LOADING

Type to search

Editoriale

Sfantul din poveste

Share

Pe Sfântul Petru “l-am cunoscut”în copilărie prin intermediul povestirilor pe care ni le spuneau părinţii. Dar dintre toate una ne era cea mai dragă căci se mula exact pe sufletul nostru şi ne oferea posibilitatea de a percepe, într-o oarecare măsură ,o lume pe care doar povestea o poate aduce aproape de înţelegerea copilului. Se spunea că Dumnezeu împreună cu Sfântul Petru cobora pe pământ şi umblând prin sate bătea la câte-o uşă pentru a cere mâncare sau găzduire. Unii îi primeau pe cei doi călători bătrâni,cu barba albă ,îmbrăcaţi în straie ponosite alţii însă le închideau uşa văzându-i atât de lipsiţi de slavă şi de însemnătate. Cei care se învredniceau sa-i miluiască pe călători – mai întotdeauna oameni sărmani dar buni creştini – primeau câte un dar pe care îl descopereau după plecarea acestora. Ori găseau în grajd o vacă(dacă omul avea copii mulţi),ori pâinea nu se termina oricât ar fi mâncat din ea ba ,mai vedeau că acoperişul spart al casei lor era dres şi chiar fetele de măritat primeau cele necesare pentru zestre. Aşa am învăţat ce înseamnă ospitalitatea şi nu pot uita bucuria şi curiozitatea cu care îi priveam pe oamenii care veneau la noi cu vreo treabă mai ales pe străini. Conform principiului”Dumnezeu vede”am fost educaţi şi am putut întâmpina încercările care ne-au fost rânduite. După un timp am căpătat noi reprezentări despre Sfântul Petru tot din spusele celor mari. Îl vedeam ca pe un vistiernic având la brâu un mănunchi de chei mari şi grele semn de putere şi bogăţie . Mă întrebam unde erau acele cămări pe care le păzea Sfântul şi ce se ascundea în dosul uşilor încuiate ? Bineînţeles că imaginaţia copilului de atunci umplea cămările cu bunătăţi de tot felul,cu jucării şi alte minunăţii după care tânjeam. Mai târziu Sfântul s-a distanţat binişor de cămările misterioase devenind un fel de lider de grup care primea la el pe cine voia. Cam ca prietena sorei mele mai mari care hotăra dacă să mă ia cu ele sau nu atunci când voiau să intreprindă ceva. Nu eram deloc mulţumită de atitudinea pe care credeam eu că o are Sfântul faţă de cei mai mici de aceea cred că nu l-am prea băgat în seamă o vreme. Surprinzător este că niciodată nu l-am”văzut” alături de celălalt Apostol ,Pavel . De ce Mântuitorul i-a dat tocmai lui cheile Împărăţiei ? De ce i le-a dat şi nu le-a ţinut El? Cum de ştia lumea atâtea despre Hristos dacă toate acestea s-au petrecut demult ,tare demult pe când sfinţii umblau prin lume şi animalele aveau grai omenesc? Erau atâtea întrebări naïve, atâtea nedumeriri dar fiecare răspuns amplifica şi dorinţa de cunoaştere. Tot Petru,Verhovnicul ne scotea din încurcătură doar era cel care a fost cu Mântuitorul! Şi acum,după atâta timp retrăiesc uimirea şi bucuria pe care am simţit-o atunci când tata ne spunea că există la Ierusalim o piatră ,pe un munte ,unde se cunoaşte urma tălpilor lui Iisus. Cred că atunci mintea mea de copil a primit cu adevărat înţelesul noţiunii de Dumnezeu. Mă minunam cum a putut să apese atât de tare asupra pietrei încât a lăsat o asemenea urmă!? Totul,în viaţa noastră decurgea la modul concret iar înţelegerea avea şi ea nevoie de lucruri palpabile chiar dacă acestea se aflau în altă lume sau în altă ţară. Martorul Lui Hristos peste timp se făcuse într-un fel şi martorul nostru către alţi copii. Inventasem un joc : ne imprimam tălpile goale în pământul ud sau în praf şi apoi studiam amprentele. Era distractiv şi pe lângă amuzament ne stârnea cumva o anumită dorinţă de afirmare. Şi am înţeles până la urmă faptul că sfântul meu din poveste poate fi discipolul,părintele,mentorul,mai-marele celorlalţi dar nu dornic de putere ci simplu şi smerit ,gata oricând să se aplece şi să spele picioarele tuturor . Că ni l-a dat Mântuitorul să ne fie model de întoarcere şi de tărie în credinţă,ucenicul şi Apostolul Său iubit Piatră rămasă din veac bună de pus la poartă şi pe suflet , pe masă şi sub căpătâi . Acum,Sfântul Petru,cu autoritatea lui,tot mai intervine în viaţa mea pe ici pe colo şi mă face să mă întreb dacă drumul meu duce “la Roma”sau aiurea. “Binecuvântat este Domnul întru Sfinţii săi”.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *