LOADING

Type to search

Editoriale

Urâțenia nu mai stăpânește

Share

Fără iubirea divină, nimic nu este valabil. Fără Hristos, nimic nu este posibil. De îndată ce omul crede în Dumnezeu, va ști ce are de făcut. Va avea rezerve suficiente de etuziasm și de perseverență. Nu va fi dominator, ci plin de bunătate.

Fără râvna de a face bine, toate se duc de râpă. Binele scoate afară răul, așa cum este scos afară dușmanul dintr-o cetate. Scos afară, răul dă năvală din nou, rămâne un ispititor, dar nu mai stăpânește, tulbură, dar nu mai poruncește, zice Sfântul Diadoh.
În anul 752, Ștefan Secundus a murit la trei zile după ce a fost ales episcop al Romei, iar lista oficială a Vaticanului nici nu îl mai cuprinde în enumerare. Așa trebuie privită viața: un scurt segment în care trebuie să facem mult bine, fără să vrem statui sau ca strada natală să poarte numele nostru. Timpul este un segment de timp între cădere și reîntoarcere, nimic mai mult.
Omul vrea să scape de toată mizeria care îl spurcă.
Lumea este un cazinou care îi distrage omului atenția de la incendiul iminent şi de la uşile de evacuare. Este un amuzament pe cât de scump, pe atât de riscant. Ca să scăpăm de capcană, avem nevoie de Hristos. Trebuie doar să ieşim din cazinou, nu să îl cumpărăm.
Când ne-am privit ultima dată propria urâțenie? Când L-am rugat ultima dată să ne ierte? Când vom înceta să confundăm fericirea cu prosperitatea?
Dumnezeu Se milostevește de noi. Vede că toți suntem supuși morții. Și nu era potrivit bunătății divine să se strice cele făcute de El, cum zice sfântul Atanasie.
Pacea sufletească vine după un război duhovnicesc. Pot iubi păsările fără să fiu membru în vreo asociație de ocrotire a lor, dar nu Îl pot iubi pe Hristos fără să aparțin Bisericii Lui.
Evanghelia este o poveste de dragoste incredibilă. Atât de mult ne iubește Creatorul nostru, încât e dispus să facă orice să ne scape din infern!
Din cauza mizeriei neînlăturate, mirosim greu a iad. Prea multă pseudoistorie. Prea mult pseudotipic. Prea multă ipocrizie, zgură expirată și bălegar în loc de parfum. Este importantă conștiința că ne aflăm în fața lui Dumnezeu. Este important să iubim nevoințele sfinților. Este urgent de aflat că Duhul Sfânt rămâne în Biserică, ca mărturie a adevărului.

Omul este înstrăinat, deoarece iubirea evanghelică îi pare străină, nu o cunoaște, nu o acceptă, nu o dorește. Firea umană căzută nu se poate ridica decât prin harul acestei iubiri.
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up