LOADING

Type to search

Răsucire și descâlcire

Editoriale

Răsucire și descâlcire

Share

Chiar în maxima proximitate putem găsi o punte nouă, o cale tainică către împlinirea scopului. Universul interior trebuie explorat, înainte de a fi cucerit. O decizie capitală este ce facem cu timpul pe care îl avem, care ni s-a dat. Frunzărim sau aprofundăm, hoinărim sau ne lăsăm găsiți. Atunci când poteca se întunecă, numai pe necredință nu te poți baza. Omul este vrăjit de dragoni și zmei, demoni deghizați care îi fură timpul de parcurs traseul cunoașterii. Omul se crede important dacă inventează o limbă nouă, neînțelegând inutilitatea ei. Limba paradisiacă există, trebuie doar să învățăm alfabetul smereniei.

Veșnicia este o oportunitate de neratat, de nerefuzat. Pregătirile pentru măcelărirea bunului simț au fost permanent deghizate cu atenție, perfidie și tupeu. Dincolo de asalturile neîncetate la care e supus, omul se străduiește încă de acum să viețuiască așa cum o va face după moarte. Dincolo de moarte este o continuare a virtuții pentru cel virtuos și o prelungire a disperării pentru cel disperat.

Chiar și cei care Îi neagă rolul creator, mântuitor și sfințitor se gândesc la Dumnezeu, deci, El este omniprezent. Agnosticii nu spun că El nu există, ci doar că pe ei nu îi interesează existența Lui. Este o răsucire a normalității. Lepădarea nu este totdeauna o apostazie fățișă. Formal, ți se poate spune că nu te lepezi, dar – de fapt – trebuie să fi atent la tot. Viclenia este limitată, dar nu trebuie desconsiderată. Este o schimbare de tactică, care îi ia prin surprindere pe unii și îi determină să revină la normalitate pe alții. E clar, lupul e deghizat în miel, pericolul e în interior, este risc de implozie. Tehnica de dinamitare prin infiltrați nu e nouă. Doar să nu fim noi trădătorii, cei din vai-urile smintitorilor.

Biserica are forța dragostei și are totul. Doar statul folosește coerciția. Biserica îndrumă și nu obligă, plagiind modelul Capului ei, Hristos. Biserica înmagazinează memoria mântuirii și perspectiva gândirii mesianice. Conștiința propriei noastre ignoranțe este începutul vindecării, este debutul inteligenței. Dumnezeu este Dumnezeu în noi. A-L căuta în afara noastră este o eroare. Interiorul ne este accesibil. După descoperire, vine recunoașterea și în lumea exterioară. Până nu Îl întâlnește în inima Lui, omul nu-L va recunoaște în alții.

Dacă spui o rugăciune mai scurtă, spune-o, dar să fie de mulțumire, nu de cerere. Dacă Îl cauți departe, El rămâne aproape. Dacă Îl cauți aproape, Îl vezi în tine. Apoi vrei să oglindești bucuria în toți, să împărtășești victoria cu întreaga omenire, așa cum El împarte veșnicia cu tine. Dacă ești străin de compasiune, nu ești prietenul Lui.

Omul este singura creatură care refuză să fie ceea ce este (Albert Camus). Este lumină, flacără și vâlvătaie, dar refuză acest statut și se complace să fie o firavă luminiță, un jar stins. Credința este acceptare, împăcare, resemnificare, iluminare, torță.

Martirii nu sunt uitați, dar nu sunt încă înțeleși. Mesajul lor nu e acceptat așa cum ar fi firesc. Ei ne învață să ne întoarcem către Dumnezeu, pentru a cere ceea ce unora li se pare imposibil. Toți cei ce refuză ceva sunt catalogați rebeli. Martirii refuzau să Îl piardă pe Hristos. Ei sunt cei mai frumoși rebeli. Ar fi nepermis și nejustificat să fie altfel. Lumea martirilor este plină de bucurie. Jertfa lor este cea mai frumoasă poezie de dragoste.

Omul este orb la sminteli și surd la calomnii și laude. Cei care au învățat mai puțin se pot dezvăța mai ușor. Cei ce au deprins mai puțin arta vicleniei se vor vindeca primii. Este o nebunie în ochii lumii, dar lumea e nebună. A învăța Evanghelia înseamnă a dezvăța lumea. Nu umanitatea ne definește experiența duhovnicească, ci experiența duhovnicească ne definește umanitatea. Pentru prea mulți creștini, Dumnezeu nu este Dragoste, ci un Patron amabil, cu Care nu e bine să te cerți. Un Boier corect, un Diriginte blând sau un Vecin de treabă. Ei nu, Dumnezeu este infinit mai mult de atât.

Omul nu este cucerit de Dumnezeu cu forța. Omul se îndrăgostește și suferă de dorul despărțirii. Recunoaște că el e de vină și vrea împăcare. Este o ceartă între îndrăgostiți. Divorțul nu intră în calcul.

Dragostea nu poate fi găsită acolo unde nu există*, dar nici nu poate fi negată unde abundă. În iad fi-va prea târziu pentru căutări. Putem suferi înfrângeri, dar nu vom fi înfrânți**. Marșul victoriei este muzica Noului Testament. Când omul citește versetele mesianice, bate la porțile dragostei. Omenirea nu poate simți libertatea, până când toți oamenii vor fi cu adevărat liberi. Există o solidaritate a foștilor luptători, care și-au riscat viața unii pentru alții. Liberii de azi se roagă pentru toți captivii, pentru eliberarea și mântuirea lor. Prea puțini sunt liberi față de păcat. Sfinții se roagă pentru cei mulți, încă încătușați. Hristos eliberează toți captivii, zdrobește cătușele tuturor.

Familia nu își neglijează membrul mai slab. Nici omenirea nu ar trebui să îi părăsească pe cei nevoiași. Hristos Se identifică cu toți cei marginalizați, cu toți cei excluși. Iar cine ajută pe Acest Hristos gol și flămând riscă să fie exclus la rându-i din cercurile pseudo-elitiste. Slăbiciunea însăși este un element efemer. Omul este chemat să întărească un astfel de frate. Acesta este secretul: compasiunea, empatia, generozitatea, altruismul, dragostea concretă. Unii aleg varianta maximizării profitului și neajutorării, neînțelegând că oricum vor pierde totul, fie pe rând, fie dintr-o dată.

000000000000000000Luke_first_icon

Cine nu a ajutat nici un orfan cu care s-a intersectat are mici șanse să fie ajutat la Judecată. Cine nu a hrănit nici un flămând, nu se va sătura din preaplinul dragostei. Egoismul este un act suicidal.

Omul ar trebui să se străduie să aducă bucurie altora, mult mai multă decât tristețea provocată. Dragostea vindecă. Omul sănătos simte bucuria și recunoștința. Omul trebuie să își dezvolte curajul credinței. Acest lucru îl va ajuta să scape de nefericire. Omul își amintește că este creat de Dumnezeu și realizează că toți ceilalți sunt la fel, deci, merită iubiți, iertați, ajutați. Prin rugăciune, omul își descâlcește gândurile.

Doar smerenia îi amintește omului că nu este buricul pământului. Doar smerenia îl apropie de Hristos, prin îndepărtarea celor care nu rezistă în fața ei.

Albii se plâng că trăiesc cu teamă. Uită că negrii fac asta de 600 de ani. Unii care au fost sclavi 10 zile scriu mai multe jurnale decât cei care au și uitat de câte generații suferă. Hristos vindecă toate aceste suferințe. El promite învierea și o și oferă.

Moartea nu vine ca să-i faci o cafea, scrie pr. Arsenie Papacioc. Este realitatea pentru care ne pregătim dintotdeauna, nu doar la pensie. Nu este un subiect tabu, de evitat, de uitat, ci tema majoră a vieții. A învăța să trăiești creștinește este posibil, dar destul de greu. Noi învățăm să murim creștinește, zi de zi, să nu ne atașăm de peronul gării în timp ce așteptăm Trenul.
De ce ne temem de moarte: pentru că nu s-a aprins în inima noastră dorința după cele veșnice (Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvinte de aur, vol. VII, Ed. Egumenița, Galați, 2012, p. 137). Există ceva mai rău decât moartea: necredința. Pe Dumnezeu nu-L încurcă moartea noastră: dacă ne poate ajuta înainte de moarte, cu siguranță ne poate ajuta și după ea.
Scopul vieții nu este să cucerim un fotoliu visat și râvnit de mulți. Când realizăm asta, scăpăm de fantomele ateismului și ne eliberăm de frici și dezbinări. Nu vrem doar să fim mai buni, ci să primim harul, singurul care poate învinge întunericul din noi.
Cei ce pierd totul ajung la deznădejde și vor să detroneze Regele. Nu mai respectă nimic și sunt periculoși. Știu că Regele este invincibil, dar ura deja îi stăpânește. Să nu ne răzbunăm pe ei, ci să ne rugăm pentru iertarea tuturor, pentru amnistie și reconciliere. Să scăpăm de pedeapsă, prin audiențe zilnice la Rege. Fie voia Lui!
Regele nu ne minte și nu ne manipulează niciodată. E singurul în care putem avea deplină încredere, dacă vrem să scăpăm de infern. Uităm prea ușor că suntem interimari pe această planetă a deșertăciunilor și că veșnicia fericită poate fi dobândită doar așa cum scrie în Evanghelie, nu există altă cale.

Să nu stresăm pe nimeni, să nu punem presiune, ci să fim plini de blândețe și îngăduință.

Regele nu trebuie să ridice vocea pentru a fi auzit. Mii de oameni Îl aud de departe pe Muntele Fericirilor, fără amplificare și boxe. Sute de oameni Îl aud concomitent pe continente diferite. El este cel nai bun Stăpân.
Regele, pe tabla de șah, este o piesă aparte din două motive: nu poate fi capturat niciodată și toată strategia jocului gravitează în jurul lui, scrie Claudiu Bălan.
Cât de fericiți vor fi în Rai orfanii care își vor vedea mama, nevăzătorii care vor dobândi vederea, ologii care vor umbla, suferinzii care vor fi sănătoși și toți de acolo, deoarece nu vor mai fi ispitiți de vrăjmașul! Iisus Hristos este Domn și Rege, Dăruitorul tuturor bunătăților și Biruitorul asupra morții.
Fiecare clipă a vieții este un pas către moarte, scrie Pierre Corneille. Pentru cei ce cred în viața de după moarte, fiecare clipă este un pas către fericirea veșnică, către eliberarea totală din sclavia vrăjmașului. Să nu risipim aceste clipe, ca nu cumva moartea să ne surprindă nepregătiți pentru întâlnirea cu Domnul Vieții.

 

Marius MATEI
________________
*Torquato Tasso.
**Maya Angelou.

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *