Mai importante decât întrebările sunt răspunsurile noastre la chemarea divină
Share

Înainte să fie chemat de Dumnezeu, Avraam era un om bogat, căruia părea că nu îi lipsește nimic. Avea sclavi și sclave, dar și o soție extrem de frumoasă, Sara. Nu avea o reședință stabilă, avea flotant de nomad. Deși era bogat, nu era cunoscut de către contemporani (nu avea deloc afișe electorale prin Ur). Transformarea sa radicală vine în urma intervenției divine, pe care nu o respinge. Cu bucurie, intră în logica divină, chiar dacă nu o cuprinde rațional. Se încrede pe deplin în Cel ce îi adresează invitația de a-L asculta. Se rupe de trecut și pleacă într-un pelerinaj spre necunoscut. Este modelul omului care își manifestă încrederea în Dumnezeu. Primul omul care crede cu adevărat și deschide, astfel, calea omului spre sfințenie.
Avraam crede în Dumnezeu, deși nu citise nicăieri despre El (Moise încă nu redactase referatul Facerii). Este o credință sinceră, totală, plină de dragoste, fără frică. Este fidelitate, credincioșie, legământ. Viața de nomad era extrem de dură, iar Avraam era obișnuit cu greul. Schimbarea vieții lui este evidentă. Prin el, Dumnezeu lansează ideea unui popor ales, cu un mod de viață aparte, separat de politeismul plin de cruzime. Dumnezeu cheamă, omul răspunde. Este primul răspuns al omului în fața chemării divine.
Deși provine dintr-o familie idolatră (Terah, tatăl lui, se închina zeului selenar Sin), Avraam nu ezită când i se propune adevărul. Nu își face planurile lui, ci se încrede în Lucrarea divină. Răspunsul lui nu a fost de moment. Avraam s-a păstrat fidel lui Dumnezeu toată viața. El răspunde unei chemări definitive, nu se angajează doar temporar în slujba Domnului. Își abandonează țara și neamul și pornește către un pământ făgăduit.
Dumnezeu îi promite o descendență numeroasă și faptul că va fi el însuși un izvor de binecuvântare pentru toate neamurile, din toate generațiile. Din descendenții săi se va naște Mesia. Când ajunge în Canaan, împreună cu soția sa (Sara), cu nepotul său (Lot) și cu 100 de slujitori, Avraam are deja 75 de ani, dar nu se vaită, nu renunță, nu se dă accidentat. Din cauza secetei, coboară spre sud. Este ferit în Egipt de ultraj, ca semn al protecției divine. Regele egiptean ar fi vrut să o adauge pe Sara haremului său și se părea că nimic nu îl poate opri. Sara se prezintă drept sora lui Avraam și – curios lucru – scapă nerăpită.
Lot preferă ținutul Pentapoli, format din cele cinci cetăți de pe valea Iordanului: Sodoma, Gomora, Țoar, Adma și Țeboim. Este o despărțire pașnică de unchiul său. Lot refuză să mai plătească bir regelui Elamului și se iscă un conflict. Lot este răpit, iar unchiul său îl recuperează din mâinile teroriștilor (Amraphel din Senar, Arioh din Elasar, Codorlahomer din Elam și Todal din Goim) după un atac nocturn fulger. La întoarcere, Avraam este întâmpinat de enigmaticul Melchisedec, om plin de har. Omul duhovnicesc Melchisedec le oferă pâine și vin soldaților obosiți ai lui Avraam. Patriarhul îi dăruiește preotului Dumnezeului celui Preaînalt zeciuială (a zecea parte din prada de război). Nu se zgârcește când vine vorba despre slujitorul Domnului.
Dreptul Avraam s-a angajat să Îl cinstească doar pe Singurul Dumnezeu adevărat și să nu revină niciodată la cultul idolilor. El s-a menținut fidel normei sfințeniei stabilite de Domnul. A avut încredere în statornicia promisiunii. Este o adeziune conștientă. Întreagă lui viață se orientează spre Dumnezeu. El își abandonează viitorul în mâinile Domnului.
Înțelegând rostul omului pe pământ, Avraam nu cumpără terenuri. Cu o singură excepție, peștera Macpela, unde o îngroapă pe soția lui, care trece la Domnul la vârsta de 127 ani. Avraam a trăit 175 de ani și a fost îngropat lângă soția lui. El este model de credință autentică, de caritate, un campion al monoteismului.
Comentariul iudaic Hagada adaugă faptul că Avraam ar fi fost persecutat pentru credința lui de către crudul Nimrod, dar ar fi scăpat prin intervenție miraculoasă. Cert este că el aduce primii prozeliți și binecuvintează pe toți cei ce intră în legătură cu el. Este modelul pietății perfecte, pildă de dragoste reală față de Dumnezeu. S-a întâlnit cu Sfânta Treime la Mamvri și a fost gata să își sacrifice fiul (Isaac). Sfinții Părinți îl propun pe Avraam chiar model de asceză. Sfântul Ambrozie dă ca exemplu ospitalitatea patriarhului, dar și cumpătarea lui. În catehezele celor care se pregăteau în Biserica primară să îmbrățișeze creștinismul, nu lipsește acest model biblic.
Pentru noi, Avraam este modelul unei vieți curate. Deși a trăit în mijlocul păgânilor, a rămas un om drept. Viața lui a inspirat tema abandonării totale în operele misticilor din toate timpurile.
Nu suntem 0 în ecuația omenirii, deoarece Hristos a rezolvat enigma și ne-a dat altă valoare. Ne-a învățat să facem ceva în minus: mai puțină mândrie, mai puțină îngrijorare, mai puțină lăcomie. Dar și ceva în plus: mai multă rugăciune, mai multă răbdare, mai multă blândețe, mai multă lectură duhovnicească. Doar Nicolae Manolescu are talentul de a scrie bine despre cărțile pe care nu le-a citit[2], noi nu.
Infirmitate nu este să nu strigi după Dumnezeu, ci să nu Îi poți răspunde bunătății Lui infinite. Rugăciunea este o mulțumire, un răspuns în lacrimi de bucurie. Doar cei confuzi nu răspund, deoarece încă nu știu pe ce lume trăiesc. Încă nu au aflat că pentru Dumnezeu nu există suflet nesemnificativ. Încă nu au acceptat că boala cea mai gravă este individualismul. Încă se amăgesc că pământul este mai atrăgător decât Cerul. Încă nu le-a zis nimeni că Ziua Învierii ține o veșnicie.
Încă nu au aflat încotro călătoresc. Încă nu cred că există veșnicie. Încă nu au învățat să ceară iertare. Încă nu au avut nici un șoc care să îi trezească din zona de confort și să introducă credința în actualitatea vieții lor. Încă nu au rezolvat ecuația fricii de moarte. Încă nu au învățat decât limbajul acestei lumi și nu știu să răspundă la ceea ce este fascinant și uimitor, doar pentru că rațiunea este depășită. Încă nu le-a spus nimeni că sunt proprii lor captivi. Încă nu au recunoscut că lăcomia și mândria produc muțenie spirituală.
În schimb, cei ce răspund iubirii Lui infinite gustă încă de aici, chiar dacă parțial, din fericirea nespusă. Respectă ordonanțele de urgență evanghelice. Aleg să trăiască între două Liturghii, între două privegheri, între două Împărtășanii tainice. Citesc învățăturile biblice, pentru a reînvăța să trăiască. Știu că viața nu este doar o croazieră de plăcere. Cred că moartea a murit, că sicriile sunt inutile, că în față îi așteaptă doar învierea. Sunt dependenți de Dumnezeu, singura adicție pozitivă. Nu confundă sfârșitul cu începutul. Au chipul luminos, ca o zi de duminică. Au găsit antidotul pentru a nu dezerta. Și totul a pornit de la un simplu răspuns.
[1] Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, Ed. Deisis, Sibiu, 2001, p. 119. Vezi și Sfântul Nicolae Velimirovici, Inima în Marele Post, Ed. Predania, București, 2010, p. 12, precum și Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia și lumea, Ed. Sophia, București, 2012, p. 284.
[2] Lucian Avramescu, Confesiunile unui mut care a vorbit cândva, Ed. Am Press, București, 2020, p. 438.