LOADING

Type to search

Editoriale

Rescript #18 [Minunea minunilor]

Share

Chipul Sfântului Ioan de San Francisco apare pe sticla unei icoane, în mod minunat, fără să o picteze cineva anume. Credem în minuni, contrar lui David Hume, care propunea o agenta total nouă, fără nimic miraculos. Contrar lui Reimarus, care avea chiar dispreț față de minuni.

5ac4451f2078b5.07922246

Cea mai mare minune este dragostea: Promisiunea că omul nu va sfârși abandonat. Că nu va fi capturat de inamic pe vecie. Dumnezeu Se milostivește de noi. Vede că toți suntem supuși morții. Și nu era potrivit bunătății divine să se strice cele făcute de El, cum zice sfântul Atanasie. În lupta cu păcatul simțim cât de tare ne-am îndepărtat de Dumnezeu.

La cât de agasantă este insomnia, nu este de mirare că vorbim despre somnul de odihnă în termeni eshatologici.

La cât de dezgustător este un loc cenușiu și trist, nu este de mirare că vorbim despre locul cu verdeață în termeni eshatologici.

La câtă beznă este în noi, nu este de mirare că vorbim despre lumină în termeni eshatologici.

La cât de slabi suntem, nici o mie de cafele nu ne pot dezmetici.

Avem nevoie de mai mult, de un divorț cu trecutul, avem nevoie de Altcineva.

La cât de atrăgătoare este blândețea glasului Lui, este firesc să ne îndrăgostim de El.

La cât de oribil este războiul, este firesc să ne dorim pacea Lui.

La cât de mult ne-a răvășit păcatul, este firesc să ne luptăm cu el.

 30412386_2059036564339559_5578378591483199488_n

Degeaba amenință Antihrist, Hristos veghează. Zice sfântul Ciprian că degeaba se apropie moartea, îi urmează înviereaDegeaba se închide pământul, se deschide cerul. Degeaba lumea ne este răpită, raiul ne e dăruit. Viața aceasta se termină, dar se deschid porțile veșniciei. Dumnezeu știe orice lucru nu doar cu mult timp înainte să se întâmple, ci dintotdeauna.

Ce ne spune Dumnezeu? Crede numai! Caută prima dată Împărăția Mea și toate celelalte ți se vor adăuga! 

Cum se așteaptă Dumnezeu să fim? Caractere energice. Apărători ai credinței. Viață curată. Bunătate.

Cum ne ajută Dumnezeu ca Prieten? Ne ascultă. Ne acordă timp. Nu profită de noi. Ne determină să excelăm. Ne încurajează să fim sinceri.

Ne identificăm cu Dumnezeu în Înviere. Suntem beneficiari ai unei mari Făgăduințe. Ca să fim fericiți, să găsim un loc în care să slujim. Să avem încredere că toate cuvintele Scripturii sunt inspirate (notate corect). Forța de coeziune rămâne răbdarea. Păcatul este moleșirea capacității de a avea sentimente puternice. Până la urmă, sămânța Cuvântului va rodi (Hristos nu eșuează). Miriam își salvează fratele (Moise) de la înec. Miriam Fecioara ne salvează pe noi din vâltoare. Lumea se degradează pentru că îi lipsește Evanghelia. Boala (păcatul) ne desparte de Dumnezeu (implicit, și de Împărăția Lui). Nu există pericolul ca Dumnezeu să nu ne ierte (ci doar ca noi să nu mai credem în iertarea Lui). Abia când vom vedea o lume lipsite de iubire, vom înțelege ce înseamnă ateismul. Cei ce nu au crezut în Dumnezeu nu pot trăi o veșnicie împreună cu El. Să cugetăm la ce este scris în Biblie și să facem întocmai (Iosua 1,8). Darul se ia abia după ce a avut loc o împăcare. Dacă sunt certat cu cineva, refuz orice dar. Împăcându-mă cu Dumnezeu, primesc darul vindecării sufletului. Chiar dacă nu înțelegi rugăciunea, continuă să te rogi, că diavolul o înțelege și pleacă și te lasă în pace. Citește Sfânta Sriptura ca pe o rugăciune… Dumnezeu nu a făcut Raiul ca să îl ţină gol.

Smerenia sfinților este acea cale de a evita pedeapsa. Rămas orfan încă de la nouă ani, viitorul monah Maxim îşi pune toată viaţa la baza Crucii. Nu îşi dedică doar o parte din viaţă, ci fiecare gând, fiecare gest. Astfel, fiecare secundă devine rugăciune, şi încă fierbinte. Este crescut de către nişte călugări palestinieni, trimişi cereşti, care îl vor deprinde cu modul de viaţă bineplăcut în faţa Celui Iubitor. Prin pronie divină, ajunge secretar al împăratului bizantin al vremii. Nu i se urcă la cap (nu rezolvă „licitaţii”), ci mărturiseşte ortodoxia în faţa ereticilor, chiar cu preţul suferinţelor. Căutând liniştea, se retrage pe malul Bosforului. Situaţia politică se agravează (împăratul face compromisuri cu ereticii, neţinând cont de părerea sfântului, să nu negocieze cu „tâlharii”). Pentru că nu admite o coabitare cu viclean-mincinosul diavol, Maxim este arestat şi exilat în Tracia. I se taie limba şi mâna dreaptă, dar el continuă să vestească întruparea Adevărului în Persoana lui Iisus Hristos. Nu se lasă intimidat, nu îl sperie ameninţările, ci le primeşte cu râvna primilor creştini. Este exilat din nou, de această dată în Caucaz. Trece la Domnul la vârsta de 82 de ani, după o viaţă întreagă dedicată slujirii Adevărului. Moare ca simplu monah. Imediat după moarte, se petrec minuni la mormântul sfântului (izbucnesc trei flăcări).

În secolul al şaptelea, cărţile sfântului Maxim erau preferatele laicilor, care absorbeau adevărul inspirat. Maxim a fost un mărturisitor al credinţei. El nu a făcut niciodată teologie pentru teologie (să se afle în treabă, să îşi ocupe timpul), ci doar pentru trebuinţele concrete ale Bisericii din timpul său. Nu a vrut să se evindenţieze în nici un fel pe sine, ci doar să fie o temelie împotriva minciunii. Este un reper pentru toţi teologii care urmează (Simeon Noul Teolog, Nicolae Velimirovici, Iustin Popovici, dar – mai ales – Dumitru Stăniloae). Sfântul Maxim Mărturisitorul are un deosebit de mare rol în păstrarea tezaurului credinţei până azi (alături de Grigorie Palamas şi Marcu Eugenicul).

Smerenia se simte din fiecare pagină scrisă de dânsul. Este convins că nu lumina produce mizeria dintr-o cameră, ci doar o evidenţiază (rugăciunile dreptului pentru un păcătos trebuie însoţite de pocăinţa reală a păcătosului). Rugăciunea ne înalţă pe noi la Dumnezeu, nu Îl coboară pe Dumnezeu în gunoiul nostru. Trebuie să ne debarasăm de această mizerie, de zgura care ne sufocă. Părăsind binele, automat păcătuim (intrăm în sfera răului). Păcatul este o inepţie, o hoţie, dar şi o părăsire, un abandon, o lipsă, o amăgire dezolantă.

Cea mai mare bogăţie este una singură şi nu poate fi înlocuită: este aceea de a fi veşnic cu Dumnezeu. 

Iar dacă Tatăl îngăduie suferinţa noastră, a copiilor, este numai pentru a ne întoarce la El. Dar de drag, nu din obligaţie. Prin credinţă, ne umplem de speranţă şi de iubire, constatând în fiecare zi că tot ceea ce a pierdut Adam (mântuirea), a recâştigat Iisus Hristos. Mântuirea se câştigă greu, dar nu se mai pierde (dacă s-ar câştiga uşor, s-ar pierde la fel de uşor). Tuturor celor ce au „dor” după veşnicie şi nu se încurcă în labirintul materiei, Dumnezeu le va da bunătăţile nepieritoare. Smeritul călugăr ne învaţă că nu putem vorbi niciodată despre Dumnezeu, fără să folosim Sfânta Scriptură (ar fi o îndrăzneală necugetată). Sfântul Maxim Mărturisitorul nu are doar o inteligenţă sclipitoare, ci, în primul rând, o viaţă curată.

Pentru sfânt, fiecare oră din zi sau din noapte este o minune extraordinară, pe care masele adesea nu o observă. Fiecare moment de exaltare a luminii este un miracol. Pentru sfânt, tot aurul este dragoste. Pentru mase, toată dragostea este aur. Lord Tennyson recunoaște că fericirea nu poate fi o absență, ci o prezență (un mister al pasiunii) a Marelui Lord. Degetele Domnului ne-au atins, dar noi dormeam. Dacă am fi fost priveghind, am fi văzut slava Lui. Atingerea Lui este cea mai mare binecuvântare.

Masele proslăvesc legendele nordice, fără să le cunoască. De pildă, Kalevala: 23.000 de versete nu pot înlocui capitolele nou-testamentare. Povestirea încântă auzul, eroii sunt minunați, suspansul e garantat, dar cititorul nu e salvat, rămâne cu frustrarea maselor deznădăjduite. Țara Eroilor nu poate substitui Lumea Sfinților. Nu e de mirare că la Helsinki, Turku sau Lahti sunt atât de mulți atei. Kalevala pretinde că universul a fost creat dintr-un ou de rață. O poveste pentru sugari, nicidecum pentru adulți. Intriga se bazează pe magie și păcălirea idolilor, adică pe trișare.

Cine are un anumit talisman (Sampo) va deveni bogat (hedonism). Povestea nu este despre mântuire, ci este un păgânism ieftin despre înșelăciune și crimă. O tânără (Marjatta) mănâncă o boabă de merișor și rămâne însărcinată, un adaos târziu, un afront adus celei mai sfinte între sfinți. O vrăjitoare (Louhi) captează atenția și o deturnează, iar o tânără frumoasă (Pohjola, fiica Louhiei) amintește de zeița frumuseții hedoniste. Masele sunt în delir: Nu li se cere nici jertfă, nici pocăință! Ei pot face orice, eroii (nu sfinții) îi salvează oricum. Modelul pentru tinerii nordici este războinicul afemeiat (Lemminkainen). Este o veste proastă: Nu numai vremea este rece în Nord. Despre Sfântul Herman sunt convins că nu li se povestește, nici măcar la Varkaus (oraș în apropiere de Mănăstirea Noul Valaam).

Masele nordice sunt din ce mai îndepărtate de sfinții protectori. Iar autoritățile descurajează puternic orice exteriorizare a credinței și impozitează până și contribuția. Guvernul de la Helsinki încurajează părăsirea Bisericii, radierea din matricolele de botezați și cununați, fapt fără precedent în istoria Europei. Lozinca este ieftină: Ce îți oferă Biserica în schimbul taxelor?! Cei mai mulți dezertori sunt tocmai cei mai bogați, stresați de gândul unei iminente sărăciri datorate Bisericii. Câtă ipocrizie! Și masele prizează manipulare după manipulare, numai pentru a se integra în valul care este la modă, pentru a nu pierde nici un beneficiu hedonist.

Există chiar un site pentru retragerea din Biserică, iar apostazia se poate face on-line! Asociația Liber-Cugetătorilor din Tampere se laudă că 85% dintre retragerile înregistrate se efectuează pe internet.

Potrivit Sfântului Epifanie al Ciprului, a fi creștin înseamnă să te rogi, să iubești și să rabzi. Dreaptă credință înseamnă dreaptă înțelegere, dreaptă viețuire, dreaptă cale, fără abateri. A fi creștin înseamnă a crește copii pentru Dumnezeu, a te ruga pentru ei zi de zi și a te bucura de joaca lor. Ce frumos se joacă copiii în luna mai! S-au săturat de stat în casă și zburdă prin livezile cu pomi înfloriți. Fericiți sunt părinții care știu ce este mai important pentru copiii lor și care nu lipsesc prea mult de acasă, oricât de multe căprioare ar vâna în timpul zilei. Copiii lor nu vor să mănânce mai mult, vor să zâmbească mai mult.

Episcop al Caucazului și al Mării Negre în secolul al XIX-lea, sfântul Ignatie Briancianinov dă mărturie despre experiențele ascetice:

1. Fără Hristos nu există sfințenie, ci doar nebunie.
2. Cea mai utilă trudă este rugăciunea.
3. Necazurile pot fi biruite.
4. Dumnezeu este întotdeauna cu noi.
5. Păcatul trebuie parasit de la început, de când apare.
6. Nimic nu dă intrare atât de liberă la Dumnezeu ca lepădarea de sine.
7. Să nu ignorăm pericolul mâhnirii și al trândăvirii.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up