POSTUL MARE
Share
Postul Mare, la fel ca orice post, străpunge, cu ardenta lui ne-voinţă şi pocăinţă, marea indiferenţei noastre. Fără el nu am putea afla de gustul duhovnicesc al împotrivirii faţă de nevoile noastre fireşti – mâncare şi somn. Până şi în gastronomie ne aduce o lumină mai mult decât necesară. Cine nu a gustat din dulceaţa unei bucăţele de pâine cu apă, să ţină măcar o zi de post negru. Va fi surprins de explozia de universuri pe care papilele gustative o înregistrează în urma celei mai banale forme de hrană, după ce au fost private de orice informaţie timp de doar 24 de ore.
Postul Mare ne reaminteşte că suntem ceea ce mâncăm şi că celelalte confesiuni care au renunţat la el (catolicii şi protestanţii nu mai au nici o formă de post alimentar obligatoriu) şi-au amputat, de fapt, cea mai simplă, directă şi rapidă formă de sublimare a grosierelor energii ale trupului, fără de care sufletul se târăşte ca o râmă, amuşinând şi gustând mereu doar din pământ.
Postul Mare este trambulina noastră spre cer, una pe care se cuvine să o binecuvântăm, parcurgând-o cu răbdare şi aspră iubire, fără să îi scurtăm lungimea sau să îi schimbăm rânduiala. Să nu uităm că orice trambulină are un unghi optim. Dacă i-l netezeşti din frica de zbor, rişti să te proiecteze direct în ţărână…
Cristian Curte
Editorialul revistei Lumea Monahilor nr. 116, februarie 2017.
