LOADING

Type to search

Editoriale

UN ANUNȚ FOARTE IMPORTANT!

Share
Dragi prieteni și cititori ai revistelor noastre,
Nu credeam ca după exact 17 ani de apariție neîntreruptă a publicației „Lumea Credinței” (200 de numere, 16.000 pagini în total și aproape 3 milioane de exemplare puse în circulație) să pot face un asemenea anunț: în aprilie 2020 revista nu va apărea…
Așteptăm semne mai bune ale vremurilor, atunci când viața va reintra pe făgașul normal și ne vom relua vechile și plăcutele deprinderi ale cuvântului scris și tipărit. Până atunci activitatea editorială se va muta exclusiv on-line (www.lumeacredintei.com), acolo unde veți putea citi noul număr în format digital.
Articolele vor fi postate pe rând, zilnic, în așa fel încât să poată fi acoperită întreaga lună aprilie prin lecturi duhovnicești de folos și de întărire.
Totodată, revista „Leacuri și rețete mânăstirești” care trebuia să fie în casele dvs pe 10 aprilie își amână puțin apariția, sperăm până la începutul lunii mai 2020.
Iar revista „Lumea Monahilor” va trece în regim de apariție din trei în trei luni, cu un conținut mult mai bogat, mai variat, mai dens.
O situație nemaiîntâlnită ne ține la distanță o vreme, însă ea nu va dura. Așteptăm revenirea care va fi în forță, pentru a ne putea bucura împreună de cea mai longevivă și îndrăgită revistă a creștinilor ortodocși din România!
Vă rog pe fieacare să distribuiți masiv acest anunț, ne ajutați în munca noastră.
Hristos în mijlocul nostru!
Răzvan Bucuroiu
sursa foto: pixabay.com

2 Comments

  1. Daniela Proinov 30 martie 2020

    Iau masuri in felul meu, am sa profit de legitimatia de serviciu si fac o iesire la o banca. Cu speranta ca prinde bine excursia mea. Adica mobilul ei.

    Răspunde
  2. Ecaterina Buzatu 3 aprilie 2020

    Si cei cu abonamentele platite la ambele reviste (Lumea Credintei si Lumea Mnahilor) ce se intampla? Nu au ajuns revistele nici pe martie.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *