LOADING

Type to search

Stana de lumina

Editoriale

Stana de lumina

Share


“Poeta poloneză Wislawa Szymborska, recompensată cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 1996, a murit, miercuri seară, la vârsta de 88 de ani. Ea este autoarea a 20 de volume de poezie, marcate de numeroase reflecţii filosofice asupra unor chestiuni morale din epoca noastră, sublimate într-o formă poetică foarte precisă şi elegantă. Spirit independent, Wislawa Szymborska s-a ţinut la distanţă de viaţa politică, făcând parte dintre acei intelectuali polonezi pentru care dimensiunea spirituală a vieţii trecea înaintea tuturor celorlalte lucruri.” (Dan Boicea).

A plecat Dincolo, intalnindu-se cu dreptul vetero-testamentar Lot. In cea mai frumoasa poezie a sa, “Nevasta lui Lot”, ne surprinde inca de la inceput:
Probabil am privit în urmă din curiozitate.
Dar e posibil să fi avut şi alte motive.
Am privit în urmă jelindu-mi vasul de argint.
Din neatenţie, în timp ce-mi încheiam sandala.
Să nu mai văd ceafa plină de virtuţi a soţului meu, Lot.”

Virtutile sotului nu au fost suficiente pentru salvarea ei. Nu exista merite prisositoare ale sfintilor, ca noi sa putem cumpara indulgente cu cardul. A trait langa un sfant, dar nu s-a putut rupe de argintul lasat in urma. O ultima privire, un ultim oftat, o ultima placere permisa… O neatentie fatala. Dar si pentru ea exista rugaciuni de dezlegare. De fapt, a incalcat Porunca, ca o noua Eva. Iar acum asteapta Invierea, prin rugaciunile noastre. Este un om cazut, ca si noi. Are speranta: Hristos ne desface, si pe noi si pe ea, din stana de piatra. Peste veacuri, Zina din Leningrad va batjocori icoana Sfantului Nicolae si se va preface si ea in stana de piatra. Este o exteriorizare a pietrificarii inimii. Nu sunt doar metafore sau hiperbole: pacatul, incalcarea Poruncii, ne arunca afara din starea de har.

Din curiozitate a pacatuit si Eva si sotia lui Lot (si noi toti). Dar nu ramanem de piatra: Sfantul Duh ne schimba starea de agregare a inimii. Ne induhovniceste. Este o minune cu fiecare dintre noi. Devenim stane, dar nu de piatra, ci stane de lumina. Noi nu constientizam ca fata noastra lumineaza, ca si cea a lui Moise cand a coborat de pe Sinai. La Final, vom primi raspunsuri. Doar sa nu ne mai impiedicam de sandale, ca sotia lui Lot.

Dreptul Lot nu isi epuizeaza ravna: moartea sotiei nu il face sa renunte, ci isi continua Calea. Sperand ca Domnul se va razgandi, ca ii va mai da iubitei sale sotii inca si inca o sansa. Caderea nu e totala, Domnul poate ierta greseala noastra. Ne rugam pentru absolvire. Multumim pentru Golgota. “Probabil am căzut cu faţa spre oraş”, spre patima nespovedita. Ne ferim de sfarsitul necrestinesc.

In fata ochilor sa avem pe Dumnezeu, nu cetatea Sodomei. Biserica ramane fantana care ne stampara setea. In aceste zile de ger, intelegem mai bine chinul sfintilor din celulele inghetate. Ne rugam pentru limpezimea mintii. Si ne straduim sa fim cei mai buni parinti pentru copiii nostri. Biserica este partenerul nostru de mantuire, dar nu putem ajunge in Rai numai din pix, fara efortul nostru. Nu intamplator, Ziua Nationala este intr-o perioada de post si rugaciune (pr. Constantin Necula). La Rapa Robilor de la Aiud vedem ca tot ceea ce se distruge intr-un sistem, renaste in alt Sistem.

Ne ferim de prilejurile spre pacat: Corabia mantuirii isi imbarca oamenii in locuri sigure. Avem intrebari: raspunsurile vin de la duhovnici. Biserica este stadionul virtutii, iar sfintii sunt galeria care scandeaza: Si noi am fost pacatosi, dar am renuntat la patimi; puteti si voi sa alergati impreuna cu Hristos. Pentru sotia lui Lot, Hristos a inviat!

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *