Spre Bristolul ceresc

Aterizăm la Birmingham, cu rugăciune și bucurie. Mergem din nou pe urmele Sfintei Osyth. Vreau să mă desprind de lutul britanic, să înțeleg mesajul Cuviosului Sofronie de la Essex. Situată în Tolleshunt Knights, Maldon, Essex, Anglia, mănăstirea a fost întemeiată în 1959 de Stareţul Sofronie Saharov. Obştea este alcătuită din monahi şi monahii ce vieţuiesc, după tradiţia monastică, o viaţă de rugăciune, centrată pe Hristos. Rânduiala mănăstirii constă din rostirea Rugăciunii lui Iisus timp de aproximativ 4 ore pe zi şi din slujirea Dumnezeieştii Liturghii de trei sau patru ori pe săptămână Tipicul acesta este inspirat din experienţa Stareţului Sofronie în pustia athonită, cu origini în practica isihastă a schiturilor athonite, la Sfântul Nicodim Aghioritul şi la Sfântul Paisie Velicikovski.

Dezvoltarea omului în Hristos adesea rămâne la stadiul de copilărie, deoarece viața duhovnicească este studiată ca oricare altă disciplină, lipsind orice urmă de trăire vie. Viața liturgică înseamnă depărtarea de cele ce nu Îi plac lui Dumnezeu.

Încă neīmbisericiți îndeajuns

Canonul 15 al Sinodului de la Gangra (362) anatematizează părinții care nu își cresc copiii în credința creștină. Iar cei care îi imbisericesc sunt fericiți / binecuvantați. Este vorba despre catehezele de inițiere din familie, care lipsesc în foarte multe cazuri, iar consecințele sunt extrem de vizibile.

Scopul educației creștine este de a menține copiii nestricați. Mare în acest sens este socotită contribuția rugăciunii, iar hrana minții este citirea Sfintei Scripturi. Copilul se predă lui Hristos, pentru că o tinerețe nepăsătoare ar produce doar spini din toate părțile. De altfel, pruncii fără de răutate sunt cei care se bucură de triumfalismul mesianic.

Să nu ne separăm de Hristos! Să ascultăm toaca și mesajul ei pașnic, care ne cheamă la reculegere și penitență. Soluția este contactul continuu cu părinții duhovnicești, ca să beneficiem de consecințele binefăcătoare ale acestui mediu.  Cel mai eficient lucru este preocuparea cu cele dumnezeiești, iar cel mai sârguincios premiu este buchisirea Ceaslovului și a Psaltirii. Obiectivul este să devenim evlavioși în purtare.

Misiunea noastră este formarea religioasă a societății. Înțelegem, așadar, că îmbisericirea noastră nu este opțională, dacă dorim accederea în Patria cerească. Fără această îmbisericire, totul este doar plictiseală.

Dincolo de bifarea unor activități, elementul care nu are voie să lipsească este participarea vie la cultul liturgic. Totuși, copilul intră în biserică cu emoție sfântă, nu din constrângere. Dacă nu decurge din voința liberă, fapta nu are nici o valoare.

Alegem de bună voie să ne încărcăm bateriile sufletești duminică la biserică, alegând alte zile pentru alpinism, karting, fotbal, piscină sau alte activități străjerești.

Un ziarist grec consideră că participarea copiilor la liturghie produce înghesuială deranjantă, uitând că Împărăția se ia cu asalt, nu prin comfort / comoditate. Avem în biserică scaune și aer condiționat, dar uneori nu avem îngăduință.

Este extrem de important ca fiecare copil să iubească lectura cărților religioase, precum și muzica bisericească. Îmi amintesc cu plăcere de liturghiile din taberele de Valea Vadului sau de la școlile de vară. Când lipsește atmosfera de sărbătoare, întreg universul devine deprimant.

Necesitatea catehezei parohiale

Unora li se pare că au totul. Daca nu Îl au pe Hristos, nu au nimic.  Doar de la Liturghie ne întoarcem plini de iubire și de bunătate. Biserica este chivotul care naște rezistența împotriva păgânismului. Venind de la Liturghie, Îl aducem pe Hristos cu noi acasă, în concediu, pretutindeni.

Așadar, să ne îndemnăm la dragoste și fapte bune, fără să părăsim Biserica. Numai prin Sfânta Euharistie primim sămânța nestricăciunii și a vieții veșnice. Refugiul în Biserică nu se face într-un loc, ci într-un fel de a fi. Viața liturgică cuprinde o imensă putere de catehizare.

Prin cateheze biblice, copiii se mișcă de la o structură de gândire seculară la alta, hristocentrică. Ferirea de demonizare înseamnă – în mare măsură – ferirea de idolatrizarea bunurilor materiale. Viața în Hristos este singura care ne īndepărtează de înstrăinare și de moarte și ne conduce la desăvârșire și viața adevărată.

Mesajul învierii este singurul care reușește să respingă spaima ratării. Parohia, mesagera învierii, este singura sinaxă a poporului care nu s-a întrerupt niciodată. Slujirea catehetică deschide pentru fiecare tânăr un drum cu totul nou, nebănuit din exterior.

De acum, tânărul aparține familiei lui Hristos, solicită și primește ajutor, crește duhovnicește, găsește surse de bucurie și de liniștire și este bine informat în legătură cu metodele folosite pentru a ajunge la destinația dorită. Este ajutat să învețe, este o existență care crede, speră și se roagă.

Fără Hristos, libertatea este încătușată

Prin credință, tânărul nu este doar întors de la fapte rele, ci este eliberat de stricăciune și de moarte. Un tânăr are patru ore de timp liber în fiecare zi. Are timp de rugăciune, de voluntariat și de lectură, doar că nu a fost atras spre astfel de îndeletniciri mântuitoare și s-a lăsat dus de val în alte locuri. Fiecare tânăr este un fiu risipitor, așteptat de Tatăl cu răbdare. Pentru a reuși, catehetul trebuie să nu fie ipocrit. Catehetul nu vânează suflete, nu vrea să fie celebru, el vestește Evanghelia cu sinceritate. E foarte greu să renunți două ore la telefon pentru cateheză, dar nu imposibil.

Hristos înviase și asta ne este de ajuns

Pe nimeni nu disprețuim. Pe nimeni nu osândim. Prin dobândirea Duhului Sfânt, dispar rivalitățile dintre noi. Primim harul atunci când dovedim că virtutea ne este firească. Doar cu Hristos putem ajunge de la suferință la biruință.

Înainte de înviere, toate erau mai firave decât panza de păianjen. Cel ce dorește viața, cu viață trebuie să se hrănească. Lumea este tulburată, pentru că îi lipsește pacea. Nu lumea neputincioasă și nefericită ne va salva de la moarte.

La Bournemouth, oamenii fac grătare pe plaja după plecarea salvamarilor. La Oxford, toate limbile pământului se încâlcesc in ghetoul academic. In biblioteci și librarii găsești Toma de Kempis și Augustin. Doar că înghesuială este doar la tehnica militara și fictiune. Găsești cărți extraordinare, care nu numai că nu sunt traduse la noi, dar nici nu știai că există. După o zi de biking, azi biblioteca își recapătă drepturile.

Bristol, liturghie și bucurie la biserica Sf. Toma the Martyr. Unii fac doar plaja. Alții caută instrumente care sa justifice indiferenta lor religioasă. Dar fericirea se naște doar din liturghie.

Marius Matei