e cazul să sărim cu toţii în ajutor. Construcţia Catedralei nu se mai opreşte din drum – deşi mulţi ar dori asta! – şi are nevoie de sprijinul nostru ca de aer. Ei bine, acum se va vedea „la lucru” poporul lui Dumnezeu! Acum ies la iveală calităţile de naţiune unită şi închegată în istorie, de neam ales, credincios şi serios!

RĂZVAN BUCUROIU