Trudind pentru copiii fără soartă

„ Pe cel ce greşeşte, îndreptaţi-l cu duhul blândeţii”, scrie sf.Pavel galileenilor. Am încălcat acest sfat al Apostolului, răstindu-mă la o femeie, care mi-a cerut cu nesimţire 10 lei, pentru medicamentele câinelui de rasă, care o însoţea.-Nu vrei să creşti tu copilul acesta? am întrebat-o cu ochii micşoraţi. Nu vrei să faci anticamere la medici cu el? Şi nu e vorba de un singur copil, ci de mulţi alţii la fel: dacă i-ai vedea jucându-se între ei acolo, pe cimentul şters cu dezinfectant, povestindu-şi cu naturaleţe suferinţa, motivul pentru care tu ceri bani ţi s-ar părea penibil.-Şi câinele meu trebuie să trăiască, iar eu nu am bani să-i cumpăr medicamente.-De ce nu vrei să pricepi că boala de care suferă copilul acesta, pe care îl iubesc nespus, nu are vindecare? Hai să facem schimb de motivaţii: eu îţi plimb câinele şi tu alergi după acest copil, aşteptând clipa în care, brusc, inima lui se va opri.-Vă rog să mă scuzaţi, n-am vrut să vă deranjez…-Nu-mi ajung scuzele tale. Vreau să mergi cu mine la orfelinat, vreau să-ţi arăt pentru cine ai voie, în faţa lui Dumnezeu, să cerşeşti. Căminul de copii are o curte mare, poţi să-ţi laşi câinele acolo, să alerge fără lesă. S-ar putea să se vindece de la sine. Seara când vii, îl duci acasă, la bloc. Poate trudind pentru copiii fără soartă, cerşind pentru ei (dacă tot ai  vocaţie pentru ocupaţia asta), vei ajunge să iubeşti măcar unul. Vei reveni acolo pentru el şi-ţi vei uita câinele în ogradă, unde e locul lui. Văzându-l cum trăieşte firesc, cum este fericit şi sănătos printre copii, vei pricepe ce este mai bine şi pentru tine. -Cum v-aţi dat seama?! (vocea ei şi-a schimbat timbrul, aroganţa s-a spulberat)  Sunt într-adevăr bolnavă. Mi s-a recomandat compania unui animal ca psihoterapie. Dar din când în când echilibrul meu degenerează şi mă apuc de cerşit…-Sărmana de tine… Iartă-mă că am strigat adineauri. Trebuia să-mi dau seama că nu de bani ai nevoie, ci să ţi se dea puţină atenţie. Eşti singură, nimeni nu se uită la tine, vrei să şochezi… Să ştii că şi copiii de la orfelinat au aceeaşi problemă. -Am văzut asemenea copii. Când cresc, se reped la leagănele de joacă ale celorlalţi şi strigă:”Să moară mama!”. Mă sperie, nu vreau să am de-a face cu ei.– Ca şi pe tine, cineva i-a părăsit. Şi ei vor să şocheze, să fie întrebaţi, de ce-ai ajuns aici? Cum, mama ta n-a murit?! Atunci de ce nu eşti acasă… -Un câine este mai comod pentru viaţa mea. Este ascultător, are şi el suferinţe, ne înţelegem uşor.-Un suflet pe care l-ai pierdut, care te-a abandonat nu poate fi înlocuit cu un câine, crede-mă, ci doar cu un Suflet mai mare. -Unde să-l găsesc, întreabă cu amărăciune.-Uneori se întâmplă să-L descoperi chiar în tine.