LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

Share

Ioan se ocupa cu negoţul, era harnic şi cinstit. Nu înşela pe nimeni. Nu dorea să se îmbogăţească, nu dorea să fure, chiar dacă mulţi făceau asta în jurul lui, el nu s-a lăsat dus de val. Asta poate fi o primă noutate în viaţa lui. A doua noutate a tinereţii lui: vrea să dobândească desăvârşirea. Doreşte să se lase găsit de către Nesfârşita Iubire. Singur cu Dumnezeu, deja forma o majoritate solidă. Începe să propovăduiască Evanghelia milosteniei.

Sfântul nu impune, ci propune. Starea lui de har vindecă corupţia şi apropie de Dumnezeu mii de inimi. Pentru anii 1300, era o raritate aşa ceva. Îl iubeşte total pe Dumnezeu şi îşi asumă asta. În 1330 ajunge la Cetatea Albă (azi, în Ucraina). Apără credinţa adevărată în faţa ereziilor vremii, fapt ce îi atrage lipsa de simpatie a veneţianului Reiz. Vrând să se răzbune pe sfânt, Reiz îl predă tătarilor nogai care conduceau acest teritoriu din sudul Basarabiei. Reiz este doar un nepot de Iudă, care preferă zornăitul banilor, în locul liniştii unei Psaltiri. Apoi încep calomniile, insultele, suferinţele. Tătarii „abia aşteptau” să le dea cineva de lucru, numai că nu era Cel curat. Reiz depune mărturie mincinoasă, spunându-le tătarilor că tânărul Ioan vrea să se lepede de credinţa creştină şi să îmbrăţişeze idolatria altaică.

Nici o secundă, sfântul nu îşi pune problema să renunţe de a mai fi creştin. Are un singur calcul: cum să rămână cu Dumnezeu. L-a căutat, L-a găsit, acum trebuie doar să fie atent să nu Îl piardă. Nu îl interesează alte privilegii. Credinţa nu se negociază, se mărturiseşte. Ioan dă pe faţă minciuna veneţianului şi apără adevărul trăirii în Domnul Iisus Hristos. Mai mult, vrea să îl convertească pe conducătorul tătarilor. Tânarul Ioan continuă cu o rugăciune intensă, în care îi cere lui Dumnezeu să îl întărească în credinţă, pentru a nu ceda presiunilor păgânilor. Sfântul este dezbrăcat de haine, dar nu şi de har. Este gol în faţa călăilor, dar îmbrăcat în Domnul Iisus Hristos, Care îl întăreşte. Neînfricat în faţa chinurilor iminente: „Niciodată nu mă voi lepăda de Hristos Dumnezeu!”

Toiegele noduroase care muşcau din trupul sfântului imitau loviturile primite de Domnul Hristos, peste 500 de răni majore. După prima repriză, tătarul vrea să renegocieze, propunându-i tânărului doctori persani, care să îi refacă sănătatea. În schimb, sfântul se roagă şi Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate. Vrea să rabde până la sfârşit, ştiind că doar aşa se poate mântui. Mucenicul este legat de coada unui cal şi tras pe uliţele cetăţii, suferind amare chinuri pentru Domnul. Un locuitor al cetăţii îi taie capul, batjocorindu-l. Trupul mort al sfântului rămâne într-o baltă de sânge în plină stradă. Nimeni nu îndrăznea să se apropie, de frica represaliilor. Se arată îngerii, care se roagă lângă moaştele sfântului. Un stâlp de foc se înalţă până la cer.

Un necreştin crede că îngerii sunt preoţi creştini, deci, vrea să îi ucidă cu un arc. Numai că rămâne încleştat.

Încleştatul povesteşte tuturor ce s-a întâmplat. De spaimă, creştinilor li se permite să îl îngroape pe sfânt lângă biserica lor. Veneţianul intrigant revine şi vrea să fure sfintele moaşte. Sfântul se descoperă preotului bisericii de acolo, iar tentativa este desconspirată şi înlăturată. Sfintele moaşte sunt mutate în altar, aproape de Sfânta Masă.

Domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun, la stăruinţa mitropolitului Iosif Muşat, aduce sfintele moaşte ale Mucenicului Ioan la Suceava. Asta se întâmpla pe la 1402. Dar lucrarea sfântului era abia la început. În 1622, cazacii zaporojeni vor să prade Suceava. Mitropolitul de atunci, Atanasie Crimca, asemeni lui Iona în Ninive, le explică sucevenilor asediaţi că salvarea nu va veni prin arme, ci doar prin ajutorul lui Dumnezeu. Deci, îi îndeamnă la pocăinţă autentică, la rugăciune şi post. Omul lui Dumnezeu, găzduit de ei, era ultima lor scăpare. Invadatorii s-au speriat de umflarea fără precedent a râului din preajmă şi, de teamă să nu moară înecaţi, au fugit şi au renunţat să mai pârjolească Suceava. Iar noi serbăm această izbândă an de an, pe 2 iunie.

Datorită contextului istoric, sfintele moaşte au fost mutate în Polonia în 1686 şi readuse la Suceava 97 de ani mai târziu. În timpul primei conflagraţii mondiale, sfintele moaşte au stat 4 ani la Viena.

Marius Matei

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *