Sânge!

Nu ştiu ce s-a întâmplat în ultima vreme în Biserica mea…

Aidoma vieţii politice care s-a radicalizat în atacuri furibunde pe toate direcţiile, aidoma situaţiei încâlcite din economie, aidoma tensiunilor din viaţa socială a ţării (greve, mişcări de contestare publică a tot ceea ce mişcă, respiră şi există), constat că atmosfera Ortodoxiei mele este pe cale de a se schimba.

Au apărut şi apar încă nenumărate reviste, iau fiinţă pe internet o puzderie de situri, bloguri, agenţii de ştiri şi televiziuni on-line, ţara geme de asociaţii care ţin conferinţe şi emit comunicate. Toate sunt ortodoxe – din titulatură! – toate salvează Biserica, neamul, umanitatea. Toate au înţeles ceva ce nimeni altcineva n-a mai înţeles, până la ele. Toate au câte un guru 101% ortodox, iniţiat prin chilii athonite, prin căminele studenţeşti şi cafenelele gălăgioase de la Salonic, sau pe aiurea. Toate emit apeluri, toate te somează la veghe, toate îţi cască ochii. Laolaltă stau, înghesuiţi şi jenaţi, în paginile nevrotice ale revistelor şi ale siturilor de toată mâna, gripa porcină cu sfinţii părinţi, vaccinurile cu masonii, sfinţii veacurilor din urmă cu teoria conspiraţiei (deconspirată, se înţelege), trădările ierarhiei cu soluţiile tip kamikadze ortodox (pe ei, fraţilor!).  
Nu pot să nu remarc dorinţa apringă de spectacol şi de sânge, de show cu recuzită apocaliptică (figuranţii chiar că au căpătat un aer de Buftea…) şi de apel implicit la o confuză răzmeriţă/rezistenţă eclezială.

Sânge? Da, sânge! Trebuie să curgă sânge, cu orice preţ. După aceste „călăuze duhovniceşti”, trebuie să ne păstrăm starea de veghe linşând mediatic tot ce (mai) mişcă pe lângă noi. Trebuie să dăm drumul la sânge de mason, sânge de evreu, sânge de catolic, sânge de ecumenist, sânge de ateu, sânge de comisar european, sânge de musulman. Orice, numai sânge să fie…
Fraţilor, acest tip de vampirism ortodox nu cunosc şi nu am văzut în istoria noastră bisericească! E drept, am mai auzit pe la alţii de Inchiziţie, de Tribunalul Poporului, de Revoluţie Culturală, de political correctness, dar de vampiri ideologici aici, în Ortodoxia noastră – niciodată, nu… Eu propun, în numele zecilor de mii de cititori normali la cap ai revistelor Lumea Credinţei şi Lumea Monahilor şi al site-ului www.lumeacredinţei.com să intrăm într-un binevenit şi necesar armistiţiu în postul Naşterii Domnului. Post dătător de speranţă – ea vine de la Dumnezeu! – în care fiecare avem posibilitatea să ne cercetăm mai abitir conştiinţa şi râvna, priceperea şi îndrituirea, dragostea pentru ceilalţi şi amorul propriu, consecinţa faptelor noastre precum şi „cantitatea” de iertare pe care suntem dispuşi să o acordăm fratelui nostru – greşit cum e şi hărăzit iadului, pe deasupra…