LOADING

Type to search

Editoriale

POPULISMUL ÎN BISERICĂ

Share

Ce nu fac politicienii pentru voturi în campanie? Orice! Umblă ca apucații pe toți coclaurii, râd, cântă și dansează, circulă razna prin studiourile TV, dar mai presus de orice promit. Promit marea cu sarea, știind foarte bine că acele promisiuni nu se pot îndeplini, în majoritatea cazurilor. Dar mint atât de convingător încât la un moment dat parcă și ei încep să creadă ceea ce promit. Și de‑abia atunci ai în față un politician de succes: cel care promite/ minte credibil, convingător. De aici poți compune ușor cuvântul prominte, combinația semantică utilă, necesară și letală prin care te diferențiezi de adversarul politic.

Mai este o categorie aparte printre politicieni: populiștii. Adică cei care mint fără măsură și fără rușine, care ațâță cele mai de jos trăiri și dorințe ale oamenilor, care merg pe coarda sensibilă a „adevărului pur”, care „doare”. Politicieni care prind curentul subteran al nemulțumirii populare și îl exploatează nemilos, care „rezolvă” ce nu a rezolvat istoria în sute de ani, care țin la demnitatea poporului, la credințele lui, la antipatiile lui, la frustrările lui. Cu alte cuvinte, acești politicieni nu încearcă să ridice oamenii la un nivel superior, ci coboară ei cât mai jos cu putință. Este, cu alte cuvinte, o bălăceală în cele mai de jos, o tăvăleală în instinctele primare, o cochetărie cu ura și invidia norodului, cu temerile și angoasele difuze ale păturilor de jos. Se lucrează, simplu spus, pe emoție. Care colectează, la final, cele mai multe voturi!

Ce legătură poate fi între acest mod de a face și de a primi un anume tip de politică și Biserica lui Hristos? Aparent, nici una. La o analiză mai atentă însă, vezi că ies la iveală multe asemănări. Cel puțin mecanismele, resorturile interioare și rezultatele seamănă izbitor.

Anul pandemiei a fost anul confuziilor și limpezirilor majore pentru Biserica noastră. A fost anul unor erori de comunicare și de abordare a situației din partea preoților și a ierarhiei, dar a fost și anul când mulți dintre credincioșii „fervenți” și‑au dat arama pe față. La fel, unii preoți și monahi au sărit calul pe rețelele de socializare, aruncând venin și noroi pe tot efortul umanității de a scăpa de boala care sapă la temelia și la ordinea lumii. Au existat, în pandant, acțiuni ale Bisericii nemaiîntâlnite ca amploare și resurse puse în joc, au fost numeroase voci clericale care au mângâiat poporul deznădăjduit, au fost gesturi sublime ale unor arhierei jertfelnici, au fost laici care au lucrat în sensul adumbririi conflictelor mocnite datorate unei precare și distorsionate înțelegeri a realității imediate. Pe scurt, a fost anul marilor excese atitudinale, verbale, comunicaționale!

Din păcate, au fost vizibile mai mult acele voci care au avut poziții stridente, tonalități acute. Ele, aceste voci/ conștiințe au invadat imaginarul colectiv cu teoriile conspirațiilor mondiale, cu oculta dezlănțuită, cu marile afaceri pharma puse la cale de un grup restrâns etc. Da, admit că adevărul se regăsește în procente diferite în fiecare dintre aceste afirmații, dar absolutizarea respectivului discurs, generalizarea lui este cât se poate de toxică. Căci duce la depresie colectivă, la isterie în masă, la neîncrederea profundă în orice tip de autoritate. La subminarea ordinii statale, civice și clericale. Așa se face că unii s‑au cățărat pe spaimele și pe ignoranța semenilor săi făcându‑și campanie electorală din tema anti‑mască, anti‑vaccin, anti‑carantină (măsuri doar parțial corecte
sanitar, dar singurele care puteau fi luate rapid) și intrând pe ușa din față în Parlamentul României. Adică acolo unde se întocmesc legile țării!

Alții, activiști civici & religioși, au îmbrățișat cauza apărării pelerinajelor limitate brutal de autorități (iarăși, o măsură preventivă natural de adoptat, însă comunicată defectuos, jignitor; dar dacă a intrat în izolare temporară până și Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, de ce nu s‑ar putea aplica aceleași reguli epidemiologice și la peștera Sfântului Andrei?) și au ajuns să scandeze la Iași, în fața blândei Cuvioase Parascheva, împotriva… Mitropolitului Moldovei – smerenia și buna‑cuviință întrupate, prin excelență. Toți aceștia s‑au cocoțat pe valul publicitar făcut de televiziuni, au marcat audiențe mari și și‑au crescut spectaculos vizibilitatea în mediul digital. Și toți aceștia știau că în acel moment situația nu putea fi abordată ca și cum nimic nu s‑ar fi întâmplat, nu exista nici un virus, nici o molimă. Așadar, populismul drapat în conștiință creștină veghetoare a avut câștig de cauză: garduri sărite, jandarmi înjurați de mamă, scandări anticlericale și dihonie peste tot. Pelerinaj dublu avariat: de autorități și de comportamentul populiștilor ultra‑religioși.

Mai sunt unii care pledează, populist și hilar, pentru înlocuirea vaccinului cu agheasma. Este exact sloganul „Vrem spitale, nu catedrale!”, dar pe dos! Nu ne trebuie nici o formă de asistență medicală, știința e ceva demonic, ăștia vor să ne omoare cu substanțele lor, ne modifică ADN ‑ul, ne controlează cu 5G‑ul etc. O zăpăceală conspiraționistă totală! Ca să lămurim chestiunea: merg ambele – și vaccinul, și agheasma. Ba chiar ar trebui pledat pentru acest „binom” curativ. Paranteză: nici vaccinul nu e chiar vaccin… Este mai degrabă un tratament care împiedică formele grave ale bolii – caz în care nu știi cum să nimerești mai repede spitalul sau – Doamne, ferește! – secția ATI. Din care am aflat, pe cifre: maxim 15% dintre bolnavii care îi trec pragul revin printre cei vii. Și atunci?!

Ca să n‑o mai lungesc: populismul în Biserică naște vedete clericale (să te ferească Dumnezeu de subtilul și smeritul orgoliu preoțesc), creează inamovibilități printre arhiereii „rebeli”, produce lideri de opinie care îndeamnă la răzmeriță și neascultare. Iar unii dintre aceștia au o agendă paralelă foarte bine alcătuită, pe puncte. Și care nu ține nici de lucrarea mântuitoare a Bisericii, nici de binele națiunii române. Căci binele și mântuirea se fac în solidaritate, cu întregul trup al Bisericii, nu prin schisme mentale, ritualice sau chiar euharistice.

 

Răzvan BUCUROIU

Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *