LOADING

Type to search

Suntem nebuni?

Editoriale

Suntem nebuni?

Share

   Nu mai am sfaturi pentru prunci. M-am îmbolnăvit de neputinţă în faţa purităţii.
 
Ce să le spun copiilor? Că Dumnezeu e în inima lor, că ei înşişi sunt îngeri da gală?
 
Mi-e greu şi mi-e imposibil. Aşa ceva nu se spune. Aşa ceva se recunoaşte. În conştiinţă şi în privire. Să taci şi să recunoşti frumuseţea copiilor care Îl primesc pe Hristos.
 
   Nu e uşor să fii sacerdot. E umilinţa cea mai presus de vorbe. E darul cel mare şi neputinţa celui care-l poartă. E jug şi stare de spirit sublimă. Să porţi aripi de înger, să simţi că nimic nu e mai important ca tine în cer şi în acelaşi timp să te simţi ca un fluture frumos pe scena unui teatru pe jumătate gol.
 
Preot într-o lume care nu mai cere preoţie. Să vorbeşti despre Dumnezeu şi să ţi se spună mai mereu, ca apostolului, că această vorbă nu e potrivită „acum”… Acest „acum” obositor şi vechi.          
 
Acest „acum” care nu are sens şi în faţa căruia noi, preoţii, totuşi visăm. Visăm într-o lume bună şi frumoasă, în lacrimi de pocăinţă care curg ca izvoarele de apă blândă, în biserici pline şi în acte de iubire absolută. Visul purtătorilor de epitrahil şi al celor ce văd doar raiul şi sfinţii săi sublimi.
 
  Suntem nebuni? Suntem noi? Suntem o povară pentru lumea aceasta sau o biată piatră de moară atârnată pe spatele libertăţii semenilor noştri? Nu ştiu ce să răspund. Mă uit în ochii copiilor şi tac. Mă bucur că încă nu au ajuns maturi…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *