LOADING

Type to search

Sfânta Maria Skobţova – între nebunia creaţiei şi cea a iubirii pentru Hristos

Editoriale

Sfânta Maria Skobţova – între nebunia creaţiei şi cea a iubirii pentru Hristos

Share

Am găsit biografia maicii Maria, cea nebună de iubire pentru aproapele. Ea este scriitor şi teolog, vedeta saloanelor literare din Petersburg, dar şi prima femeie din Rusia ţaristă, căreia i s-a permis să studieze împreună cu cei care urmau să devină preoţi. Îmi place concepţia ei despre scris: „orice creativitate trebuie să se hrănească din viaţă”, îmi place poezia ei şi felul în care vorbeşte despre Iisus:„ Noi, care nu cunoaştem nici un cuvânt tabu, îndrăznim să vorbim sus şi tare despre Patima Sa. Deşi putem înţelege moartea Sa pentru tâlhari, pentru desfrânate şi vameşi, în schimb moartea Sa pentru noi ne scapă. Nu facem altceva decât să-I adâncim rănile.” Cândva, exerciţiul scrisului meu folosea imaginaţia şi foarte puţină viaţă. Vagabondezi pe hârtie, spunea soţul meu. Nimic din ce am scris în acea formulă nu mi s-a publicat. Ştiu acum că, o frază din care lipseşte gândul la Iisus nu este nici literatură, nici filozofie, ci vorbire deşartă.Maria Skobţova şi-a schimbat viaţa radical după moartea de meningită a copilului ei Anastasia. Mai avea doi copii, dar pierderea Anastasiei îi deturnează toată uriaşa vocaţie maternă asupra celor mai năpăstuite suflete. Astfel, slujindu-le, înţelegându-le, ajutându-le, ea devine maica Maria din Paris, maica emigranţilor, cea nebună de iubire pentru aproapele. Chiar şi pe alcoolici îi înţelege şi pe câţiva izbuteşte să-i smulgă iadului lor, revelându-le pe Hristos. Grozavă este furia satanei când i se smulge un beţiv, căci sufletul aceluia era pradă sigură.  În viaţa pictorului Van Gogh a existat un caz similar: cu credinţă în Hristos, Vincent a vindecat un alcoolic din satul lui. Dar patima creaţiei a devenit pentru el nebunie patologică, sfârşind în suprema ispită pe care ne-o poate întinde satana: dorinţa de a muri. Şi Maria şi-a pus problema morţii, când mica Anastasia părăsea lumea aceasta, dar cu mare întărire în Domnul: ”De acum aspir la o adevărată cale dreaptă şi fără piedici, nu fiindcă eu cred în viaţă, ci pentru a justifica, înţelege şi accepta moartea.”  Târziu, după ani de propovăduire, această dorinţă devine jertfă mucenicească. Salvând de gestapo nişte evrei, refugiaţi în Paris, ea este închisă în lagăr şi gazată în locul lor. – Iisus a fost evreu, cum să nu-i fi ajutat? le strigă ea ocupanţilor farisei, care îl execută şi pe fiul ei Ilya în acelaşi mod.  O mamă care pierde un copil începe inevitabil drumul sfinţeniei. Mintea ei capătă o claritate uimitoare, iar inima devine sălaşul iubirii de toată lumea – virtute atât de rară, pe care toţi ne-o dorim, fără să-i cunoaştem preţul de jertfă.  Saltul pe care îl face sufletul unei mame ce şi-a pierdut pruncul este o înălţare îngerească din lacrimile acestei lumi, la bucuria care nu se mai sfârşeşte, căci ea intră în favoarea şi consolarea fără margini a Domnului nostru Iisus Hristos. Ilya şi Maria au fost sanctificaţi în aceeaşi zi şi sunt serbaţi în iulie. 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *