LOADING

Type to search

Paştele blajinilor

Editoriale

Paştele blajinilor

Share

Mai întâi au început să cureţe şi să grijească mormintele. Cu toată seceta buruienile au năpădit asfixiind florile care abia dacă supravieţuiesc uscăciunii. Suntem în luna mai dar temperaturile au atins pragul de sus al confortabilităţii. Este greu pentru oricine dar  mai mult suferă nevinovaţii pământului obligaţi să trăiască în orice condiţii fără a putea să-şi schimbe locul ori soarta.

Luni, după duminica Tomii cimitirele sunt pline de zarva celor care vin să-şi cerceteze morţii din familie, să pună flori pe mormânt, să aprindă lumânări la căpătâiul strămoşilor adormiţi întru nădejdea Învierii  căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce – zice Domnul.

Cu bune şi rele, trecutul reînvie acum în aceste obiceiuri transmise din neam în neam , alterate pe alocuri de intruziunea modernismului care nu cruţă nici mormintele celor care odihnesc sub glie. Pentru aceştia şi celor care-i vor urma Proorocul le descoperă că după moarte omul nu ia nimic din cele cu care s-a înconjurat pe pământ: Şi iarăşi m-am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis : cine este împăratul sau ostaşul, săracul sau bogatul,dreptul sau păcătosul?

Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul, căci pentru ei se face aceasta. La cina Domnului târzie vin toţi aceia care la praznicul Sfintelor Paşti nu s-au bucurat de abundenţa bucatelor iar acum n-au decât să aştepte cuminţi ca să fie miluiţi pentru sufletul răposaţilor. Gospodinele au pregătit după obicei ofrandele din care nu lipsesc ouăle roşii, cozonacul , plăcinta lui Lazăr adusă acum la mormânt în amintirea lui precum şi alte felurite bunătăţi . Liliacul înflorit umple locul de mireasmă şi întreaga fire aduce  prinos de rugăciune şi mulţumire.

Hristos a înviat! – rostesc cei rămaşi în viaţă veniţi la “casele” blajinilor să-l mărturisească pe Domnul . Ei ştiu că a înviat şi se bucură mai ales atunci când urmaşii lor L-au cunoscut şi-L slăvesc. Preoţii trecând de la un mormânt la altul săvârşesc slujba de pomenire a morţilor pentru care rugăciunea a rămas bunul cel mai de preţ, semn al dragostei care leagă lumea văzută de cea nevăzută.

Dar după cum spune monahul Paisie de la sfântul munte Athos, cel mai mare parastas pentru lume şi pentru strămoşii noştri în afară de rugăciunea noastră ce are îndrăzneală la Dumnezeu şi de bucuria ce o simt strămoşii pentru aceasta ,este sporirea noastră duhovnicească deoarece atunci li se îndreptăţeşte ajutorul dumnezeiesc în timp ce viaţa noastră urâtă le pricinuieşte o întreită suferinţă.

Cutremurătoare, dar minunată chezăşie a faptului că orice face omul se află sub semnul dreptăţii si al milostivirii divine. Într-adevăr părinţii vor da seamă înaintea Lui Dumnezeu pentru modul cum au reuşit sau nu să răsădească în fiinţa copiilor tot ce-i bun şi folositor Sfintei Biserici,neamului şi bineplăcut Lui ca printr-înşii să se preamărească numele Preasfintei şi de Viaţă făcătoarei Treimi.

Dacă în timpul vieţii nu reuşim să facem din copiii noştri fii Lui Dumnezeu, după ce vom trece dincolo va fi prea târziu pentru noi şi pentru ei de cele mai multe ori. Trebuie să suspinăm şi să ne rugăm pentru viaţa lor atât de mult bântuită de încercări şi ispite pentru că tinereţea este nepăsătoare şi ei înclină mai mult spre cele ale trupului şi ale minţii, în defavoarea sufletului.

Cursele pe  care le întinde vicleanul ca să-i îndepărteze de Dumnezeu sunt multe iar “binevoitorii “care slujesc acestei lucrări demonice se află peste tot, pregătiţi să acţioneze acolo unde credinţa slăbeşte şi tânărul furat de cele ale lumii uită de sufletul său.

Li se propune o libertate absolută eliberată de orice fel de constrângeri, prejudecăţi sau convingeri morale în schimbul acceptării doctrinelor seculariste. Pe scara valorilor inversată acum suie glorioase patimile bolnave ale celor care L-au alungat pe Dumnezeu din viaţa lor sau nu vor să-L cunoască. Deşi s-a constatat prin studii minuţioase că aceste nonvalori care au fost testate ani buni în Occident au condus la măcinarea societăţilor şi la îndobitocirea indivizilor totuşi , ele sunt aduse la noi în ţară de inşi fără scrupule şi prezentate drept alternativă de viaţă fără însă a dezvălui impactul pe care aceste aberaţii îl au asupra Vieţii însăşi. Nici o societate nu poate funcţiona în afara Legilor divine (şi acest lucru s-a văzut din păcate atât de dureros la noi) şi nici un om oricât ar fi el de liber-cugetător nu se poate împlini fără Dumnezeu.

Cu sfinţii odihneşte ,Hristoase sufletele adormiţilor robilor Tăi unde nu este durere, nici întristare nici suspin ci, viaţă fără de sfârşit!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *