Sfinţii
Share
Sunt cea mai nelumească latură a lumii. Sunt mai mult ai cerului, decât ai pământului; mai degrabă ai lui Hristos, decât ai noştri. Şi totuşi, ei, sfinţii, au fost oameni cu picioarele pe pământ. Nu găseşti printre ei visătorii pe care îi promovează romantismul sau variantele edulcorate de misticism, „idealiştii” care întotdeauna pică prost, pentru că sunt prea „sufletişti”.
Aş putea spune că sfinţii sunt, în fapt, adevăraţii cunoscători ai realităţii şi singurii în măsură să o schimbe. Doar că nu iau calea politicului sau a afacerilor pentru asta, întrucât ştiu că lumea, care e zidită de Dumnezeu, are la temelia ei energiile necreate şi se poate schimba în bine doar cu şi întru Domnul. Cu aceste energii lucrează sfinţii. Ceea ce înseamnă că nu sunt inadecvaţi, vetuşti, mizantropi, aiuriţi, rupţi de realitate. Nu. Dimpotrivă, noi, ceilalţi, suntem mereu cu capul în nori, vânând o utopie, alergând după o himeră, fie că se chema, ieri, societatea comunistă multilateral dezvoltată, ori, astăzi, raiul occidental.
Ei, sfinţii, ne arată, fiecare în parte, că cea mai realistă soluţie a schimbării lumii este iubirea de Dumnezeu lucrată în dragostea de aproapele. Fără aceste două aripi orice iniţiativă se pierde în nisipul mişcător al unei lumi căzute. Şi aduce nenumărate schimbări, dar nici o devenire…
Cristian Curte
