Rugaciune, Scriptura, filantropie

Iar daca suntem prinsi in plasa urii, sa ne rugam Sfintei Treimi: „Tata, Fiule si Duhule Sfinte, miluieste-ma!” Siguranta: numai dupa rugaciune, spovedanie si caritate ne vom simti usurati, ne vom regasi linistea sufleteasca. Se pare ca multi preferam tulburarea, poate si dintr-o lene ancestrala. De ce uitam ca dusmanul (viclean-mincinosul) va pleca dupa fiecare invocare treimica? Nu vrem aur, nici marire desarta: Invata-ne, Prea Sfanta Treime, sa ne intoarcem de la cele lumesti. Pentru ca numai in Tine ne gasim pacea, multumirea si fericirea.

Nu vom face silnicii, pentru a nu fi rejectati de Mire: „Departati-va de la Mine, nu va cunosc pe voi” (Matei 7, 23). Fereste-ne, Doamne, de trufie si invata-ne smerita intelepciune. Acopera-ne de tot raul, sub acoperamantul aripilor Tale! Ne reaminteste sfantul rus Cui ne rugam: Bunatatii nesfarsite, Intelepciunii nemarginite, Luminii neapropiate.

Viata aceasta nu e o gluma! Desi de multe ori ne place sa credem asta, gresim: este o gluma iresponsabila sa gandim astfel, pentru ca nu ne jucam cu timpul dat pentru a ne pregati vesnicia. Sfantul este prietenul care ne propune smerenia, pentru a ne redresa spiritual. Sfantul ne avertizează să luam în serios lupta duhovnicească: căldiceii vor fi scuipaţi din gura Lui. Pentru creştini, viaţa este un dar divin, o luptă pentru dobândirea Împărăţiei, nicidecum o distracţie ieftină şi indiferentă: nu vom trăi în ospeţe şi pălăvrăgeli. Iubiţilor, să nu ne stea mintea doar la „ghiftuială şi beţivăneală” (sfântul Ioan de Kronstadt). Un stomac prea sătul pierde credinţa, pierde şi frica de Dumnezeu şi nu îi mai pasă de rugăciune şi de caritate.

De obicei, cine nu posteşte uită să Îi aducă Neatinsului mulţumire şi laudă. Sfântul rus ne aminteşte: o inimă îmbuibată îşi întoarce faţa de la Dumnezeu, devenin insensibilă (se învârtoşează ca piatra). Să nu plătim tribut senzualităţii, ca să nu devenim oameni trupeşti, pentru ca Duhul Sfânt să nu se îndepărteze de la noi: „Ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (II Corinteni 6, 14).

Să nu ne complacem în această stare vrednică de plâns: nici măcar nu ne dăm seama că Duhul nu mai e în noi, aşa cum orbii din naştere nu realizează meteahna lor, ci să ne rugăm neîncetat, să ne hrănim din Revelaţie şi să nu îi uităm pe oropsiţi.