UNA DIN DOUĂ (SAU TREI)

De aproape două luni, pe toate canalele și cu toate motoarele pornite, Biserica Ortodoxă din România (BOR) ajută, inițiază, organizează, colectează, dă din casa proprie, preia din zbor, fără întârziere, diversele nevoi locale, și nu sunt puține, donează, înzestrează, susține. Pe scurt: este solidară. Totuși. Revin cu două observații esențiale din perspectivă post-molimă.

Prima: angajamentul acesta lăudabil nu trebuie încadrat la capitolul dovezilor cât de utilă ar fi Biserica. Utilitatea, dacă este să păstrăm termenul acesta, rezidă fundamental în misiunea ei spirituală. Exact acea misiune caricaturizată involuntar de unii slujitori ai altarelor cu camerele lor de vedenii plasate anapoda, de unele îndrumări pastorale decerebrate și deraiate teologic de autosfințire a Paștilor de către credincioși, acasă, de îndemnurile la fel de problematice de a face slujbe pe la casele oamenilor, de înmulțirea îndemnurilor de a interioriza credința până la renunțarea, pentru unii definitivă, de a mai păși, cânde se va putea, în lăcașurile de cult, de intimizare psihologică și de mulțumire cu starea de fapt. Nu sunt agitator: am susținut necesitatea respectării regulilor impuse, tocmai pentru că oamenii Bisericii, cler și popor, nu știau și nici acum nu știu până la capăt ce este mai bine. În asemenea situații, asculți. La urma urmelor, este o atitudine genuin creștină. Adică nu te agiți, nu contești, nu cazi în damblale conspiraționiste, nu arunci cu pietre în polițiști sau jandarmi. Asculți, te rogi și nădăjduiești că Dumnezeu ne va arăta calea, ca și până acum. Biserica traversează perioada aceasta de molimă cu slujbele închise publicului, cu cântări pe care le aud sfinții din icoane și cu miros de tămâie care se ridică fuior spre cele înalte. Cum spuneam, paralel cu lăcașurile de cult zăvorâte, aceiași Biserică și-a deschis inima și punga. Cu toate acestea sau tocmai în virtutea acestei realități, nimeni nu ne poate contesta, acum, la ora aceasta, dreptul de a ne întreba dacă, în ansamblu, ceea ce se vede este cu adevărat în regulă. Pentru că nu dorim să fim parte pasivă, complice, trebuie chiar să punem întrebări probabil incomode, să provocăm și să întreținem o dezbatere de care societatea, credincioși sau nu, are nevoie. Atmosfera de abuz latent, de scenariu în care am fost distribuiți fără să ne întrebe nimeni dacă vrem sau putem juca în el, implicațiile spirituale, educaționale, culturale, dar și economice – toate acestea, fiecare în parte și toate la un loc, reclamă un dialog al faptelor, al dovezilor, al cifrelor reale, al prognozelor realiste și al soluțiilor pe termen mediu și lung. Nu putem fi, credincioși sau nu, doar victimele fericirii, ci este cazul să ne spunem și noi măcar părerea, dacă, oricum, decizia este luată de alții. Pe scurt: consecventă misiunii sale genuin religioase, iar nu utilității ei, Biserica lui Hristos îndeamnă să nu abandonăm mandatul libertății înscris în sufletul omului de către Creator.

A doua: legată de prima, ea trimite tot la mult forțatul exercițiu de utilitate. Ce minte poate avea un demnitar al statului să apeleze la BOR, de exemplu, pentru a rezolva accesul copiilor la tablete în cadrul educației on line? Nu este același minister care a avut miniștri puși sub acuzare că au făcut afaceri cu licențele de calculator? Fără a intra în detalii, statul român nu are, prin reprezentanții săi vremelnici, corupți sau nu, inteligenți sau tâmpiți, niciun drept moral să plaseze o parte din responsabilitățile sale asupra Bisericii, a ONG-urilor sau a populației. Niciun drept. Dimpotrivă. La orizontul fraudei, a nesimțirii și a abuzului din aceste peste trei decenii, este momentul, în timp de molimă, să își facă, în sfârșit, datoria. Asta este valabil inclusiv pentru categoriile profesionale care își fac, în esență, meseria pentru care sunt plătiți. Între timp, plătiți mai bine, cum și merită, fără îndoială. Una pesta alta, rog pe ierarhii noștri să înceteze să mai preia, din entuziasm și compasiune, dar și furați de valul utilității facile, funcții ale statului, că cumpere tablete sau alte asemenea. Stop! De ce? Pentru că avem probleme interne grave. Cu riscul de a mă repeta, se anunță deja situații dramatice în ceea ce privește capacitatea parohiilor de a își mai achita facturile la utilități, așa cum preoții nu vor mai avea resursele minime pentru a acoperi impozitele și asigurările familiilor lor. La fel, îi rog tot pe ierarhii care au în derulare construcții, măcar să nu mai pună poze în internet cu stadiul acestora, inclusiv costurile, să mărească în acest fel și mai mult impresia că trăim, ierarhie superioară și cler, în lumi paralele. Iarăși, mă repet: molima acesta va rescrie în toate domeniile raporturile de autoritate. Nu poate fi altminteri. În momente de criză se măsoară competența, onestitate, empatia și umanitatea.

În fine, o a treia observație: cu riscul de a părea pro domo, este momentul luării în serios a abordării social-teologice. Am văzut cu toții, pe larg, timp de luni de zile, în detaliu, pas cu pas, ce înseamnă locul, rolul și importanța dimensiunii religioase în societatea românescă de azi și nu numai. Am văzut și simțit din plin amplificarea discursului urii, al intoleranței, al falsei superiorități etice, al ticăloșiei anticreștine. Ce concluzii tragem? Pe baza căror criterii și în numele căror competențe? Biserica lui Hristos nu este la prima provocare în drumul ei bimilenar, dar mulți dintre cei care o slujesc azi sunt la prima poticneală de anvergura epidemiei actuale. De unde și lipsa reacțiilor adecvate, tendința de a lua măsuri mai mult decât improprii etc. Cu cât ne apropiem mai mult de momentul post-molimă, cu reveniri deloc excluse în toamnă sau iarnă, cu atât trebuie să ne punem întrebarea, aparent simplă, pe ce lume trăim. Unde și cui anunțăm Evanghelia Mântuitorului, adică a Celui evadat a treia zi din izolarea mormântului?

Hristos a înviat!

Părintele Radu