Pregătiţi pentru asalt?

Un pacificator va evita tulburările şi se va ruga fără portavoce. Va ajuta săracii, fără să apară pe coperta unui tabloid. Cu siguranţă, nu va face avere aici, pe Terra, dar va dobândi pacea inimii. Mii se vor mântui în jurul lui, iar el va avea adevărata bogăţie.

Ne încredem în ajutorul Maicii Domnului, pentru că simţim zilnic cum ne poartă în braţe, ca o Mamă iubitoare. Nu ne îmbuibăm de mâncare, chiar dacă postul a trecut. Postul gurii e permanent. Desfrânarea nu înseamnă doar adulter, ci orice lipsă de cumpătare. Mirele Hristos nu ne poate surprinde nepregătiţi, câtă vreme e în inima noastră. Mereu. Nu suntem fanii lăutarilor excentrici, pentru că petrecerile degenerează adesea. Cum să te mai rogi cum se cuvine după un chef de pomină? Mai bine „pas” distracţiilor hedoniste.

Nu trăim într-o stare de tensiune generală: Golgota este ridicarea anxietăţii din inimile noastre. Nu vom face doar ceea ce este urgent, ci mai ales vom prefera să rezolvăm ceea ce este important. Nu explodăm: nervii necontrolaţi nu aduc nimic bun. Nu vom bea cafeluţe ale bârfuliţelor, ci vom plânge în paraclise şi privegheri. Mai bine un pelerinaj (la Prislop, de exemplu), decât o piscină: depinde ce priorităţi avem. De fapt, amânăm la nesfârşit esenţialul: căutarea duhovnicului, prezenţa lui Hristos în duhovnic, călcarea prin spini pentru dobândirea apei vieţii, primirea medicamentului euharistic.

Socotim greşit că liturghia duminicală ne încurcă planurile (de picnic): e singura care le descurcă şi ne revitalizează, pentru asaltul ce urmează. Ne grăbim să numărăm banii, uitând total de meditaţie şi de detaşare. În domeniul credinţei, nu există speculaţie. Ne vom păstra curajul, chiar dacă vicleanul-mincinosul seamănă în noi o spaimă prostească. Izvorul bucuriei adevărate curge doar în Biserică: n-are rost să îl căutam în alte locuri.

Cine zice: Nu îmi trebuie nimic, în afara strictului necesar? Da, el este: Ioan, sfântul din Kronstadt. Numai că huzuria nu e strict necesar. Nu avem nevoie de 25 de perechi de pantofi! Dar avem nevoie de dragoste vie, lucrătoare. Ar trebui să ne simţim plini de căldură, lumină şi linişte: nu este aşa, pentru că ne încăpăţânăm să nu ne îndreptăm către Soarele dreptăţii. Prinşi cu nimicuri (cu desfătări deşarte), nu mai avem chef să pătrundem duhul credinţei. Să nu uităm: pentru săvârşirea dumnezeieştii Liturghii, trebuie duh înalt.

Şi să ne smerim: avva Sisoe îi certa pe îngeri când îl ridicau la cer, socotind că nu s-a pocăit destul. Să ne rugăm fierbinte: avva Antonie se lupta cumplit cu mincinosul-vicleanul. Şi îl întreabă pe Domnul: Unde ai fost când mi-a fost greu? Răspunsul divin: Am fost tot timpul aici, dar ai zis ceva?

Nu ne mai amăgim cu tumultul, ci preferăm liniştea. Măi, viaţa aceasta nu singura posibilă. Considerăm că adevărata viaţă e cea viitoare, nu testul acesta suferind. Pentru noi, lucrul de căpetenie este Dumnezeu: bucurie, pace, iubire, veşnicie. Nu sunt oare banii doar praf şi pulbere? (Doar Cuvântul dă viaţă)

Dacă îi vom ruga pe sfinţi cu credinţă şi cu dragoste, ne vor asculta îndată.

Mariu MATEI