Rezistența prin credință
19 decembrie 2021
Share
Lumea aceasta nu este locul fericirii veșnice, ci al rezistenței împotriva forțelor întunericului. Mulți oameni sunt fascinați de malefic și se răzbună pe orice fărâmă de lumină, neștiind ce fac. Omul luminii adesea suferă, e batjocorit, singur, umilit, schilodit. I-a rămas o singură speranță: promisiunea fericirii veșnice. Deci, nu mai căutați fericirea în ținutul monștrilor, ci faceți planuri de evadare și alianțe cu Creatorul, Singurul capabil să înfrângă bestiile.
Există două cauze ale negăsirii adevărului eliberator: superficialitatea și frica.
Mulți cred că Apocalipsa este sfârșitul. Se înșeală. Este noul început.
Vom primi ajutor, trebuie doar să avem răbdare.
Hristos este Răsăritul cel de Sus, credința noastră este numită răsăriteană (Imperiul Bizantin creștin s-a format în jumătatea estică a Imperiului Roman). Deci, noi suntem oamenii Estului, în opoziție cu Nordul vareg (viking), cu Vestul iluminist și cu Sudul maur. Acestea sunt punctele cardinale de pe harta credinței. Crezul este lupa, cu ajutorul căreia descifrăm harta evadării din infern.
O vorbă a sfântului Siluan: Creștinii au patru bucurii: că Îl pot cunoaște pe Hristos, că Îl pot iubi, că vor primi viața veșnică și că pot vorbi altora despre mântuire.
Majoritatea filmelor istorice recente îi prezintă pe creștini ca fiind trădători, fricoși, lacomi, în opoziție cu eroii păgâni. Oare acesta să fie adevarul istoric sau e doar ficțiune rău-voitoare?
Dintre toate năpastele, cea mai deplorabilă este ipocrizia, singura taxată de Hristos. Sigur că păgânii înțeleg că nu suntem perfecți, dar cel mai mult detestă ipocrizia noastră. Aceasta anulează de cele mai multe ori toate eforturile noastre sincere de a mișca lucrurile în direcția bună. Credința fără ipocrizie este uimire și cutremur, nicidecum banalitate previzibilă.
Păgânii au pierdut mereu, deoarece se bazau doar pe forța brută, violentă, animalică, lipsită atât de rațiune, cât și de credință.
Când duduie prosperitatea economică și când bubuie boxele la petreceri, nu mai auzim toaca.
Oamenii ne întreabă: „Ce ziceți despre Iov?” Răspunsul nostru este: „Dar despre Iisus?” Iov oferă întrebarea. Iisus dă răspunsul. Dumnezeul întregii creații a venit în trupul omenesc și a experimentat, în mod direct, durerea de a fi disprețuit și respins. Știe toate emoțiile cu care ne luptăm.
Creștinismul este exact opusul păgânismului și trebuie asumat integral, în toată splendoarea lui. Cu cât ispitele vrăjmașului se vor înteți, cu atât harul divin va prisosi mai mult în viața noastră. Doar să nu ne înfricoșăm de amenințări, Dumnezeu este scutul nostru.
Păgânismul abundă în prezența spiridușilor, a elfilor, a piticilor, a uriașilor, a monștrilor, a valkiriilor, care întrețin o atmosferă de frică permanentă. Temele predilecte sunt: coșmarul, luciferismul, necromanția, barbaria. Jakob Grimm și Viktor Rydberg admit că păgânismul se bazează pe o revelație demonică. Caracteristicile acesteia sunt: premoniția, visul și memoria. Caracteristica principală este rudenia de sânge: Gunnar este fiul lui Ranweig și nepotul lui Sigfus, este strănepotul lui Hamund, iar Hamund este fiul lui Storolf și nepotul lui Orm.
Acum 203 ani, pe 24 decembrie, austriacul Franz Gruber compunea muzica de la Silent Night. Doar că nu prea a fost liniștită Noaptea de Ajun de atunci încoace. În 1865, de Ajun, se înființează cagulele albe KKK. În 1979, de Ajun, URSS invadează Afganistanul. Lumea trăiește o noapte zgomotoasă și tulburătoare, cu adevărat furtunoasă. Lumea se comportă ca și cum nu ar fi fost un Ajun, ca și cum Mesia nu ar fi venit.
Forța Bisericii nu stă în mitinguri de mii de oameni, ci în smerenia unui ascet anonim. Sfântul reușește, chiar dacă este considerat neinteresant de către mase. Adesea, sfântul este ostracizat, doar-doar va renunța. Masele îl lasă singur. Este exact ceea ce își dorea, să rămână doar el cu Dumnezeu, față în față. Sfântul are o putere persuasivă mai mare decât sute de specialiști, deoarece puterea lui nu provine din el însuși. Frumusețea lui nu se ofilește niciodată.
