Suntem nefericiți, pentru că nu suntem făcători de pace
25 ianuarie 2022
Share
Multe personaje care au intrat în istorie au mai degrabă o imagine negativă. Lideri din cauza cărora milioane de oameni au avut de suferit însângerează cărțile de istorie.
Multe personaje pozitive însă au rămas anonime. Acestea nu au vrut să intre în istorie, ci au fost făcători de pace și au intrat în veșnicie. Să ne bucurăm că numele noastre sunt scrise în ceruri, nu că avem vreo statuie în vreun orășel de provincie.
Câtă vreme omul se duelează și se răzbună, nu poate fi fericit. Până își apără doar slava deșartă, nu găsește umilința biruitoare. Provocăm prea multe conflicte, iscăm tulburări și pierdem exact ceea ce căutam, fericirea. Mâinile omenirii sunt pătate cu sânge nevinovat.
Veștile despre războaie ne zăpăcesc, aducând panică și groază. Războiul nu este doar un conflict pentru realizarea unor interese, ci este renunțarea la bunătate, dezicerea de orice lumină și coabitare cu întunericul. Necropolele descoperite arată că mulți înaintași au suferit o moarte violentă, peste jumătate din total.
Frica este ucigașul minții, al logicii și al speranței. Opusul credinței nu este necredința, ci frica. Câtă vreme credem, vom păși pe apă, indiferent cât de amenințătoare ar fi furtuna.
Paranoia este doar copilul ticălos al fricii, ghidul sigur către infern. Domnul milei ne vindecă de orice boală și ne învie din orice moarte.
Cel mai crud lucru pe care îl poți face unei persoane care trăiește în panică este să-i oferi speranța care se dovedește falsă. Singur Domnul milei ne oferă o speranță adevărată.
Fernando Arrabal scrie că omul a ajuns să considere neinteresant tot ceea ce nu este erotic. Asta este marea dramă, împătimirea și împotmolirea în vechile metehne păgâne, care sufocă lumea prin mediatizare excesivă și presiune socială. Este principală sursă de anxietate și principala cauză a îndepărtării de credință.
De nu suntem făcători de pace, să fim măcar neiubitori de tulburare, scrie sfântul Isaac Sirul.
Dacă nu suntem în stare de alertă duhovnicească, nu suntem în stare de nimic concludent pentru suflet. Dacă nu cerem iertare pentru păcate, nu putem găsi bucuria veșnică.
Însărcinarea noastră este răspândirea Evangheliei. Când auzi o veste bună, cea mai mare bucurie este să o împărtășești cu alții. Nu te bucuri singur de victorie.
Ochi pentru ochi nu va face decât să orbească întreaga lume. În ziua în care puterea iubirii va depăși iubirea de putere, lumea va cunoaște pacea.
Pacea este singura bătălie care merită dusă.
Un italian din Toscana tras clopotele bisericii de 200 de ori pe zi. O exagerare. Oamenii nu au răspuns, deși chemarea era neîncetată. Rezultatul a fost doar o amendă. La biserică ne atrage harul din oamenii lui Dumnezeu, nu insistența chemării.
Mulți scriitori sunt muncitori, fără să fie geniali. La fel și cu sportivii și cu actorii.
E cert că nu sunt un geniu. Scriu de trei decenii și cerșesc publicarea în foi locale. Puținul publicat nu se vinde. Lipsește ceva. E diferența subtilă dintre Eminescu și Coșbuc. Mă autopropun și sunt permanent refuzat. Am înțeles. Mai târziu, dar e clar.
Nu sunt Crin, nici Bădiliță. Sunt doar un anonim. Iertați-mă că am tras clopotele 30 de ani prin mesaje, cărți și reviste.
Acum 20 de ani, un coleg mi-a spus că eu car morți în spate. Poate e momentul să mă opresc.
Un singur om m-a sprijinit: Răzvan Bucuroiu. Doar el mi-a răspuns la apeluri. Doar el se închina când trăgeam clopotul haotic.
Voi scrie doar pe blogul personal și voi trimite doar pe grupul prietenilor apropiați. Dacă voi mai găsi motivație.