fbpx
LOADING

Type to search

Patriarhul Daniel e un român teafăr

Editoriale

Patriarhul Daniel e un român teafăr

Share

Am avut parte, de-a lungul anilor postcomuniști marcați prin libertatea exprimării, de felurite apariții publice. Ni s-au perindat prin fața ochilor cete de super-eroi ai democrației care au eșuat ca penibili dictatori de provincie, de incoruptibili cu voluminoase dosare penale, de intelectuali sadea cu doctorate false sau de inflexibili lideri de opinie cu dublă/ triplă comandă. Pe lângă toți aceștia, un flux continuu de cocote politice, de cocote reale, de mafioți periculoși, de polițiști corupți, de bancheri fără scrupule sau de activiști isterici a năvălit în viețile noastre prin ecranele TV sau prin rețelele de socializare. Un șuvoi de neoprit, de necontrolat, imposibil de igienizat cu mouse-ul sau cu telecomanda… 
În tot acest timp al dezamăgirii, o singură instituție și-a păstrat calmul și scopul ființării ei. O singură instituție și oamenii săi au asigurat echilibrul, optimismul, opoziția față de rău și aplecarea spre bine – ca regulă generală. Aceasta este Biserica Ortodoxă Română, cu toate scăderile ei omenești, dar și cu toate împlinirile ei de neegalat pentru orice altă entitate a Țării Românești. Iar acum, zilele acestea, ne amintim de faptul că s-au împlinit 13 ani de când pe jilțul patriarhal stă Preafericitul Părinte Daniel. Dar nu stă tolănit, nu stă confortabil pur și simplu, nu face figurație tacită în chip de prinț plictisit și trist al Bisericii. Dimpotrivă, a avut parte de cele mai multe și serioase provocări și, la rându-i, a aruncat el însuși mănușa duelului cu ceea ce păreau a fi lucruri imposibil de realizat. Așa ne-am trezit că avem la cârma văzută a Bisericii un luptător, un om care nu se dă bătut. Nici el, și nici uriașa comunitate pe care o slujește.
De ce nu este referențială pentru restul românilor și instituțiilor Statului această tipologie, această paradigmă morală, comportamentală și profesională? De ce nu recunoaștem, măcar în forul lăuntric, faptul că așa se face treaba, că numai astfel putem ieși din jocul politicianist pierzător de suflete și golit de idealuri, din capcanele superficialității, din mrejele demagogiei, din marasmul deciziilor fără urmă de bine în ele? Și, în loc să criticăm aspru faptele Bisericii și pe făptuitorii lor, de ce nu vedem cu adevărat latura lucrătoare și sănătoasă a celor întâmplate în decurs de trei decenii? 
Întreb din nou, sus și tare, să se audă: de ce?!


Răzvan Bucuroiu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *