LOADING

Type to search

Pe când o lege anti‑sinaxar?

Editoriale

Pe când o lege anti‑sinaxar?

Share
Spread the love

Da, nu vă miraţi. Păi, dacă citeşti prin cheia strâmtă a corectitudinii politice vieţile sfinţilor, te îngrozeşti. Din prima observi că unii dintre ei, cel puţin, deranjează sensibilităţile şi valorile momentului, comiţând în epocă fapte pentru care ar trebui înfieraţi public chiar şi acum, în secolul 21. Sunt sfinţi care i‑au sfidat pe puternicii zilei (Irina, muceniţa care a nesocotit public voinţa a patru regi), unii au cheltuit averea potentaţilor (celebra „deturnare de fonduri” a Sfântului Apostol Toma, căreia i‑a căzut victimă chiar împăratul Indiei, Gundafor), alţii au îndemnat la nesupunere civică (Sfânta Marina, vajnică femeie!), unii au agresat patrimoniul artistic şi cultural (chiar Sfântul Ioan Gură de Aur s‑a opus venerării statuii de argint a împărătesei Eudoxia, de care s‑a ales praful), în fine, alţii au provocat dezordine şi neascultare în cadrul armatei imperiale (cei 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Gheorghe etc.). Aceşti sfinţi nu au plăcut politicii oficiale, establishment‑ului, au fost contra curentului. Şi au plătit, cei mai mulţi, cu viaţa!

Nu mă număr defel printre simpatizanţii Mişcării Legionare. Sunt însă un simpatizant declarat al culturii române. Ba chiar un promotor tenace al ei, cu ceva performanţă în domeniu – atât în presa scrisă, cât şi în cadrul programelor de televiziune. De asemenea, îmi mai place să cred că sunt un bun român, însă fără emfază, fără delir dacoman, fără tuşă naţionalistă şi fără nostalgiile măsluite ale istoriei recente. Îmi iubesc ţara (care mă şi doare, în aceeaşi măsură) şi iubesc oamenii ei de valoare. De aceea nu cred că şurubul legislativ trebuia strâns acum, grăbit şi imprecis, pe viaţa şi opera unor personalităţi ale culturii române care au trăit cu câteva decenii bune în urmă. Pentru că dacă eliminăm din spaţiul public elita interbelică (care a fost, într‑o măsură oarecare, simpatizantă a Mişcării), nu mai rămâi decât cu… de‑alde Păunescu! Deşi unul ca acesta a făcut infinit mai mult rău generaţiilor tinere cu otrava propagandei închinate cuplului dictatorial care a nenorocit România decât poezia religioasă a lui Nichifor Crainic sau volutele oratorice ale lui Petre Ţuţea de la restaurantul blocului „Turn”. Hai să fim serioşi!

De aceea cred că dacă acceptăm acum această logică a „Patului lui Procust” ideologic, deschidem cu bună ştiinţă poarta spre abuz. Aceasta e regula: intri cu mătura ideologiei vremelnice în bibliotecă şi începi să faci „curat”, punctual (aşa cum, culmea!, au încercat să facă pe alocuri legionarii înşişi). Dar cum procedezi cu acei oameni care au murit pentru credinţa lor, pentru ţara lor? Cum îi „clasifici”, în ce tip de insectar ideologic îi aşezi? Acum se întrezăreşte faptul că întârzierea fără nici un motiv a canonizării unor sfinţi ai închisorilor va crea spaţiu de manevră unei posibile interziceri a lor în spaţiul public – căci cheia lecturii „anti‑legionare” e doar un început; vor urma, probabil, şi alte chei de interpretare. Aşadar, ce mai aşteptăm, ca eclezie?

Mâhnire – acesta este cuvântul care însoţeşte legea iscată de minţile anilor ’30‑’40‑’50, revenite în forţă printre noi. Sau care nu au plecat, de fapt, niciodată…

Răzvan BUCUROIU

Tags:

1 Comment

  1. Armand 4 septembrie 2015

    Nimic nou sub soare ! Asemenea experimente au mai avut loc la noi si aiurea si, tocmai de aceea, ingrijorarea dumneavoastra este indreptatita. Cu ata mai mult cu cat principala acuza fata de aceasta lege este ambiguitatea sa . De la ea porneste si amenintarea. De la Ion Siugariu la Radu Preda, victima poate avea orice nume. Sunt la fel de pretuite de catre legiuitor condamnarile din timpul regimului Antonescu , cat si blamarea aceluiasi regim. De aceea va fi perfect normal ca, in decembrie, cand se implineste un secol de la nasterea lui Vintila Horia, spre exemplu, orice tentativa de aniversare sa fie suprimata prin simpla reamintire a acuzelor ce l-au determinat sa refuze premiul Goncour. Insa nu este drept sa ignoram propria-ne vina. Relativizarea care ni se pare inofensiva, uneori de bon ton este una dintre sursele votarii si promulgarii acestui act legislativ.
    Este suficient spatiu si pentru Adrian Paunescu , si pentru generatia 1927. Pe paliere diferite. De aceea, rafuirea cu oamenii de cultura – miza adevarata a legii -cat timp razboiul acestei veri nu si-a propus promovarea lui Corneliu Zelea Codreanu, a lui Horia Sima , a nicadorilor, decemvirilor, nici macar a lui Mihai Stelescu are drept miza vizibila doar croirea unui nou om nou. Si asa cum si altii s-au iluzionat ca vor reusi, si initiatorii acestei legi ar putea avea surprize prea putin agreabile.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *