VACCIN? ANTIVACCIN?

Cea mai mare dilemă!

Cei convinși să se vaccineze o fac, încercând să‑i determine și pe alții… Cei care se opun vaccinului sunt întăriți și întărâtați în a se opune acestui demers medical. Cine are dreptate? Cine greșește? Nimeni nu cred că poate ști, punând mâna pe inimă, unde este adevărul.

Tot ceea ce știm, deocamdată, este că – dincolo de aspectele strict medicale – lumea în care trăiam s‑a schimbat. Cu sau fără vaccin, drepturile ni se limitează (așa e în pandemie, toată lumea suferă), libertățile ni se subțiază (e molimă, trebuie un control al mișcării), iar segregarea sau chiar discriminarea pe criterii medicale devine o realitate (pașaportul verde, accesul limitat/ restricționat în spații publice, servicii medicale refuzate sau amânate etc.).

Iarăși, un lucru a devenit clar, acela că discuția în sine, dezbaterea asta încinsă, se duce – de către cei raționali, lucizi! – în jurul libertăților și drepturilor momentan abolite sau puse între paranteze. Nu despre virus este vorba pe acest nivel, ci despre libertate. Despre libertatea de a putea alege (într‑un fel sau altul), de a dispune de propriul tău trup (într‑un fel sau altul), de a te comporta cât mai normal într‑o lume care pârâie pe la încheieturi.

Pe de altă parte, valul 4, cel al tulpinii Delta, a coborât spre un alt nivel de impact: asupra celor cu vârste fragede. E clar că virusul își atinge limitele, găsind acum mai multe organisme imunizate: natural, prin trecerea prin boală sau artificial, prin vaccin. Și atunci, ca orice „diavol” viral, caută organismele mai puțin rezistente, cu sistemul imunitar mai ușor de destabilizat, iar aceștia sunt copiii.

Da, virusul se va putea orienta spre copii, iar atunci discuția capătă o componentă emoțională cumplită. Eu sper, din tot sufletul, să nu fim obligați (repet, obligați) să ne vaccinăm copiii, căci asupra lor efectele vaccinului chiar sunt necunoscute și greu de prevăzut/ estimat în timp. Așadar, să ne rugăm la Dumnezeu ca nebunia pandemică și caruselul îmbolnăvirilor să se oprească măcar la cei de vârste adulte, să nu‑i atace pe cei mici – lumina ochilor noștri. Doamne, fii cu noi!

Răzvan Bucuroiu