Până mâine
1 noiembrie 2011
Share
M-am gândit mult până să alcătuiesc această poezie. Poate că cele cinci fecioare blânde din evanghelie nu sunt decât cele cinci simţuri care slujesc aşezării omului.
Cinci miracole ale geniului dumnezeiesc, rânduit în zidirea de început a firii umane.
Când cineva spune că iubeşte pe cineva din „tot sufletul”, o face şi după buna slujire a acestor cinci simţuri. De aceea, iubirea are şi o genă olfactivă sau auditivă. Este frumoasă la văz şi la auz etc. M-am gândit la acest lucru în timp ce sărutam cu buzele racla Sfântului Anton de Padova. Un gând năstruşnic s-a revoltat atunci în inima mea şi mi-a pus întrebarea crudă: – De ce faci asta?
Când cineva spune că iubeşte pe cineva din „tot sufletul”, o face şi după buna slujire a acestor cinci simţuri. De aceea, iubirea are şi o genă olfactivă sau auditivă. Este frumoasă la văz şi la auz etc. M-am gândit la acest lucru în timp ce sărutam cu buzele racla Sfântului Anton de Padova. Un gând năstruşnic s-a revoltat atunci în inima mea şi mi-a pus întrebarea crudă: – De ce faci asta?
Sfios, fără să regret nimic, i-am răspuns gândului: – Pentru că şi aceste daruri sunt lacrimi din lacrimile divine! Apoi, ca într-o poveste de iubire, am lăsat uşor capul de raclă şi am încremenit timp de câteva minute. Am simţit cum briza cerului mi s-a lăsat de pe frunte pe întregul trup, apoi în inimă mi s-a aprins focul recunoştinţei. Descopeream, încă o dată, pentru a câta oară, că nu eram decât un om, sau mai bine zis, un fir de simţire din marea trăire universală. Şi Dumnezeu mi-a deschis ochii…
Veghe în noapte, cinci gânduri blânde,
Stau lângă sobă şi-aşteaptă mila,
Două sunt triste, trei sunt flămânde,
Niciuna însă nu ştie sila.
Vine, nu vine, cel ce iubeşte,
Cine să ştie clipa frumoasă,
Mirul din candeli se înmulţeşte,
Flacăra plânge şi ea duioasă.
Gesturi sfioase, fetele cântă,
Pe glasuri line, în dor şi şoapte,
Două suspină, trei se frământă,
Ce dăruire, ce lungă noapte.
Spre dimineaţă, ochii se-mbină,
Pleoape curate, cad, obosite,
Fără de lacrimi, fără de vină,
Parcă stinghere şi răstignite.
Vuiet deodată, Mirele vine!
Deschideţi poarta, faceţi lumină!
Acum e ora plină de bine,
Ora iubirii, sfântă, senină.
Mirele tace, pare un nufăr,
Priveşte simplu spre dăruire,
Câteva lacrimi,cinci sunt la număr,
Îi dau bineţe, slavă, iubire.
M-aş bucura dacă, până la urmă, aceste poezii nu ar rămâne doar pasiunea spirituală a unor frumoase seri de nu mă uita. Am nevoie de ajutor. Cuvintele dulci, şi aşa nu prea înghesuite, nu pot mulţumi un autor. Un poet vrea ca darul purtat să ajungă şi la alţii… Să se bucure şi alţii… Să se cuminece şi ei din frumos…
Fanii poeziilor mele (şi nu numai) sunt la rândul lor foarte schimbători, în funcţie şi de sentimentele pe care le nutresc faţă de poet. Îmi aduc aminte, că la primele poezii unii mă zeificau şi eu le astâmpăram entuziasmele. Unde sunt acei unii? Au fost ei oare vreodată? Au vibrat ei frumos în suflet? Hm… Ce greu e astăzi ca să răspund… Ce greu e totul… Vă daţi seama, că majoritatea nici nu mai vor azi să citească ceea ce am mai adăugat pe acest blog.
Unii s-au otrăvit cu vorbe lumeşti . Mă şi mir cât de repede mi-am pierdut eu talentul sau şi-au pierdut alţii interesul faţă de adevărat poezie…
Ori nu este aşa. Oamenii adevăraţi sunt cei ce au continuitate în preferinţe. Nu aceia care odată te divinizează şi odată te consideră fără calităţi. De fapt, aici se vede caracterul omului. Poţi să faci o mie de gesturi bune, să fii ctitor de catedrale, să hrăneşti toţi săracii lumii, dar eşti un suflet destul de pustiu atunci când te desparţi de valori, în funcţie de propriile tale sentimente nestăpânite. Şi, vă rog, nu mai căutaţi nume. Aceia suntem noi…
Problema e însă să corectăm ceea ce mai e de corectat. De aici se va vedea că s-a petrecut ceva bun cu viaţa noastră.
Aşadar, rugaţi-vă să-mi găsesc un editor.
Altfel, aceste poeme vor rămâne capriciul unei seri inspirate din viaţa unui poet sau doar complexul unor firave jocuri sentimentale a unor oameni care pot zice azi: Da, mi-a plăcut! E ceva de capul lui… iar mâine, desigur, vor uita totul…
Scuzaţi lipsa de modestie, dar e păcat de ceea ce mă inspiră cu atâta iubire Bunul Dumnezeu… De munca Lui şi a mea…
DE VIAŢA VOASTRĂ CARE SE SCURGE…
DE VIAŢA VOASTRĂ CARE SE SCURGE…
