Profilul unui creștin

Evanghelia nu aliniază puterea lui Dumnezeu la voia noastră, ci aliniază voia noastră la puterea lui Dumnezeu, scrie Kent Hughes. Așa intrăm în firescul mântuirii. Scăpăm de ură și de uitarea-de-Dumnezeu. Nu mai folosim adevărul ca o licență pentru a distruge reputația altora. Dumnezeu poate avea banii noștri fără să aibă inimile noastre, dar nu poate avea inimile noastre fără să aibă banii noștri. Suntem ceea ce citim: dacă nu citim Scriptura, nu avem o gândire creștină.

Dumnezeu nu are crize de identitate, scrie Glen Scrivener. El este Cel ce Este, Nerăzgânditorul, Sincerul, Iubitorul, Iertătorul, Răbdătorul. Un discipol este la fel. Un creștin nu își evaluează viața după pauzele de somn, ci după acțiunile filantropice, scrie Douglas Wilson.

Creștinismul este în întregime un nou mod de a fi uman, scrie Sf. Maxim. Cine crede cu adevărat în Dumnezeu, nu poate să se mai despartă de El. Nu poate spune că crede în Dumnezeu cel ce nu face ce l-a învățat Dumnezeu să facă. Dumnezeu e aproape de cel ce Îl caută. Biserica trece prin lume, sfințește lumea, dar nu rămâne în lume și nu se confundă cu lumea. Biserica poate fi recunoscută doar în rugăciune.

Hristos încă cheamă discipoli și le cere aceeași râvnă ca apostolilor. Creștinismul este prima religie care interzice abandonarea orfanilor în fața lupilor. Sunt multe moduri de a ne pierde credința, dar unul singur de a o regăsi: în Biserică. Hristos ne iubește prea mult pentru a ne lăsa să luptăm singuri cu moartea. Nimic nu aduce mai multă bucurie decât învățătura duhovnicească.

Hristos a venit fără ele și a plecat cu ele: semnele cuielor. Să nu ne irosim pentru lucruri care nu au nici un rost. Dacă în noi se află o dorință pe care această lume nu o poate satisface, înseamnă că nu am fost creați pentru această lume.

● Un creștin nu se îndoiește de faptul că Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să ne dăruiască Cerul. Nimic nu se petrece la întâmplare, totul face parte din planul lui Dumnezeu de a ne scăpa de nefericirea veșnică, scrie Leon Morris.

Dumnezeu nu este în nici un caz autor al răului, scrie Roger Olson. Divinitatea lui Hristos și domnia Lui sunt inseparabile. Un creștin este un slujitor fidel al Domnului, un luptător împotriva propriei răutăți, un mărturisitor al domniei veșnice a lui Hristos și un moștenitor al Raiului. Un creștin respinge corupția și ipocrizia.

● Nu putem ajunge la desăvârșire decât prin seriozitate și disciplină spirituală, scrie Donald Whitney. Nimic nu este mai prețios decât Scriptura și Euharistia, deoarece ne oferă bunuri veșnice. Un creștin se luptă cu mândria și cu mânia, cu lenea și cu lăcomia. Creștinii nu fac aceste eforturi ca să fie iertați, ci pentru că au fost iertați. Doar Duhul Sfânt îi poate conduce pe creștini la extraordinara experiență a cunoașterii iubirii lui Hristos.

Este ușor pentru noi să confundăm un fals cu ceva autentic. Domnul adevărului să ne lumineze! Să ne ferească să confundăm dogma cu erezia.

Egoul este dușmanul nostru, iar obstacolul din cale are rolul lui în modelarea caracterului, scrie Ryan Holiday. E vital să ne smerim și să cerem ajutor în încercări.

Fără credință, suntem pierduți. Dacă toate etapele lucrării binelui sunt blocate, știm ce avem de făcut: să le deblocăm.

Evanghelia după Ioan și Epistola către Romani sunt turnurile gemene ale creștinismului, scrie Andreas Köstenberger. Ambele ne arată cum Dumnezeu nu a plecat pur și simplu din creația Sa, ci a pus în aplicare un plan de salvare, care a reușit. Ambele ne arată că moartea lui Iisus nu a fost un accident, ci punctul-cheie din plan. Mântuirea este accesibilă, datorită iubirii lui Dumnezeu pentru noi.

Scriptura ne descrie relația Tată – copii, scrie Gregory Goswell. E important să ne împăcăm cu Cel ce oferă darul fericirii veșnice. E vital să ascultăm de Cel care ne protejează.

Noul Testament ne arată o cale exactă, scrie Jonathan Pennington. Fără bâjbâieli, fără compromisuri. Doar cu o biruință sigură la final. Creștinismul se bazează pe relația directă o omului cu Dumnezeu, pe promisiunile onorate de Dumnezeu de-a lungul istoriei mântuirii. Nu pe o iluzie. Este momentul să recitim cu atenție turnurile gemene ale creștinismului.

Mijlocul de reconciliere dintre om și Dumnezeu este credința. Harul ne eliberează de păcat și face fericirea veșnică posibilă. Planul era ca păcatul să nu devină veșnic. Toți suntem chemați la mântuire. Mândria este un scenariu fantasmagoric, care nu ne aduce fericirea, ci ne îndepărtează de ea. Fericirea există, dar trebuie să știm unde să o căutăm.

Să începem cu ce nu știm: nu știm când vom muri. Dar citind cele două cărți biblice vom continua cu ce putem ști: Dumnezeu ne ajută și după moartea noastră, nu este depășit de situație. Chiar dacă stăm pe locurile din spate în mașina vieții, să ne putem centura vigilenței spirituale, chiar dacă alarma sună doar pentru locurile din față, pentru a ajunge teferi la destinația unde vom fi adoptați de Dumnezeu și declarați moștenitori ai Împărăției Sale.

Ce vrea Dumnezeu de la noi: să nu fim impostori. Cum putem face asta: aplicând zi de zi învățăturile Lui cu maximă sinceritate. Beneficiile Raiului depășesc costurile micilor necazuri lumești. În Arca lui Hristos nu e nevoie de veste de salvare. Arca nu e o gondolă scufundată, scrie G.K. Chesterton. Toți cei din Arcă sunt salvați. Doar să ajungă acolo și să nu abandoneze vasul.

Dacă Îl invocăm în rugăciune, Hristos este cu noi. Dacă Îl indentificăm în suferinzi, Hristos este cu noi. Dacă Îl ascultăm în Scriptură, Hristos este cu noi. Vrem să fie cu noi? Atunci să Îl rugăm să nu plece. Este momentul să ne bucurăm de Paști așa cum nu am făcut-o niciodată până acum. Să nu ratăm sărbătoarea. Să pricepem mesajul. Să ne schimbăm.

Nu e vorba despre cât am suferit, ci despre cum scăpăm de suferință, scrie Daniel James Brown. Există o singură Cale de a evita nefericirea eternă.

Fericirea veșnică nu poate fi obținută căutând fericirea temporară, scrie E.A. Bucchianeri. Învierea este cheia tuturor lucrurilor, deci și a fericirii veșnice. Nu este ceva imaginar din povești cu zâne. Începutul vieții veșnice îl facem atunci când ne împărtășim cu Trupul cel înviat al Domnului nostru Iisus Hristos. Nimeni nu L-a văzut pe Domnul înviind, dar multi sunt cei ce L-au vazut înviat, scria mitropolitul Bartolomeu.

Biserica, și astăzi, este casa comună, spațiul unității înfăptuite și mereu de înfăptuit, este poporul lui Dumnezeu ce se lasă condus în țara promisă. Dacă omul dorește să nu fie singur și fără repere, dacă caută să înțeleagă mai mult sensul vieții sale, poate găsi în comunitatea de credință un ajutor și o familie spirituală pe măsura aspirațiilor sale. Asemenea ucenicilor din Emaus, cărora, în seara zilei de Paști li se deschid ochii și îl recunosc pe Iisus la frângerea pâinii, și noi, ucenicii de azi, să rămânem deschiși Cuvântului Scripturii și primirii străinului de lângă noi, care nu doar că ne îmbogățește spiritual, ci ne conduce spre adevărul deplin al comuniunii și iubirii dintre oameni.

Învierea este dangătul de clopot ce ne trece prin moarte la veșnicie. Cuvântul „înviere” creează noi catedrale ale duhului, în care Se prăznuiește Dumnezeu Cel în Treime lăudat. Suntem chemați de Dumnezeu să răspândim lumină în lume, să fim noi înșine o lumină, să ardem așa cum arde o lumină și risipește bezna și nefericirea.

De acum, învierea din morți nu este o învățătură, un cuvânt fără temei, o simplă speranță, ci este un fapt, un act care urmează după fiecare plecare a omului de pe pământ.

Și chiar dacă astăzi nu toată lumea se manifestă așa cum se obișnuia acum 30 sau 50 de ani, aceasta nu schimbă cu nimic esențialul Învierii. Isus Hristos este cel mai mare dar al vieții noastre. Faptul că a înviat și că s-a arătat multora este un semn special al iubirii Sale, scrie Csaba Pal. În acest context, aș dori să subliniez trei chestiuni:

1. Iisus este viu.

2. Ne putem încrede în El, pentru că El înlătură obstacolele.

3. Iisus acționează (ne ajută să învingem durerea și moartea).

Cu atâtea zvonuri și știri false din jurul nostru, înțelegem cât de important a fost și rămâne faptul că apostolii, după ce au aflat de la femeile mironosițe vestea Învierii, au mers la mormânt să vadă cu ochii lor ce s-a întâmplat. Tot astfel, Toma nu s-a mulțumit cu mărturia lui Petru și a lui Ioan, ci a vrut să vadă el însuși și să atingă în mod personal. Ucenicii nu au verificat vestea învierii lui Iisus doar pentru ei, ci și pentru noi. Certitudinea lor devine și certitudinea noastră. Bucuria lor devine și bucuria noastră. Dumnezeu ne promite fericirea veșnică și ne-o și oferă.

Mulți nu au o țintă în viață și nu au, prin urmare, nici motivație. Ținta este fericirea veșnică și motivația este credința. Fără această motivație, nu există decât nefericire și chin.

Credem cu privire la Dumnezeu că orice ar rândui, El rânduiește cu dreptate și spre folosul nostru.

Toate sunt deșertăciune, cu o singură excepție: cunoașterea lui Dumnezeu. Expuși în fața adevărului pur, apostolii au crezut.

– Ce este făcut de Dumnezeu și dăinuiește?

– Negreșit, cele viitoare.

 

☆ Dan Marcovici