LOADING

Type to search

Rugăciunea din scorbură

Editoriale

Rugăciunea din scorbură

Share

Vor fi primejdii de la tîlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii între fraţii cei mincinoşi, ne avertiza sf.Pavel.
Doamne, când toţi mă părăsesc durerilor mele, să n-o faci şi Tu! De ce nu Te sălăşluieşti în scorbura din suflet, săpată de ofensele lor?
Copilul şi-a împins neascultarea, nu doar refuzându-ţi ajutorul la lecţii, ci şi să se închine, când treci cu el pe lângă sfânta Biserică! În fiecare dimineaţă, bărbatul te asmute împotriva colegilor şi şefei lui, provocându-te la mânie, forţându-te să le gândeşti răul. Până şi de tine se consideră prigonit, că nu stai chiar ca preşul, întru slujire, în faţa lui. Iar la sfârşit, primeşti aprecierea:
-Cu nimic nu mă ajuţi, în viaţa asta, femeie!
Simţi din voce, continuarea: de ce mai exişti?!
-Doar fiindcă vrei Tu, Doamne, de asta mai exist, dar nu ţin neapărat, când până şi Tu Ţi-ai întoarce Faţa cu silă, de la sufletul meu, transformat în rumeguş al răutăţii, de către aproapele. Este o scorbură în inima mea, Doamne. Vino să Te sălăşluieşti în ea, am îndrăzneala să-Ţi cer!
Altfel, copacul care mai sunt se va usca de tot.
Apoi te întorci spre cel încă iubit:
-Frate pe care te slujesc până la limita puterilor, nu fi veşnic nemulţumit, nu-mi strivi sufletul cu văicăreala ta, cu procentele pe care le mai ai de calculat! dacă mă sileşti să zac tot timpul cu faţa în praf, dacă îmi acoperi fereastra de contemplat, cum aş putea să mă mai simt aleasa lui Hristos?
M-a sunat astăzi prietenul din copilărie al tatei. Are 94 de ani şi o bucurie nestăvilită. L-am întrebat dacă mai cântă la strană. Nu cântă, dar merge cu bicicleta prin Câmpulung, să-şi cumpere lapte. Prin Iaşi, unde stă iarna, umblă pe jos. Îmi pune exact întrebarea tatei, în agonie:
-Ce faci tu acum? Şi răspunsul meu este acelaşi:
-O cresc pe T. Mama ei nu mai vrea să ştie de copil şi mie mi-e foarte greu, fiindcă fetiţa este neascultătoare.
-Cum să nu mai vrea o mamă să ştie de copilul ei, aşa ceva nu se poate!
Reiau, pentru mine, întrebarea lui: Ce fac acum?!
-Mă pregătesc de moarte, Radu. Cred că tata a simţit, din Cer, tristeţea mea şi te-a pus să mă cauţi, ca să mă susţii.
Nici eu nu mi-am dat seama că e atât de grav. Nu ştiu cine mi-a dat lovitura de graţie, probabil concomitenţa unor părăsiri.
SimoneWeil : „Însusi harul lui Dumnezeu nu poate să vindece natura iremediabil rănită. Trupul slãvit al lui Hristos purta rănile.”
Trebuie să poţi ieşi din akedia. Nebucurie, neviaţă, necontemplare-iată camera cu gratii a inimii. Prea apropiate părăsirile, ca rugăciunea să iasă printre zăbrele.
Simone Weil: „Nefericirea Îl face pe Dumnezeu absent pentru o vreme, mai absent decât lumina într-o carcerã întunecoasã. Un fel de spaimã scufundã întregul suflet; în timpul acestei absente nu este nimic de iubit. Înfricosãtor este cã în acest întuneric, dacă sufletul înceteazã sã iubeascã, absenta lui Dumnezeu devine definitivã. Trebuie ca sufletul sã iubeascã în gol, sau cel putin sã doreascã a iubi. Atunci Dumnezeu vine deodatã sã i se arate si sã-i descopere frumusetea lumii, cum a fost în cazul lui Iov. Dar dacã sufletul înceteazã sã iubeascã, el cade în ceva asemãnãtor iadului” (Iubirea de Dumnezeu şi nefericirea).
Pentru prima oară, îmi dau seama că aceasta este definiţia nefericirii: absenţa iubirii de Dumnezeu. Îi bănuiam de ea doar pe păgâni şi atei. Deci nefericirea este în mine, nu mi-e provocată de nimeni altcineva. Să nu mai caut vinovaţi, ar însemna doar să deschid dosare ale acuzării altuia, prin proastă-judecarea mea, prin nemernică-simţirea mea.
Cum de ajunge să scadă până la absenţă, în unele suflete, iubirea cea înflăcărată de Hristos? Cum se transformă o inimă credincioasă în scorbură?!
Poate crezi că poţi micşora suferinţa ofensei, încetând să iubeşti. Aici e greşeala. Iubirea trebuie să continue, chiar după ce un suflet neasemuit se manifestă ca vrăjmaş. Nu te teme că suferinţa ta va creşte, căci nu poate fi mai mare de atât. Rana se va închide numai continuând să-l iubeşti. Aşa nu rişti scăderea iubirii de Hristos, până la absenţa Lui din inima ta.
Cînd războaiele cele dintre noi şi rănile purtătoare de moarte ne supără, Prea Curata şi prea Binecuvîntata Fecioară Maria, Maica Domnului, ne dă nouă Acoperămîntul său spre apărare, ca din toate să ne scape şi să ne păzească nevătămaţi.

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *