LOADING

Type to search

Editoriale

Rescript 15

Share

tn_ni_o-cancer_1_

Credeam că ne putem descurca singuri. Ne înșelam, nu puteam trăi fără mana Lui. Credeam că nu Îl vedem. Ne înșelam, trebuia să fi mers la Oncologie Pediatrică. Credeam că morții zac. Ne înșelam, ei doar se odihneau. Credeam că Ardealul nu are sfinți. Ne înșelam, îl are pe Marele Șaguna, dangătul de clopot care i-a trezit pe români. Credeam că nu mai sunt profesioniști. Ne înșelam, îl avem pe Doctorul Luca Evanghelistul, s-ar descurca de minune la emisiunea Eugeniei Vodă. Credeam că noi suntem în prim-plan. Ne înșelam, era El.

Credeam că sfinții trăiau doar pe vremea apostolilor. Ne înșelam, ei (Ioan de Kronstadt, Ioan Iacob Hozevitul, Alexander Schmorell, Cătălina Panina, Maxim Gorlițky, Ilie de la Auschwitz, Gorazd al Boemiei) ne sfătuiesc zi de zi: Este o adevărată NENOROCIRE să nu te împărtășești multă vreme. Dacă nu te împărtășești, crește puterea celui viclean în tine.

Credeam că adulții strigau osanale lui Mesia. Ne înșelam, pruncii făceau asta, cei care nu vorbiseră până atunci. Credeam că suntem singuri călători. Ne înșelam, El împreună-călătorea cu noi. Credeam că știm ce strașnic județ ne așteaptă. Ne înșelam, fără Cuvântul Lui am fi fost surzi. Credeam că ne spovedim bine. Ne înșelam, omiteam cele ce am lucrat. Credeam că suntem grozavi. Ne înșelam, suntem înalți cu sprânceana, suntem trecători cu vederea, suntem iubitori de arătare, suntem lacomi după podoabe, suntem răsfățați înverșunați, suntem îndrăgostiți de dulceți, suntem lenevoși somnoroși. Singuri ne amăgiserăm.

Credeam că dorim frumosul. Ne înșelam, nimic nu poate fi mai frumos decât o secundă de veșnicie. Credeam că suntem curați. Ne înșelam, eram murdari, dar strop cu strop, Sângele Lui a curățat un univers. Credeam că suntem pierduți. Ne înșelam, în ziua în care L-am trădat, El ne-a spus că ne iubește încă. Credeam că infernul e pentru noi. Ne înșelam, e pentru diavol.

Drumul spre Rai include pocăinţa. Pocăinţa ne umple de bucurie duhovnicească. Bucuria duhovnicească ne credibilizează. Intuim bucuria din spatele nepătimirii. Bucuria este comoara noastră. Plânsul după Raiul pierdut este dorul după Înviere. Tactica pentru recâştigarea Raiului este să investim în Dumnezeu. Dacă nu iertăm, rămânem blocaţi. Pornim în căutarea Dumnezeului pierdut. Rezultatul păcatului este dez-amăgirea. Nu ne mai lăsăm amăgiţi. Gingăşia iubirii divine alungă grosolănia. Înfrânarea ţine de iubire, iar iubirea cere o nevoinţă. Sarcina noastră este de a curăţa chipul lui Dumnezeu cel întunecat de păcat. Decizia: Aşteptăm învierea morţilor, pregătindu-ne. Ne va fi împărtăşită veşnicia. Reacţia păcătosului nu este ascunderea greşelii, ci implorarea iertării. Păcatul nu trebuie justificat, ci părăsit. Prin fiecare neascultare, pierdem harul.

black-white-ocean-bird

Pierde harul cel ce nu vrea să se smerească. Pierde Raiul cel ce nu vrea să se pocăiască, ci îşi justifică răutatea. Hristos striveşte puterea iadului, zdrobeşte moartea. Dumnezeu aşteaptă, omul să nu amâne. Suntem siguri de existenţa iertării. Esenţa Evangheliei este proclamarea iertării păcatelor. Drumul către fericire este cel al iertării. Dumnezeu dăruieşte bucurie întristării noastre. Ne mântuim nedefavorizând pe alţii. „Tu nu vei rezista!” este doar o viclenie. Nu ne gândeam să rezistăm singuri, ci împreună cu Dumnezeu. Ne unim în fapta bună, ne punem credinţa în mişcare. Dumnezeu vrea să ne vadă credinţa lucrând. Păcătuim singuri, dar ne mântuim împreună. Doamne, milostiveşte-te spre noi, neputincioşii. Nu trece cu vederea lacrimile noastre. Înoată împreună cu noi!

Deznădejdea este o teamă crescândă, o depărtare de har. Faţa deznădăjduiţilor reflectă pierderea luminii. Miza nu e păcatul în sine, ci atingerea disperării. Ştim însă că putem fi iertaţi de orice, cu condiţia să ne pară rău şi să nu recidivăm. Frica trece prin curajul mărturisirii, buzele tremurânde se vindecă printr-o inimă rugătoare. Moartea a pierdut partida, Viaţa petrece în noi. Jubilăm victoria lui Dumnezeu şi nu trădăm tabăra.

Pentru cei nemilostivi, veșnicia va fi extrem de tristă. Cea mai importantă virtute morală este milostenia. Omul nu va fi întrebat câte poezii a scris, ci de câte ori s-a milostivit de fratele lui.

Fiecare pată este un viciu. O șchiopătare, o amorțeală, o tulburare. Lupta noastră nu este împotriva oamenilor, ci împotriva viciilor. Viciul ne tulbură, ne risipește, ne nefericește, ne dezechilibrează. Oamenii au ceasuri deja, nu mai mănâncă atunci când le e foame, ci când e timpul să mânânce. Viața veșnică este necesară, întreaga omenire are nevoie de ea. Dar ea nu este a noastră, ci ea devine a noastră, în măsura în care o primim cadouCând diavolul se instalează în casă, nu pleacă decât cu luptă. Orice pace sufletească vine după un război duhovnicesc. Răul trebuie gonit, nu pleacă niciodată de bunăvoie.

Avraam este modelul unei vieți curate. Deși a trăit în mijlocul păgânilor, a rămas un om drept. Viața lui a inspirat tema abandonării totale în operele misticilor din toate timpurile. Comentariul iudaic Hagada adaugă faptul că Avraam ar fi fost persecutat pentru credința lui de către crudul Nimrod, dar ar fi scăpat prin intervenție miraculoasă. Cert este că el aduce primii prozeliți și binecuvintează pe toți cei ce intră în legătură cu el. Este modelul pietății perfecte, pildă de dragoste reală față de Dumnezeu. Dreptul Avraam s-a angajat să Îl cinstească doar pe Singurul Dumnezeu adevărat și să nu revină niciodată la cultul idolilor. El s-a menținut fidel normei sfințeniei stabilite de Domnul. A avut încredere în statornicia promisiunii. Este o adeziune conștientă. Întreagă lui viață se orientează spre Dumnezeu. El își abandonează viitorul în mâinile Domnului. Primul omul care crede cu adevărat.

Mozaic și marmură. Opulență și imoralitate, asta oferă lumea păgână, bună doar pentru cuceritori, dar nemiloasă cu cei cuceriți (măcelăriți, batjocoriți, sfârtecați, înfometați). Teroarea vikingă era născută dintr-o furie incontrolabilă, posedare a unui duh malefic. Cei ce purtau blăni de lup se pare că împrumutau și ferocitatea acestora! Foarte ușor puteai confunda un războinic scandinav cu un lup sau cu un urs. Își mușcau scuturilor asemenea câinilor turbați, într-o atmosferă diavolească de-a dreptul. Erau puternici precum taurii sălbatici, gata să sfâșie fără milă, precum lupii. Ziceai că se transformă în lupi. Irascibili, adesea se luptau între ei.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *