LOADING

Type to search

Veste bună pentru suflet

Editoriale

Veste bună pentru suflet

Share

Omenirea nu poate suporta realitatea propriei uri și se anesteziază cu doze din ce în ce mai mari de adrenalină. Știe că se minte singură, dar este blocată într-o hipnoză puternică, nu se poate salva singură. Credința este modul de a nu accepta viața ca pe o înfrângere inevitabilă. Este curajul de a lupta chiar atunci când totul pare pierdut. Este bucuria de a gusta o victorie mult sperată.

A avea credință înseamnă a te încrede în apă. Când înoți, nu te apuci de apă, pentru că dacă o faci, te vei scufunda și te vei îneca. În schimb, te relaxezi și plutești. Credința este primul lucru pe care ar trebui să-l împachetezi într-un cufăr de speranță. Singura calibrare care contează este cât de multă credință investesc oamenii, cât de mult își ignoră temerile de a fi răniți, surprinși sau umiliți. Și singurul lucru pe care îl regretă oamenii este că nu au trăit suficient de îndrăzneți, că nu au investit suficientă credință, că nu au iubit suficient. Nimic altceva nu contează cu adevărat.

Unii neagă aceste bucurii, alții le acceptă și își schimbă viața, renunță la ură, la calomnie, la nesimțire, la egoism și aleg binele[1].  Nu există nici un suflet atât de rău, încât să nu aibă nimic bun în el. Răul nu poate dura în veci. Asta înseamnă că binele este deja foarte aproape. Este momentul să facem din nou cunoștință cu propriul suflet[2]. Există în noi semințe de autodistrugere, care vor aduce doar nefericire profundă, dacă li se permite să crească. Avem de înlăturat zilnic doza de deznădejde injectată de lumea din jur.

După o viaţă întreagă, omul îşi dă seama că a trăit ani de zile spre a se convinge de un singur adevăr. Dar un singur adevăr, dacă este evident, e de ajuns pentru conduita unei existenţe. Deznădejdea înseamnă a nu cunoaşte motivele pentru care lupţi şi dacă într-adevăr trebuie să lupţi. Dacă am fi loiali iubirii, lumea nu ar trăi în mizerie. Nu este suficient să fim fericiți singuri. Trebuie să ne regăsim în celălalt. Este pașaportul către țara fără durere, unde inima este mai prețioasă decât diamantele.

Abia când vom scăpa de depravare, nu vom mai cere dovezi de iubire. Abia când vom scăpa de frică, vom găsi liniștea. Unii cred că singura lor speranță de fericire constă în a fi în altă parte și își petrec întreaga viață călătorind dintr-un loc în altul. Fug de ei înșiși, pentru că le este teamă. Schimbă doar decorul, dar asta nu îi face mai puternici. Repetă aceleași greșeli în regiuni diferite, dar nu își învață lecția.

Un om își poate imagina lucruri care sunt false, dar nu poate înțelege decât lucruri care sunt adevărate, pentru că dacă lucrurile sunt false, reținerea lor nu este înțelegere. Dacă numim o piatră ca fiind diamant, nu înseamnă că acea piatră chiar este prețioasă, ci doar că încercăm să îi creștem artificial valoarea, înșelând încrederea altora. Prin fiecare depărtare învățăm cât de mult trebuie să prețuim apropierea. Prin fiecare tristețe învățăm cât de mult trebuie să prețuim bucuria.

Când suntem incapabili să glăsuim ceva frumos, mai bine să păstrăm tăcerea. Cuvintele nu au puterea de a impresiona mintea, decât dacă trezesc sentimente puternice[3].

Omul devorează totul și nu vrea să știe care sunt consecințele. În lăcomia lui, își consumă armele secrete și rămâne gol.

Să nu ne tulburăm în timpul furtunilor[4]. Să evităm orice deznădejde, așa cum evităm șerpii. Să nu ne lăsăm paralizați de imensitatea sarcinii primite. Să renunțăm la scuzele facile și la pretextele puerile. Să ne eliberăm de superstiții și idolatrii. Să evităm orice banalizare și să căutăm semnificații profunde[5].  Diferența majoră dintre creștinism și păgânism o reprezintă virtuțile. În creștinism, virtuțile sunt vesele, exuberante. În păgânism, ele sunt triste, apăsătoare[6]. Iinițierea nu constă în căutarea de peisaje noi, ci în a avea ochi noi.

Mă așteptam să găsesc mai multă pace la Betleem. Doar aici cântaseră îngerii despre pacea instaurată de pământ. Pacea părea că se transferase către Mar Saba, nu departe de Betleem. Știam de zidurile despărțitoare, dar credeam că sunt cu rol decorativ. Nici vorbă, intri în Betleem ca într-un lagăr. Toată zona are aspectul unui aeroport. Și nu mă refer doar la normele de securitate. Aici aterizează pelerini de peste tot, din Etiopia și India, din Brazilia și din Irlanda. Steaua îi cheamă aici pe magii zoroastrieni, așa cum pescuirea minunată îi cheamă pe apostoli. Discipolii Pruncului urmează steaua magilor, nu caută aurul lor. Plec din Betleem ca să scriu ceva ce merită citit și să fac ceva ce merită scris. Lumea este ca o gară, să nu greşim trenul în care ne suim. Lumea este un pod, doar îl trecem, nu ne facem vile aurite pe el. Căutăm un spital unde se vindecă suflete[7].

Vindecarea sufletului este anticiparea unei bucurii iminente[8]. Oamenii tind să se oprească mai mult asupra lucrurilor negative decât asupra lucrurilor bune. Deci, mintea devine apoi obsedată de lucruri negative, de judecăți, vinovăție și anxietate produse de gânduri despre viitor și așa mai departe. Excesul de fantezie din ultimele decenii a ucis sentimentul autentic și a crescut fuga de durere, de suferință și chiar de realitate. Fantezia a creat un univers virtual, creat de om, în care sufletul este absent.

O pauză de la alergătura zilnică ne oferă prilejul să nu fim tulburați și să putem privi lucrurile din altă perspectivă. Să ne putem concentra pe lucruri importante. Să nu mai lăsăm mintea să rătăcească. Să ne putem debarasa de bagajele inutile. Chiar dacă multe zile cerul este înnorat, nu înseamnă că seninul a dispărut, ci doar că noi nu îl vedem momentan. Cine nu o ia pe calea bună, rămâne în urmă. Omenirea poate pierde tot, mai puțin posibilitatea de îmbunătățire. Zvonul că nu va veni nimeni să ne salveze este doar o minciună descurajatoare.

Sunt două miliarde de computere în lume la ora actuală, dar acestea nu au cum să suplinească efortul uman de căutare a infinitului. Cât de minunat e accesul către altă lume[9]! Omul învață lecția: Nu a fost trimis pe pământ în croazieră de plăcere[10]. Este momentul să ne orientăm în labirintul vieții și să nu ne lăsăm manipulați, pentru a nu rătăci calea spre salvare și pentru a înțelege sensul pe care trebuie să îl dăm propriei existențe[11]. Numai că omul secolului în care trăim a pierdut reperul[12] și se lasă amăgit de dorința de a face impresie în lume și de goana după succes.

Dispar fluturii din stomac și în relația cu Dumnezeu? Dacă o dragoste fără sfârșit se stinge, înseamnă că nu a existat niciodată. Spitalul pentru suflete nu este un showroom de automobile – un loc în care să ne expunem pentru ca alții să ne poată admira spiritualitatea, capacitatea sau prosperitatea. Este mai degrabă un centru de service, unde vehiculele care necesită reparații vin pentru întreținere și reabilitare.

Unii oameni cred că adevărul poate fi ascuns cu puțin decor. Dar pe măsură ce timpul trece, ceea ce este adevărat este dezvăluit și ceea ce este fals se estompează. Adevărul va fi întotdeauna adevăr, indiferent de lipsa de înțelegere, necredință sau ignoranță. Oamenii s-au înșelat de multe ori în istorie și nu au reușit să identifice adevărul. Toată nădejdea oamenilor se clădește pe adevăr[13]. Oamenii pier, deoarece nu știu în ce constă viața adevărată și se chinuie singuri, fără să știe de ce.

Uneori, adevărul ne poate face nepopulari și, din acest motiv, uneori ezităm de care tabără suntem. Mai ales când suntem în minoritate și pierdem privilegii. Mărturisirea adevărului este o formă de martiraj, dar generația noastră a cam pierdut această vocație. Nu putem traversa oceanul, până nu suntem pregătiți să părăsim țărmul. Oamenii găsesc adevărul, dar au tentația de a-l deforma, în funcție de slăbiciunile lor.

Părerea altora despre noi nu este decisivă: pe Pavel, barbarii îl considerau criminal, deși era sfânt. Nu este nevoie să ne justificăm în fața barbarilor. De ce nu ne putem teleporta: ca să nu fie haos (am fugi doar după plăceri și nu ar fi nimic statornic în viața noastră). Nu zburăm și nu ne teleportăm, ca Dumnezeu să ajungă mai ușor în inima noastră. Pentru a se vindeca, omul trebuie să renunțe la toate convingerile delirante, pe baza cărora se considera iremediabil pierdut.

Un proverb evreiesc spune că, dacă Dumnezeu ar trăi pe pământ, oamenii I-ar sparge ferestrele. Dar de ce se întâmplă aceasta? Răspunsul este simplu: Deoarece am căzut într-o narcoză şi nu luăm în calcul nici o avertizare. Omul vrea să scape, numai că se gândește prea mult cum să scape de sărăcie și nu mai scapă de boală. Potolirea furtunii nu e doar o știre meteo, trebuia să vină furtuna, ca să ne trezim.

Ceea ce ne îndurerează, de fapt, este neputința de a vedea ce este viața, în scurgerea timpului[14]. Această neputință vine din deasa distragere a atenției: începem o lucrare, suntem întrerupți, nu mai știm unde am rămas și ne pierdem coerența, răbdarea și perseverența.

_______________________

[1] Tara Westover, Învățare, Ed. Publica, București, 2019, p. 29.

[2] James Guirguis, Căutați căile cele de demult, Ed. Doxologia, Iași, 2017, p. 16.

[3] Pascale Michelon, Antrenament pentru memorie, Ed. Litera, București, 2017, p. 169.

[4] Diogene Laertios, Despre viețile și doctrinele filosofilor, Ed. Polirom, Iași, 1997, pag. 303. Vezi și Nigel Warburton, Mică istorie a filosofiei, Ed. Litera, București, 2020, p. 83.

[5] Mircea Eliade, Nostalgia originilor, Ed. Humanitas, București, 2019, p. 98.

[6] G.K. Chesterton, Ereticii, Ed. Humanitas, București, 2018, p. 123..

[7] Matt Jenson, The Church. A Guide for the Perplexed, T&T Clark, New York, 2010, p. 193. Vezi și Alister McGrath, The Lanscape of Faith, SPCK, London, 2018, p. 152.

[8] Michel Giroux, Psihologia oamenilor fericiți, Ed. House of Guides, București, 2010, p. 89.

[9] Michel Kubler, Mic îndreptar de credință, Ed. Humanitas, București, 2014, p. 134.

[10] C.S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Ed. Humanitas, București, 2017, p. 142.

[11] Alois Gherghuț, Cuvântul și condiția umană. Reflecții, proiecții și regăsiri, Ed. Polirom, Iași, 2019, p. 11.

[12] Alain Besancon, Dilemele mântuirii, Ed. Humanitas, București, 2001, p. 26.

[13] Lev Tolstoi, Evanghelia pe scurt, Ed. Humanitas, București, 2017, p. 67.

[14] Nicole M. Rocas, Timpul și deznădejdea, Ed. Doxologia, Iași, 2020, p. 43.

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *