Să nu ne lăsăm înrăiți de lumea în care trăim

Să nu uităm de ce suntem creștini. Noi nu trăim de la un Revelion la altul, într-o reverie bahică, anestezică, ci de la Paști la următoarele Paști, într-o speranță vie. Oare de ce nu sunt oamenii încântați atunci când primesc cărți duhovnicești, ar fi preferat alt cadou? Oare de ce preferă să exagereze minusurile creștinilor, în loc să se desfăteze de plusurile lui Dumnezeu, pentru o punguță cu doi bani?

– De cele mai multe ori, oamenii insistă să fie nefericiți. Dau vina pe alții, dar cheia e la ei. Vor să îi schimbe pe alții, dar uită să se schimbe pe ei. Se mândresc cu nimicuri și îi neglijează pe cei suferinzi. Biserica este laboratorul unde nefericitul devine fericit, ratatul devine împlinit. Deoarece puterea care operează în ea este infinită. Este singurul adăpost împotriva cruzimii, nebuniei, fricii. Este unica salvare.

– Înfrânarea nu este numai lipsa banilor, ci lipsa poftei de a-i avea.

– După trei panihide într-o zi, chiar că totul e deșertăciune. Speranța rămâne însă neclintită în Fiul lui Dumnezeu.

– Când mergi cu clasa la teatru, intri doar cu turma. Dacă nu ești în turma lui Hristos, nu intri în Rai. Să nu ne irosim fericirea iubind haita.

Cu cel necurat nu vom avea nici o viață, vom fi doar niște sclavi nefericiți. Doar Fiul lui Dumnezeu ne poate oferi ceea ce ne promite, cel necurat ne minte. Vom trăi doar pentru Dumnezeu și vom lupta doar pentru adevăr sau vom muri încercând. Că nu acela va fi sfârșitul. Dar divorțul de cel necurat e ireversibil. Fiecare pas pe care îl facem alături de cel necurat ne îndepărtează teribil de mult de țintă.

– Să nu ne îngreunăm inutil situația, să nu ducem lupte false, nici să facem alianțe primejdioase. E vorba – totuși – despre veșnicie.

– Câte mușcături de șarpe e nevoie să mai primim, până să ne trezim?

– Să nu încercăm să ne procurăm fericirea de la cel care provoacă doar suferință.

– Necuratul va încerca să ia totul de la noi, dar nu va putea lua nimic, dacă tot ce avem este Dumnezeu.

– Ca să ieșim din cercul vicios, musai să renunțăm la vicii.

Pentru mulți ani din ultimul deceniu din mileniul anterior, cel mai popular nume francez a fost Kevin. Numele este derivat din Caoinhim și înseamnă chipeș, în engleză handsome, exclusiv la masculin. Este un nume irlandez, în cinstea sfântului Kevin. Cunoscut ca sfântul din Glendalough, Kevin a trăit din 498 până în 618. O viață întinsă pe trei secole: finalul secolului V, secolul VI în întregime și debutul secolului VII. Este sărbătorit pe 3 iunie. Este un sfânt înainte de schisma din secolul XI, deci aparține și Bisericii noastre. La botezul lui, a apărut un înger, care le-a spus părinților ce nume să îi pună pruncului. A fost un om dedicat rugăciunii și meditației, care a convertit mulți păgâni prin blândețe și prin puterea harului ce lucra prin el.

O mică scurgere poate scufunda un vapor, o mică scânteie poate aprinde un foc mare, un mic păcat poate ruina un suflet, scrie J.C. Ryle. Peste treizeci de ani vom fi și mai dezamăgiți de toate promisiunile deșarte ale amăgitorului viclean. Doar Fiul lui Dumnezeu nu ne dezamăgește niciodată. Să părăsim micile păcate, ca să scăpăm de marile dezamăgiri. Exact asta trebuie să evităm: deznădejdea, falimentul speranței prin păcăleli exagerate. Să nu împlinim porunca iubirii de mântuială.

– Pentru a găsi fericirea, viața noastră trebuie legată de un scop înalt, dincolo de univers, nu de dobândirea de obiecte, scrie Albert Einstein.

– Să nu spunem despre nimeni că este un ratat. Nu e în spirit creștin să facem asta. Cine suntem noi să ne dăm cu părerea cine e ratat și cine nu? Nu avem nimic de câștigat din asta.

Cine zicem noi că este Iisus Hristos? De acest răspuns depinde eternitatea noastră. Andreas Köstenberger zice că aceasta este cea mai importantă întrebare din viața noastră. Ne alăturăm narațiunii lui Dumnezeu și ne angajăm în misiunea Lui în lume.

– Dacă știm să Îl punem pe Dumnezeu în tot ceea ce facem, Îl vom regăsi în tot ceea ce ni se întâmplă. Crucea este semnul iubirii depline, locul Întâlnirii, miezul acțiunii.

– La sfârșitul drumului vom găsi ceea ce căutăm, secretul e să nu ne oprim. Problema nu e că nu avem Duhul Sfânt, ci că – deși Îl avem – ne comportăm ca și cum nu L-am avea.

Biblia vrea să ne asigurăm că nimănui din jurul nostru nu îi e foame, că toți orfanii pot supraviețui și chiar zâmbi la finalul zilei.

– Unii atei cred că toți credincioșii sunt precum vecinii lor: în Israel, ca ultraortodocșii mozaici, în Suedia, ca protestanții, în Spania, precum catolicii, în România, precum ortodocșii. Ca și cum tenisul de masă ar fi la fel cu hocheiul pe gheață, doar pentru că sunt ambele sporturi.

Ceea ce ne îndurerează, de fapt, este neputința de a vedea ce este viața, în scurgerea timpului. Veșnicia Îl arată pe Dumnezeu ca Ființă, timpul Îl arată ca acțiune. Ce ne oferă timpul: șansa de a ne îndrepta spre Dumnezeu. Dumnezeu a lăsat omului rătăcit o cale de a se întoarce la El.

– Toată angoasa noastră provine din undele de șoc ale răutății noastre față de ceilalți: când putem să ajutăm, dar nu o facem.

– Trebuie să fim atât de pregătiți să ajutăm, scria Rainer Maria Rilke, încât să depășim măsura de care este nevoie.

– Iar o creștină din Toronto completează: Binecuvântați sunt cei ce încep să ajute, cei ce își lasă stupoarea în urmă și încep să acționeze constructiv!

„Dumnezeu nu este decât un abis de tandrețe în care este suficient să ne aruncăm cu ochii închiși și cu brațele deschise. Ceea  ce strică totul este faptul că facem exact contrariul:  deschidem ochii și ne încordăm brațele pentru a ne agăța de ceva sesizabil, care nu este Dumnezeu. El nu are altă voce decât tăcerea, nu are altă dovadă decât absența de dovezi. Numai falșii zei se dovedesc, se demonstrează.” Magistral Gustave Thibon!

– Dumnezeu este gingășie, delicatețe, puritate. Putem avea încredere în puterea Lui ocrotitoare. Dumnezeu este liniște, armonie, pace. Este infinitul.

Întoarcem obrazul când suntem loviți, ca să nu privim răul în față, ci să dobândim o altă perspectivă decât răzbunarea, un alt reflex decât cel animalic. Oricine ne-ar lovi, Evanghelia zice să nu lovim înapoi.

Ce înseamnă această întoarcere a obrazului?

– Să nu te lași înrăit de lumea în care trăiești și să-ți păstrezi verticalitatea în orice condiții. Dacă alții te-au înșelat și au profitat de situația în care te-ai aflat, tu să nu faci niciodată la fel. Să nu lași răul să te transforme.

În timpurile biblice, ca de altfel şi în prezent, cel ce dădea o palmă nu urmărea să rănească fizic, ci să insulte, pentru a genera un conflict. Ce să facă un creștin?

– Să se străduiască să evite orice acţiune care poate declanşa un cerc vicios al răzbunării.

A-i iubi pe dușmanii noștri și a întoarce obrazul celălalt pare imposibil, dar iubirea lui Fiului lui Dumnezeu le dă creștinilor această putere. A întoarce obrazul celălalt înseamnă a învinge răul cu binele, care deschide o breșă în inima dușmanului, demascând absurditatea urii sale. Și această atitudine, această întoarcere a celuilalt obraz, nu este dictată de calcul sau de ură, ci de iubire.

– Noi, atunci când ne-a făcut cineva ceva rău, mergem imediat să povestim celorlalți și ne simțim victime. Să ne oprim și să ne rugăm pe Domnul pentru acea persoană, să o ajute, și astfel dispare acest sentiment de supărare. A ne ruga pentru cel care ne-a tratat rău este primul lucru pentru a transforma răul în bine.

După moarte, în Împărăția Cerurilor, toți drepții se vor cunoaște între ei. Cunoașterea deplină este un dar divin pentru cei care vor primi cununile biruinței. Multe știri despre riscul seismic și despre riscul epidemiologic și foarte puține despre riscul necunoașterii Sfintei Scripturi și despre riscul neîmpărtășirii cu Sfintele Taine.

Cosmonautul se simte singur în spațiu, deși sute de persoane îl ajută din centrul de comandă. Dumnezeu ne ajută când ne simțim singuri. Tot Cerul e alături de noi. Creștinismul nu a inventat crucea romană, ci curajul de a o purta. Creștinismul e despre iubire, nu despre păcatele altora.

– Să nu ne lăsăm târâți în dezbinări, în certuri, în beții, în hoții, în infernuri! Să divorțăm de diavol, orice ofertă sau amenințare ne-ar face și să ne aliem doar cu Fiul lui Dumnezeu!

– Fiul lui Dumnezeu nu ne vrea crispați, deprimați, bosumflați, ci bucuroși, generoși și voioși. Nu trebuie să demonstrăm nimănui nimic, nu trebuie să impunem nimănui nimic, ci să iertăm tuturor toate, să iubim necondiționat, fără să judecăm, fără să comparăm, fără să etichetăm, fără să ne tulburăm. Fiul lui Dumnezeu ne va dărui negreșit ceea ce ne-a promis.

– 35 de dinozauri le vor oferi copiilor clujeni experiențe de neuitat. Andre Rièu umple BT Arena de mai multe ori. Salvăm specii de plante din Apuseni. Nu e rău, dar nu asta vom fi întrebați de Fiul lui Dumnezeu la examenul veșniciei. Și nu vom putea spune că nu am hrănit bolnavii pentru că am fost la berărie. Ca să facem milostenie, trebuie să alocăm timp și bani. Exact resursele pe care le risipim pe pasiuni.

„Poate că unul dintre motivele pentru care postul acesta e ceva mai lung, e ca tu ca să ai timp să înțelegi că rugăciunea e volanul, nu roata de rezervă. Că nici o groapă în care poți să cazi nu e mai adâncă decât dragostea lui Dumnezeu. Că nimic nu e mai măreț pentru om decât să îngenuncheze înaintea Crucii, așa cum îngenunchează cămila în amurgul zilei în fața stăpânului, pentru ca s-o ușureze de povara din spatele ei.” Minunate cuvinte ale părintelui Ioan Bădiliță din Iași!

 

– Unele virtuți se văd doar în suferință, iar altele doar în prosperitate. Fie voia Ta, Doamne, nu voia noastră! Diavolul pierde întotdeauna la final.

– Suntem certăreți și lipsiți de blândețe, deoarece nu suntem așa cum vrea Dumnezeu să fim. Abia când vom fi așa cum vrea Dumnezeu să fim nu vor mai fi divorțuri și certuri, ci vom învăța să ne sfințim, nu să ne facem dreptate.

– Un prieten mi-a returnat cartea Filosof în 15 minute. Cred că – pentru Creștin – titlul corect ar fi în 15 ani. Cam atât avem nevoie să ne dumirim, să ne ridicăm, să înțelegem ce e de înțeles. Și apoi încă 15 și tot așa, scară cu scară. Cu răbdare și perseverență. Cu mulțumire și recunoștință. Fără să ne plângem și fără să ne lăudăm. Azi au sunat sirenele în timpul miilor de Liturghii, ca să înțelegem că în caz de calamitate doar Fiul lui Dumnezeu ne poate proteja.

 

Dan MARCOVICI