LOADING

Type to search

Editoriale

Scrisoare pentru Adrian!

Share

Adrian Păunescu!

Te-am iubit atunci când cei mai mulţi au plecat de lângă tine. Ţi-am purtat sufletul în inima mea şi cred că sunt atâţia ani în care viaţa mea a însemnat câte ceva din viaţa ta. Nu vrea să-ţi spun acum mare lucru. E nefiresc să fiu ecoul gândului meu stingher şi monoton. Sunt mai degrabă ecoul gândului tău pe care l-ai lăsat în lume.

Cenaclul Flacără. Puţini, forte puţini vor înţelege. Şi e mai bine aşa…

Cenaclul Lumină Lină. Un mod de a da dragostei un nume. Şi tu eşti acela care mi-ai predat lecţia iubirii conştiente.

Adrian Păunescu!

Să nu crezi că sunt un visător. Judecata celor din jurul meu e singura imaturitate. Nu regret nimic din ceea ce tu mai învăţat. Nici modul în care vorbesc, nici felul meu de a iubi ţara, valorile. Şi ţie, şi mie, mulţi, foarte mulţi, ne predau lecţii de creştinism, de slujire, de iubire, de conduită profesională, de ţinută morală. Mă uit spre ei cu ochii tăi şi mă întreb ce vor de fapt. Pentru că, a iubi, a sluji, a dărui, înseamnă a te bucura de fiecare frunză care există pe pământ.

Cine sunt ei? Oameni de lângă noi? Nu, mai degrabă marii perdanţi ai iubirii. Prăfuiţi de neîmpliniri, retraşi în carapacele „închiderii de sine” sau detaşaţi spre alte destinaţii „metafizice”, oamenii de lângă noi sunt legiuitorii simţirii noastre. Din astfel de oameni se racolează crucificatorii dreptului de a fi şi groparii bucuriei vieţii.

Adrian Păunescu

Te las în slava ta de lumină lină şi te rog să nu te superi că ai plecat aşa de repede de pe pământ. Inima ta a fost un loc în care prea mulţi au încăput. Şi într-o zi ea a cedat…

 

 

Te las, poet firesc la îngeri,
 
Să scrii ceva, pe gustul lor,
 
Şi-ţi spun curat, fără constrângeri,
 
De tine frate îmi este dor.

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *