LOADING

Type to search

Editoriale

„PĂRINTELE ANANIA”

Share

Ani de zile nu mi‑am închis căsuța de e‑mail de la yahoo dintr‑un unic motiv: la începutul anilor 2000 am primit de la Bartolomeu Anania un mesaj electronic, foarte frumos scris, în stilu‑i binecunoscut. Atât de tare m‑a uimit și m‑a bucurat acel mesaj semnat duios „părintele Anania” (exact așa cum îl știam eu de „dinainte”), încât nu am renunțat la serviciul yahoo, deși nu mai foloseam respectiva adresă de e‑mail. M‑a bucurat și m‑a mirat, deoarece în acei ani foarte puțini vlădici foloseau computerul, iar despre serviciul de poștă electronică nici poveste!

Ei bine, acesta era omul! Putea oferi surprize unui tânăr pe palier tehnologic, putea convinge un ateu cu argumente logice, putea empatiza până la lacrimă alături de deținuții politici, putea priveghea cu monahii, putea vorbi de la egal la egal cu literații, putea pune la respect politicienii. Putea fi arhiereu. Și a fost. Într‑o vreme, poate cel mai important ax al Sfântului Sinod la anumite decizii. Și când spun ax mă refer nu atât la centru, cât la verticalitate… În jurul căruia rulau angrenajele.

Oricum ar fi fost, stârnea prețuirea celor mici și invidia celor mari. Chiar ura acestora, în anumite cazuri – iar unele momente ale păstoririi sale de la Cluj au dovedit cu prisosință aceasta. Bunăoară, povestea cineva apropiat că la împlinirea vârstei de 80 de ani a organizat, printre altele, o întâlnire cu presa. Atmosferă degajată, discuții libere, întrebări în cascadă. Care încet‑încet, prin lejeritate și lipsă de măsură, au escaladat buna‑cuviință, depășind încadrarea momentului solemn, aniversar. Bartolomeu a răspuns fiecăruia pe limba lui, cu calm, însă din ce în ce mai mâhnit. Era clar, cei prezenți nu se ridicau la înălțimea acelui unic moment și trăgeau în jos toată atmosfera de sărbătoare. La final, Arhiepiscopul Clujului le‑a spus celor prezenți, aflați deja pe picior de plecare, după ce au mâncat toate fursecurile și au băut șampania până la ultima înghițitură: „Acum, știți cum e la vârsta mea: nu mai vreau să fac pe plac oamenilor, dar deloc. Vreau doar să‑I fac pe plac lui Dumnezeu!”. Acesta era Bartolomeu, aceasta era logica lui reală, asumată, trăită și pusă în operă. Nu se juca defel cu vorbele, nu supralicita ca scriitor – mare stăpân și îmblânzitor al cuvintelor –, nu ispitea metafora când era pus Dumnezeu în cauză. Sau mântuirea lui directă.

L‑am vizitat odată la Văratic, în atelierul de „ocnaș” al Sfintei Scripturi, așa cum se descria pe sine, cu o „condamnare” de zece ani. Nu terminase încă monumentala operă de traducere și diortosire a Cărții Sfinte, era chiar pe final. M‑a impresionat profund, dar profund camera sa de lucru. Masa plină cu cărțoaie, cu tomuri uriașe, iar pe mijloc un tetrapod (un analog ca cel de la strană), care gemea și el de diferite versiuni ale Bibliei (greacă, latină, engleză). Entuziasmul cu care ne‑a vorbit atunci despre această nouă traducere, și mai ales despre notele de subsol, explicațiile și corelările din interior, legăturile dintre cărțile Bibliei, personaje era debordant. Și, cu osebire, vorbea cu emoție despre traseul Mântuitorului prin cei 1000 de ani de Sfântă Scriptură: atât în Vechiul Testament (anunțat, proorocit, vestit, intuit, așteptat, dorit), cât și în Noul Testament (așteptare împlinită, dorință/ voință dumnezeiască încheiată, lucrarea harică începută sub alt semn – cel al Crucii și al Sfintelor Taine). Tristețe și bucurie, deopotrivă. Iar Bartolomeu: un ascet al Bibliei, un îndrăgostit sadea, un Hristofor desăvârșit. Crucea vieții sale nu a fost pușcăria, prigoana,hăituirea. Crucea vieții sale a fost Cuvântul sfânt, Logosul divin. Pe această cruce s‑a urcat cu entuziasm, cu bucurie. Și la înălțimea abisală la care a ajuns nu mai poate fi atins de nimeni, nici întors din drum! Cale lină, părinte Anania, prin sufletele noastre…!

 

Răzvan BUCUROIU

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up