LOADING

Type to search

Editoriale

Săraci… cu duhul!

Share

“Împărate Ceresc,  Mângâietorule, Duhul Adevărului care pretutindenea eşti şi pe toate le-mplineşti…”

 

Doamne, ce frumoasă este această rugăciune cu care se începe fiecare slujbă în biserică şi pe care o rostesc monahii când îşi fac pravila în chilie ori mirenii, acasă ! Am sărbătorit Duminica mare, ziua în care se împlineşte făgăduinţa pe care a făcut-o Domnul că tot omul ce vine în lume se va mântui prin darul Duhului Sfânt în haina Botezului. Duh de viaţă făcător care pe toate le împlineşte şi pe toţi ne sfinţeşte.

 

Duhul Sfânt care dă fiecăruia dintre noi darul de a înfăptui ceva în lume pregătiţi să fim atât lucrători cât şi binefăcători. ”În dar aţi luat , în dar să daţi!” ne îndeamnă şi pe noi Mântuitorul, Care aşteaptă ca din preaplinul darului să adăugăm şi noi acolo unde este lipsă. De aceea nu trebuie să pizmuim pe cei care “mult au primit şi mult li se va cere”şi nici să-i dispreţuim pe cei care , după judecata noastră sunt săraci cu duhul. Numai Dumnezeu ştie cât “a turnat “ în fiecare şi cum face să înmulţească talantul în cei care l-au primit. Duhul Sfânt ne odihneşte şi se odihneşte în inima “înfrântă şi smerită” îşi face casă acolo unde omul voieşte să se unească cu Hristos şi să facă voia Lui.

 

Dar dacă duhul lumii pătrunde în inima omului şi-l împinge spre vâltoare obligându-l să aleagă zavistia în locul păcii sau nesaţiul pentru bogăţiile trecătoare în dauna bucuriilor duhovniceşti Sfântul Duh se retrage căci omul nu poate sluji la doi stăpâni. Aşa se explică şi rătăcirea din timpul lui Arie. Când Mântuitorul a spus: ”Dar Mângâietorul adică Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl în Numele Meu vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte tot ce v-am spus Eu!” a demonstrat încă o dată că El este Fiul Lui Dumnezeu şi una din persoanele Sfintei Treimi. Se ştiau acestea pe atunci ,se ştie  şi acum dar duhul îndoielii şi al părerii de sine a intrat în inimile creştinilor – nepăsătoare şi prea slabe ca să mai poată deosebi Adevărul de minciună pricinuind multă nefericire.

 

Cele bune şi de folos vieţii noastre nu vin din lume căci lumea cu toate ale ei este amăgitoare şi înşelătoare. Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă este Cel care ne dă sănătatea, bucuria şi sfatul cel bun. El ne ajută să vedem evenimentele să le înţelegem aşa cum sunt şi să le acceptăm ca fiind urmare a faptelor noastre . El ne mângâie atunci când pierdem pe cineva drag şi face ca în urma unei încercări să vină binecuvântarea şi în locul tristeţii  – bucuria, nădejdea şi vindecarea. Noi nu vedem mila cu care ne înconjoară Dumnezeu şi lipsiţi de recunoştinţă nu-I mulţumim. Ne ducem după duhul lumii târându-i după noi pe cei neprihăniţi Noi, românii avem un mod ciudat de a folosi  drepturile obţinute prin alegerile neinspirate pe care le facem. Biserica luptă să readucă în conştiinţa noastră valorile pierdute sub apăsarea vitregă a sorţii dar noi , beneficiarii, ce facem? În loc să profităm de şansa pe care am primit-o şi să ne mai spălăm păcatele naţionale şi personale refuzăm mâna pe care ne-o întinde Hristos şi preferăm să ne bălăcim în mocirla în care ne simţim cel mai bine.

 

După îndelungi tratative s-a hotărât ca ziua de prăznuire a Sfintei Treimi să fie considerată zi nelucrătoare!

 

Demersul l-a umplut de fericire pe vajnicul nostru cetăţean care a găsit vreme cu prilej de încă o vacanţă.  

 

Tot sărind de la o minivacanţă la alta ne-am obişnuit să le facem pe toate “mini”!

 

Ba chiar ni se pare absurd ca cineva să pretindă o implicare mai serioasă în activitate: ”Pentru ce să mă chinui că şi aşa nu mă plăteşte!”; ”Nu contează dacă plouă şi se face sau nu se face grâul, comerţu-i comerţ şi oricum tot scump o să fie!”

 

Haideţi cu mic cu mare să aglomerăm staţiunile montane, să mai împiestriţăm plajele şi să adăugăm un strat de gunoi peste cel vechi pe care nici ploaia nici zăpada nu l-a făcut invizibil!

 

 În loc să ne bucurăm că în sfârşit putem cinsti cum se cuvine Numele Domnului în Treime închinat şi slăvit noi ignorăm această sărbătoare care pune temei vieţii noastre şi o transformăm în cea mai penibilă manifestare.

 

Ne scuzăm spunând că avem astfel ocazia să ne odihnim ori să ne mai facem treburile în gospodărie. Ne minţim şi ne înşelăm căci tot darul desăvârşit vine de la Părintele Luminilor şi fără El nimic nu putem. Ca de obicei dăm cu piciorul în lucrurile bune şi ne întindem să apucăm tot ce ne crează iluzia libertăţii fără Dumnezeu. Regret că această decizie a dus către o fundătură pe care nici protagoniştii săi n-au anticipat-o.

 

Preţuim numai lucrurile pe care le pierdem!

 

Dar cred că nici asta nu ne mai scoate din “nesimţirea cea împietrită”, dovadă că nu luăm atitudine atunci când ne sunt lezate interesele şi dacă o facem reacţia este atât de anemică încât nu impresionează pe nimeni.

 

Ce trebuie să ne mai trimită Dumnezeu dacă nici pe Duhul Său cel Sfânt nu-L primim ?

 

Oare întâmplător El S-a împărţit Apostolilor în chipul unor limbi de foc?

 

Nu cumva această înfăţişare vrea să ne arate modul în care şi noi trebuie să-L mărturisim pe Hristos?

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *