LOADING

Type to search

Sechestrarea – un păcat contemporan

Editoriale

Sechestrarea – un păcat contemporan

Share

ceartaweb

Percep uneori sentimentul închisorii în care este sechestrat aproapele, de către cel mai iubit al său. Nu de către un prigonitor pătimaş sau un judecător nedrept, ci de însuşi preaiubitul şi tandru-slujitul său. În cel ascultat cu atâta dragoste şi renunţare la toate există o malformaţie a voinţei care vrea să se impună fără măsură asupra vieţii celuilalt, prea blând şi prea îndurător. El vrea să-i răpească şi ceasul lecturii din zori şi cel al solfegiului la pian sau al contemplării norilor ce se alungă pe cer, bruindu-l cu rumeguşul vorbăriei de doi bani, a ştirilor, a bârfei celorlalţi, a poruncilor care, parcă n-ar suporta amânare. A nu te opri, a nu tăcea în faţa gesturilor prin care aproapele îşi ţese bucuria, ce-i va ajunge ca să te slujească o întreagă zi este o cruzime egală cu a lui Ţurcanu din Piteşti. Este sechestrare.

Lectura din zori este sora rugăciunii şi nu seamănă cu romanul pasional în care te poţi cufunda nopţi întregi. A-i cere cu gelozie şi neîndurare soţiei-roabe chiar şi acest ceas al gândului subţire (nu auzi Îngerul care strigă, las-o singură, las-o singură!) echivalează cu a sili un subaltern să lucreze şi duminica.

În fiecare zi a vieţii, oricare suflet are un ceas de esenţă duminicală; fie că se roagă, citeşte sau cântă. Nu te atinge de el, nu te simţi înşelat, căci făptura la care visează este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos. Din interzicerea acelui ceas apare sentimentul sechestrării, sursa de nevindecat a nefericirii unui cuplu. Cu anii, cel blând şi suferitor devine acru şi de nesuportat, dacă nu sfârşeşte cumva într-o clinică de psihiatrie.

Sfântul Nectarie face potretul sufletului omenesc, în stare de sănătate:

“Ceea ce este duh este prin fire liber şi independent şi nu este supus de nimeni. Nici n-ar putea o fiinţă fără libertate să aibă un suflet raţional care să poarte în sine caracteristicile chipului dumnezeiesc, inteligibilul şi neatârnarea.”(Sfântul Nectarie de Eghina:Despre îngrijirea sufletului. Editura Sofia, 2009)

de vedere moral. Liber fiind, poate fi predat robiei, dar în robie fiind, nu mai poate lucra liber, de vreme ce liber din punct de vedere moral înseamnă a face binele mişcat de propria voinţă. Iar libertatea morală este stăruinţa de bunăvoie în păzirea poruncilor lui Dumnezeu” (tot sfântul Nectarie mă ajută în această pledoarie a mea împotriva sechestrării în baza actului de nuntă).

Traversez uneori o piaţă de oraş, o răscruce şi simt cum sufletul îmi este atins brusc de însuşi cristalul plânsului, aşa cum o rochie de vară mă poate atinge în treacăt, fără să-mi spună nimic despre viaţa acelei străine. Sau poate da?! Tristeţea de moarte care îmi sclipeşte în inimă când mă gândesc la tine, soră, nu este a mea, eu sunt un om obişnuit, fără drame, trăind în pace cu soarta. Dar simt această tristeţe, fiindcă mi se îngăduie să te odihnesc pe tine, preţ de puţină vreme, de plânsul în care trăieşti, de tristeţea nelibertăţii tale.

Nu se poate trăi fără o minimă libertate, oricât ai consimţi la slujire. O asemenea ascultare chiar Domnului îi repugnă şi, după o vreme, o întrerupe cumva. Roaba lui Dumnezeu nu poate să decadă într-atât, ca să devină roaba unui om fiţos. Aşadar, frate sau soră autoritară, iubeşte-ţi aproapele, făcându-i zilnic darul ceasului său de libertate în Domnul! Vei micşora astfel răul acestei lumi, ba chiar nefericirea ei.

Elena Frandeş

1 Comment

  1. Diana 19 septembrie 2014

    Bine v-ati reintors, v-am asteptat toata vara! Incepem un nou an de educatie…

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *